Colegiul Psihologilor din Romania se dezice de profesorul Mihai Anitei
Acesta a fost suspendat din functia de presedinte al organizatiei profesionale, dupa ce a fost trimis in judecate pentru fapte asimilate coruptiei.
Trimiterea in judecata de catre DNA a profesorului Mihai Anitei, a tulburat apele in Colegiul Psihologilor din Romania, organizatie pe care acesta a prezidat-o pana zilele trecute. In urma anuntului facut de Directia Nationala Anticoruptie in legatura cu faptele pentru care acesta a fost trimis in judecata, membrii colegiului au decis la jumatatea acestei saptamania ca profesorul Mihai Anitei sa fie suspendat din forurile de conducerea ale colegiului, mai precis Comitetul Director si Consiliul Colegiului. Automat, acesta a fost suspendat si din functia de presedinte, pe care o detinea atat la data comiterii faptelor de care este acuzat, cat si la data trimiterii in judecata, mai ales tinand cont de faptul ca aceste fapte le-a comis profitand de calitatea pe care o avea.
Afost orgsanizata o sedinta in cadrul careia a fost desemnata prin vot ca presedinte interimar conferentiarul universitar doctor Florinda Golu, presedinta Comisiei de Metodologie.
Totodata, la nivelul colegiului s-a luat decizia organizarii de alegeri in urma carora sa fie desemnat un nou presedinte cu drepturi depline, insa se pare ca Mihai Anitei nu se da asa usor dus din functia pe care a detinut-o pana acum.
Intr-un comunicat pe aceasta tema remis de Colegiul Psihologilor se arata ca situatia continua sa fie tensionata, sediul central din Bucuresti al organizatiei fiind „ocupat abuziv de fosta conducere”, iar in acest sens fiind inaintate actiuni in justitie pentru eliberarea acestuia. In acelasi comunicat, reprezentantii organizatiei profesionale a psihologilor mentioneaza ca se dezic total de fostul presedinte, in care vad „principalul responsabil pentru abuzurile din timpul procesului electoral intern, care au dus la blocarea alegerilor in 27 de filiale ale Colegiului Psihologilor din Romania”.
Reamintim ca Mihai Anitei a fost trimis in judecata la finele lunii trecute, fiind acuzat de conflict de interese şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, avand rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene.
Din rechizitoriul intocmit de procurori in acest caz, rezulta ca acesta a incheiat doua contracte de prestari servicii cu el insusi si un alt contract cu sotia sa, ulterior prezentand si documente false pentru a justifica aceste servicii, documente din care rezulta ca acesta ar fi muncit chiar si mai mult de 24 de ore pe zi.
Miza urmarita de presedintele Colegiului Psihologilor au constituit-o banii europeni alocati printr-un proiect vizand specializarea consilierilor de orientare profesionala, si derulat de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca in parteneriat cu Colegiul Psihologilor din Romania. In calitate de presedinte al acestui for, Mihai Anitei a incheiat doua contracte cu el insusi, pe care le-a semnat atat ca reprezentant al organizatiei, cat si ca prestator de servicii, un alt contract fiind atribuit sotiei sale, dupa cum se arata in rechizitoriul procurorilor. Cele doua contracte de prestari de servicii au fost incheiate pe o durata de un an de Mihai Anitei, in numele Colegiului Psihologilor din Romania, cu psihologul Mihai Anitei, avand ca obiect prestarea de catre acesta a unui numar de 1.596 de ore ca si coordonator tehnic in cadrul proiectului, respectiv 1.008 ore ca expert elaborare ghid deontologic pentru formarea formatorilor. Celalalt contract de prestari servicii a fost incheiat de Mihai Anitei in numele Colegiului Psihologilor din Romania cu sotia sa, psiholog, avand ca obiect prestarea activitati supervizare consilieri de orientare profesionala, pentru o durata de 672 de ore. Astfel, Mihai Anitei a obtinut un folos pentru sine si pentru sotia sa de 336.147 de lei, din care 307.475 lei reprezinta suma aferenta contractelor incheiate cu propria persoana si 28.672 lei, suma aferenta contractului incheiat cu sotia sa.