Mărțișorul, talismanul norocos al dragostei, sănătății și bucuriei

În primele zile ale lunii martie, oferim și primim mărțișoare și flori femeilor pe care le prețuim și le iubim. Se spune că micul talisman aduce sănătate, dragoste și bucurie celui care îl poartă, iar luna martie este plină de tradiții și superstiții. 

 

Mărţişorul este o sărbătoare tradiţională a primăverii specific românească. Este o sărbătoare a bucuriei, a iubirii și respectului, dar și a prospeţimii, a victoriei binelui împotriva răului. Povestea mărţişorului începe în urmă cu mii de ani, iar primele dovezi arheologice datează de pe vremea daco-geţilor.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau după 1 martie. Femeile dace purtau monezi sau pietricele în asociere cu fire de lână roşie şi albă pentru a avea noroc şi un an productiv.

Tradiția spune că cele două fire din care este format șnurul de mărțișor simbolizează vara și iarna, iar mărțișorul este „funia zilelor”. În vechime, șnurul de mărțisor era legat la mână, la gât sau era prins în pieptul copiilor de către părinți, înainte de răsăritul soarelui, pe 1 Martie, iar de șnur era prinsă o monedă. Se mai spune că marțișorul avea rolul de a proteja oamenii de soarele arzător.

 

Despre mărţişor există multe poveşti, legende și tradiții. Se spune că femeia care poartă mărțișor în piept începând cu dimineața zilei de 1 Martie, va fi iubită, protejată, sănătoasă și norocoasă tot anul! În Moldova se oferă mărțișoare și bărbaților, cu aceeași semnificație…

Una dintre legendele mărțișorului vorbeşte chiar despre fabricarea micului talisman. Se spune că a fost odată un om sărac, care confecţiona tot felul de lucruri pentru păpuşi: fundiţe, şnuruleţe şi hăinuţe, pe care le vindea în piaţă, ca să-și câștige traiul. Într-o zi, văzând că i s-au terminat materialele, omul a căutat prin casa sărăcăcioasă şi tot ce a mai găsit au fost două şnururi de aţă albă şi roşie. Neştiind ce să facă cu ele, le-a rupt și le-a împletit. Era foarte mândru de ceea ce crease. Apoi a făcut un mic tablou pe care a prins şnuruleţul și s-a gândit să-l denumească „mărţişor”, pentru că asta se întâmpla chiar în prima zi a lunii martie.

Şi aşa s-a dus vestea despre omul sărac și rămas în istorie ca cel care a inventat mărțișorul, acest simbol al primăverii.

 

Simbolul Mărtișorului este legat și de legenda Babei Dochia, iar ziua de 1 Martie este numită și Mărțișor, Baba Dochia sau Dragobete cap de primăvară. Legenda spune că Mucenița Evdochia (Dochia), sărbătorită pe 1 Martie, este cea care, în mai multe variante ale poveștii, urcă pe munte prea devreme, primavara, și moare de frig.

Într-una dintre variante, legenda spune că Baba Dochia avea un băiat de o frumuseţe rară, pe care-l chema Dragobete. Toate fetele erau îndrăgostite de el, dar băiatul îşi dăruise iubirea doar uneia. Baba Dochia refuza să o accepte ca noră și, din răutate, i-a poruncit tinerei să meargă la râu cu un ghem de lână neagră şi să o spele, spunându-i că doar atunci când lâna va ajunge albă, va accepta căsătoria fetei cu feciorul ei.

Era iarnă și un ger de crăpau pietrele, iar fata, obosită şi un mâinile degerate, îşi pierduse speranţa. A apărut însă deodată, lângă ea, Mărțișor, fiul Primăverii (se crede că era chiar Iisus Hristos), care i-a oferit o floare roşie cu care să spele lâna. ca prin minune, ghemul a devenit alb ca neaua, iar fata și-a pus floarea în păr și s-a întors să se mărite cu Dragobete.

