Managerul buzoian al Spitalului Militar Central, decorat de presedintele Iohannis

 Cu prilejul Zilei Medicinii Militare din Romania, col. dr. Florentina Ionita-Radu a primit Ordinul „Meritul Sanitar” in grad de Cavaler, cu insemne pentru militari. Alaturi de ea a fost decorat col. Constantin Stefani, loctiitor pe probleme de Stat Major. 

 

Spital de front in primul razboi mondial

Spital de front in primul razboi mondial

In fiecare an, la data de 21 august, se celebreaza Ziua Medicinii Militare din Romania, aceasta fiind data la care, in 1862, au fost infiintate prin Inaltul Decret Domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza, Corpul ofiterilor sanitari ai armatei si Directia Generala a Serviciului Sanitar Roman. Decretul constituie actul de nastere al organismului specializat pentru asigurarea sanatatii efectivelor armatei romane, marcand totodata inceputurile medicinei militare in Romania.

Momentul istoric este strans legat de imaginea generalului de divizie medic Carol Davila, care la acea vreme era inspector general al serviciului sanitar al armatei si director al Scolii de Medicina, institutie care avea sa devina mai tarziu Universitatea de Medicina si Farmacie din Bucuresti, care astazi ii poarta numele. Pe langa calitatea de intemeietor al invatmantului superior medical romanesc si al invatamantului medico-militar, generalul Carol Davila si-a adus o serioasa contributie la dezvoltarea medicinii militare. Acesta este si principalul motiv pentru care cel mai important spital militar din Romania, Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central (SUUMC) din Bucuresti, ii poarta numele.Medicii militari romani de toate specialitatile au devenit, in timp, personalitati recunoscute de lumea medicala, pe plan intern si international.

 

Depunere coroane la statuia eroilor sanitari

Depunere coroane – Statuia Eroilor Sanitari

La 153 de ani de la infiintarea Medicinii Militare in Romania, cadrele aflate la conducerea unitatii medicale au primit o deosebita recunoastere a eforturilor lor, fiind decorate cu una din cele mai importante distinctii acordate de Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis. Este vorba despre medicul buzoian col. dr. Florentina Ionita-Radu, cea care indeplineste de mai bine de un an si jumatate functia de comandant al SUUMC  si despre col. Constantin Stefani, loctiitorul sau pe probleme de Stat Major.

Astfel, la propunerea ministrului Apararii, Mircea Dusa, col. dr. Florentina Ionita-Radu a primit Ordinul „Meritul Sanitar” in grad de Cavaler, cu insemn pentru militari, aceeasi distinctie fiindu-i conferita si loctiitorului sau, colonelul Constantin Stefani. Decretul de conferire a celor doua distinctii a fost semnat de presedintele Iohannis miercuri, 19 august, decorarea celor doi medici militari fiind facuta cu ocazia Zilei Medicinii Militare care va fi aniversata maine.

Maine, medicii SUUMC si oficialitati din cadrul MApN vor depune coroane la Monumentul Eroilor Sanitari, la Monumentul de la mormantul Generalului de divizie medic dr. Carol Davila si la Bustul fondatorului medicinei militare din incinta unitatii medicale, iar manifestarile dedicate evenimentelui se vor incheia cu o festivitate aniversara, in Amfiteatrul din Ambulatoriul de specialitate al SUUMC.

 

Florentina Ionita, Catalin  Stefanita Zisu

Florentina Ionita, Catalin Stefanita Zisu

Col. dr. Florentina Ionita Radu se afla la conducerea Spitalului Universitar de Urgenta Militar Central din luna ianuarie a anului trecut. Absolventa a Colegiului National B.P.Hasdeu din Buzau si a Facultatii de Medicina Militara, Florentina Ionita Radu, nu este primul buzoian aflat la comanda celei mai importante unitati medicale militare roimanesti, dar este prima femeie aflata la conducerea SUUMC. Mandatul sau expira in 2017, iar in acest timp si-a propus sa isi continue si activitatea medicala, in paralel cu exercitarea actului managerial.

La numirea sa in functie, medicul buzoian, in varsta de 50 de ani, a declarat ca aceasta reprezinta in egala masura o provocare, dar si o incununare a perfectionarii continue pe care a desfasurat-o inca de pe bancile facultatii, atat in domeniul medical cat si in cel managerial. Organizarea a numeroase simpozioane si alte manifestari stiintifice au demonstrat ca Florentina Ionita-Radu pune mare pret pe perfectionarea medicala a sa si a colegilor sai.

Sub comanda sa au fost facute importante investitii in infrastructura unitatii medicale si in aparatura medicala performanta, anul acesta fiind inaugurat un Bloc Operator la cele mai inalte standarde in cadrul Sectiei Clinice de Oftalmologie, in cadrul careia s-au dezvoltat Centrul de Transplant de Cornee si Centrul de Excelenta in Glaucom.

In spitalul pe care il conduce sunt internati,  anual, intre 47.000 si 50.000 de pacienti, in conditiile in care institutia are la acest moment un deficit de personal de 300 de functii neincadrate.

 



Comentarii (1)

  1. Aurel Anghel spune:

    Ma bucura din adancul fiintei mele si ma mandresc cu fostii nostri elevi, Doamne ce zi minuanta mi-ai dat azi!
    Scriu si cant in ichipuirea mea mea Bach Ciacona… o dedic minunatei noastre doamne doctor, eleva si bucuria noastra de profesori.

Adaugati un comentariu


 

*