Medicii de familie amenință CASMB cu acționarea în instanță

3 iulie 2019 | 1 comentariu |

Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că au fost notificați că datorează sume mari de bani pentru o serie de tratamente prescrise în perioada 2014-2015.

 

Dr. Marina Pircalabu

Președintele Patronatului Medicilor de Familie din București-Ilfov, dr. Marina Pîrcălabu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că aproximativ 100 de medici de familie din București sunt deciși să acționeze în judecată Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), în cazul în care li se va solicita în continuare să achite sume importante pentru o serie de tratamente pe care le-au prescris în perioada 2014-2015, pacienților cu hepatită cronică și celor cu insuficiență renală cronică, diagnosticați în spital cu aceste afecțiuni și care au primit la externare recomandare de tratament, conform protocoalelor. Recomandările au fost aprobate și de comisiile de specialitate ale caselor de asigurari, iar în baza acestora, medicii de familie care au prescris, pe durata valabilității aprobării și conform recomandării, tratamentul de care pacinții aveau nevoie pentru afectiunile lor.

În urmă cu câteva săptămâni însă, doctorii din București au început să primească notificări din partea CASMB, prin care erau înștiințați că datorează instituției sume cuprinse care pornesc de la 3.000 și ajung la câteva zeci de mii de lei, reprezentând contravaloarea tratamentelor pe care aceștia le-au prescris în perioada menționată.

Majoritatea celor notificați au depus contestație și așteaptă răspunsul comisiei de arbitraj, iar dacă acesta va fi unul nefavorabil, vor acționa în judecată CASMB, întrucât susțin că nu datorează sumele ce le sunt imputate, aceste „datorii” apărând din cauză că documentele întocmite nu sunt conforme.

„Ne găsim în situaţia în care suntem puşi să plătim aceste tratamente pentru că hârtiile nu sunt conforme. E vorba doar despre circuitul hârtiilor, nu de tratamente abuzive, nepotrivite, e vorba doar despre hârtii care uneori nu respectă formatul cerut. Nu există niciun fel de prejudiciu, ni se pare aberant acum să ni se impute aceste valori imense ale medicamentelor, cu penalizări şi dobânzi. S-au realizat nişte rapoarte de control în baza cărora am fost notificaţi. Nu suntem de acord, ni se pare nu doar umilitor şi nedrept, ni se pare de-a dreptul abuziv. Intenţionăm să acţionăm în aşa fel încât să fie anulate aceste rapoarte, pentru că nici noi şi nici pacienţii nu poartă nicio vină că legile sunt imperfecte şi uneori nu sunt corelate între ele”, a declarat dr. Marina Pîrcălabu.

 

Dr. Sandra Alexiu

Aceasta a mai precizat că situația nu este unică, fapt confirmat și de medicul Sandra Alexiu, președintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, care spune că astfel de notificări apar periodic, iar uneori sumele imputate reprezintă veniturile pe care le realizează un cabinet de medicina familiei pe parcursul unui an întreg.

Apar periodic aceste notificări care vin să ia înapoi din veniturile medicilor de familie, iar unele dintre sumele despre care vorbim se referă la veniturile unui cabinet pe durata de un an, ori, asta înseamnă că toată activitatea cabinetului respectiv trebuie să se închidă,  dacă banii trebuie daţi înapoi. Nu există niciun fel de prejudiciu, aceşti pacienţi au fost trataţi, unii dintre ei sunt complet vindecaţi, au beneficiat de tratamentul care a fost prescris”, a declarat, la rândul său, dr. Sandra Alexiu, care consideră aceasta nu este decât una dintre numeroasele „acțiuni concertate împotriva medicilor de familie, care sunt hărțuițide ani buni cu tot felul de notificări, imputări, solicitări și obligații din cele mai anormale și descurajante pentru profesia de medic.

Reprezentanții medicilor de familie nu sunt foarte optimiști în ceea ce privește rezolvarea contestațiilor de către comisia de arbitraj. Ținând cont de experiențele anterioare, ei sunt aproape convinși că aceasta va da câștig de cauză casei de asigurări, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. Totodată, medicii solicită „să fie stopată această atitudine la adresa medicilor și trebuie făcute ajustări legislative în protocoalele de prescriere”, astfel încât acolo unde „nu există un prejudiciu, medicul să nu fie pus să platească tratamentul pe care l-a luat pacientul”, așa cum a subliniat dr. Marina Pîrcălabu, care a menționat că medicii solicită „anularea acelor rapoarte de control” care au stat la baza acestei anomalii.

 

Prezent la conferință, managerul Institutului Matei Balș, dr. Adrian Streinu Cercel le-a transmis reprezentanților medicilor de familie că medicii notificați nu trebuie să plătească nici un ban pentru tratamentele prescrise, chiar ministrul Sorina Pintea confirmând că datoriile nu există. Totodată, acesta a dat asigurări că situația va fi rezolvată în mod favorabil pentru medici, la comisia de arbitraj, contrar temerilor acestora.

Am discutat şi cu doamna ministru aceste aspecte, a discutat şi domnia sa cu preşedintele CNAS și s-a ajuns la concluzia că e vorba doar de o notificare a medicilor de familie, iar la comisia de arbitraj aceste lucruri vor fi lămurite. Sper că aşa se vor întâmpla lucrurile şi că în momentul de faţă, din ce mi s-a spus, nu trebuie să dea nimeni niciun leu. Mi s-a atras atenţia că e vorba despre notificări şi nu de imputări”, a explicat acesta.

Medicii spun totuși că în respectivele notificări se menționează clar că sumele imputate trebuie să fie achitate în termen de 10 zile lucrătoare.

Această situație se răsfrânge în mod negativ și asupra pacienților. Marinela Debu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice, a precizat că aceștia au început să se teamă că vor rămâne fără tratament, din cauza faptului că medicii nu le vor mai prescrie medicamentele de care au nevoie, pentru a nu le mai fi imputate costurile acestora în cazul în care controalele ulterioare vor stabili că „ceva nu este exact la liniuță”.

 



Comentarii (1)

  1. Gheorghe Tache spune:

    Astfel de notificari primesc tot mai multi medici, inclusiv si de la OPSNAJ, iar sumele imputate unor medici ating valoarea de 27.5oo lei. ATR sustine demersul medicilor de familie si a solicitat conducerii MS si CNAS rezolvarea acestei situatii (am facut si propuneri legislative) in favoarea medicilor si a pacientilor.

Adaugati un comentariu


 

*