Mânioasă, Dochia n-a mai avut încotro, dar văzând floarea din părul fetei și crezând că este semn de primăvară, a plecat pe munte cu oile la păscut, îmbrăcată cu 9 cojoace. Primele zile au fost călduroase, așa că Dochia și-a scos rând pe rând, cele nouă cojoace, ajungând să poarte numai o ie. S-a pornit însă, brus, un viscol care a transformat-o, împreună cu oile sale, în sloiuri de gheață, care nu se topesc decât primăvara târziu, când râurile se umflă şi se prăvălesc la vale.

Folclorul românesc asociază cele 9 zile, între 1 și 9 Martie, cu povestea Babei Dochia, iar astfel s-a născut mitul Babelor.

 

Altă legendă spune că Dochia era de fapt fiica unui împărat vestit şi era aşa de frumoasă, că toţi fiii de crai o peșeau, dar ei nici unul nu-i plăcea. Într-o zi, un tânăr prinț a pornit război împotriva împăratului, tatăl fetei, îl bate, îl prinde şi se apropie de palat, căci gândul lui nu era altul decât să pună mâna pe fată.

Biata fată, când a auzit, de frică să nu cadă în mâna lui, s-a dus la o vrăjitoare şi a rugat-o să o prefacă într-o babă zbârcită şi urâtă. Și-a luat nişte oi, s-a îmbrăcat cu nouă cojoace căci era iarnă şi frig, şi-a luat drumul spre pădure. A stat până primăvara, când a dat colţul ierbii. În ziua dintâi a lui martie a fost aşa de cald, că şi-a lepădat un cojoc. A doua zi, şi mai cald, a mai lepădat alt cojoc, şi tot aşa, până a dezbrăcat toate cojoacele. Dar tocmai a noua zi, când şi-a aruncat ultimul cojoc, s-a pornit un vânt aşa de puternic, încât o îngheţă şi o prefăcu într-o stană de gheaţă.

De-atunci a rămas rostul vremii schimbătoare în cele nouă zile de la începutul primăverii.

Unii cred chiar că Dochia ar fi fost fiica lui Decebal şi că a fugit în pădure şi s-a făcut păstoriţă de frică să nu cadă în mâinile romanilor şi ale împăratului Traian.

Oricare-ar fi varianta, după ultima zi a babei se crede că frigul nu mai are putere, oamenii nu mai au nevoie de foc, își curăță curţile, strâng gunoiul şi îi dau foc, apoi sar peste el ca să se afume şi să fie feriţi de orice spurcăciune, iar femeile afumă şi prin case, cu o cârpă arsă. Și cum s-a sfârşit cu babele, începe și munca la câmp…

 

O altă legendă spune că a fost odată ca niciodată, o vreme în care Soarele, întruchipat într-o preafrumoasă fată, a coborât pe Pământ, dar un zmeu a răpit-o și a aruncat-o într-un beci, în castelul său. Păsarile au încetat să cânte, copiii nu mai puteau să râdă, iar lumea întreagă a căzut în mâhnire, dar nimeni nu îndrăznea însă să-l înfrunte.

Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului, să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă, l-a învins și a eliberat fata.

Soarele s-a ridicat înapoi pe Cer și a luminat iarăși, întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei.

De atunci, oamenii obișnuiesc să împletească doi ciucuri, unul alb și altul roșu, iar la începutul lunii martie, bărbații oferă o amuletă legată cu acest șnur, numită Mărțișor, fetelor pe care le iubesc. Culoarea roșie reprezintă dragostea pentru tot ceea ce e frumos și rămâne simbolul sângelui bravului tânăr. Albul simbolizeaza puritatea, sănătatea și ghiocelul, prima floare a primăverii.

 

Un mit legat de Mărțișor, provenit din Republica Moldova, evidențiază lupta care se dă între Primăvară și Iarnă, pentru ca una să plece, astfel încât cealaltă să poată veni.

Se spune că în prima zi a lunii Martie, pe când se plimba prin natură, Primavara a observat un ghiocel ieșind de sub zăpadă. Atunci s-a decis să îl ajute și să dea la o parte zăpada și ramurile spinoase care îl împiedicau să răsară complet. Această hotărâre a înfuriat-o însă pe sora sa pe Iarna, care a pornit un viscol pentru a distruge delicata floare.

Primăvara a acoperit cu mâinile ei ghiocelul deja înghețat și, rănindu-se în mărăcinii pe care încerca să îi dea la o parte, a pătat floarea cu o picătură de sânge fierbinte. Ghiocelul a inviat imediat, iar Primăvara a învins Iarna. Iar culorile mărțișorului simbolizează triumful binelui împotriva răului.

 

În tradiția populară se spune că în luna martie poți afla cum va fi vremea peste vară. Se pregătește un calendar și se notează fiecare zi în care plouă sau în care cerul este înnorat în luna martie. Se crede că de câte ori plouă sau este înnorat în zilele lunii martie, de atâtea ori va ploua în sezonul cald; dacă nu plouă în martie, recolta de grâu va fi bogată, dar vor fi puține fructe, iar dacă vor fi zile cu brumă, va veni toamna mai repede, în luna august.

Tot potrivit tradiției, între 1 și 9 martie sunt zilele Babei. În dimineața zilei de 1 martie, fiecare femeie își alege o zi, care va fi baba sa. Unii spun că Baba nu se alege, ci este în funcție de ziua de naștere. Dacă ziua ta are cifra între 1 și 9, aceea este Baba ta. Dacă ziua ta are 2 cifre, acestea se adună și se reduc la unitate (ex. dacă data este 29, 2+9=11; se adună din nou 1+1, iar Baba ta este pe 2 martie). Se crede că așa cum este vremea în ziua Babei tale, așa îți va fi și norocul, tot anul: dacă e frig și înnorat sau dacă bate vântul, vei avea probleme de sănătate și certuri în familie. Dacă este soare și cald, vei avea noroc de sănătate bună, dragoste și bucurii.

 

Pe data de 9 martie este praznicul celor 40 de mucenici din Sevastia, iar în această zi, toți românii mănâncă mucenici copți sau fierți, în forma cifrei 8, și beau câteva pahare de vin roșu.

Tot pe 9 martie încep zilele Moșilor. În unele zone din țară se spune că bărbații trebuie să își aleagă Moșul, între 9 și 18 martie, iar dacă Moșul le aduce vreme bună, atunci tot anul vor avea parte de vești bune, de sănătate și spor la muncă, dar dacă aduce vreme rea, atunci bărbatul respectiv trebuie să muncească pe brânci pentru a câștiga o pâine.

Și tot pe 9 martie, în popor era Ziua Șarpelui. Se credea că cine vede un șarpe care iese din bârlog în această zi are mult noroc și înțelepciune în toate deciziile pe care le va lua.

 

O altă frumoasă superstiție din luna martie este legată de Echinocțiu, ziua în care lumina și întunericul devin egale. În ziua de 21 martie, când este echinocțiul de primăvară, fetele puneau grâu la încolțit într-un blid cu apă călduță. Dacă boabele de grâu germinau și creșteau verzi și drepte, atunci și norocul lor avea să fie bogat, iar dacă firele de grâu erau rare, norocul lor în dragoste era întâmplător.

După Echinocțiu, pe 25 martie, când este Bunavestire în calendarul religios, în popor se crede că este Ziua Cucului. Cine aude cucul cântând, va fi om norocos și va avea numai vești bune tot anul. Iar una dintre cele mai frumoase superstiții despre Ziua Cucului spune să aprindem un foc sau o lumânăre și să punem alături, un pahar cu apă și o bucată de pâine, pentru că vin îngerii să se ospăteze și să se odihnească, iar cântecul lor ne binecuvântează casa.