Ministerul Sănătății, acuzat că nu elaborează normele de aplicare a Legii suplimentelor alimentare

31 ianuarie 2024 | 0 comentarii |

Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare (PRISA) cere Ministerului Sănătății să adopte cât mai repede Normele de aplicare a Legii suplimentelor alimentare, pentru a înlătura piedicile în activitatea operatorilor din acest domeniu și efectele negative asupra consumatorilor.

 

România are o lege a suplimentelor alimentare (56/2021) încă din aprilie 2021, când actul normativ a fost votat în Parlament, promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial, dar legea nu poate fi aplicată corespunzător, în lipsa nomelor de aplicare, care nu au fost elaborate de Ministerul Sănătății.

Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare (PRISA) face un nou apel la Ministerul Sănătății și cere adoptearea „cât mai rapidă” a Normelor de aplicare a Legii suplimentelor alimentare, care sunt necesare pentru a clarifica modul de implementare a legii, pentru a înlătura neconcordanțele între prevederile sale și situația din piață și avertizează că lipsa acestor reglementări generează piedici în activitatea operatorilor din acest domeniu și efecte negative asupra consumatorilor.

PRISA subliniază că Ministerul Sănătății era obligat să elaboreze normele de aplicare ale Legii 56/2021 și să le aprobe până la 1 iunie 2021, potrivit legii.

 

Ca efect al noii legi, Serviciul Naţional pentru Plante Medicinale, Aromatice şi Produse ale Stupului (SNPMAPS) din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București nu a mai notificat suplimentele alimentare ce conțin vitamine/minerale și botanice sau alte ingrediente, conform legislației anterioare, deși normele nu au fost publicate, atrage atenția PRISA.

„Stoparea notificărilor la IBA București a creat un flux mai mare de dosare de notificare ce trebuie prelucrate de către Centrele regionale de sănătate publică din Iași, Cluj Napoca și Timișoara, aspect care a determinat prelungirea termenelor de obținere de către operatori a avizelor pentru punerea pe piață a unor produse noi, limitând astfel accesul consumatorilor la suplimente alimentare inovatoare“, susține secretarul general al PRISA, Gerald Flintoacă-Filip, citat într-un comunicat al organizației, remis presei.

În plus, legea conține o serie de articole care aduc modificări ce ar trebui implementate prin normele metodologice de aplicare, iar companiile care activează pe piața suplimentelor alimentare susțin că au nevoie de clarificări privind avizarea plantelor, publicitatea și pe alte articole din lege, pentru a fi aplicate corespunzător.

 

În ceea ce privește publicitatea suplimentelor alimentare, prin OUG 83/2022 (pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006), avizarea materialelor publicitare a fost eliminată, la propunerea PRISA, care susține că piața suplimentelor alimentare este deja suprareglementată, iar măsura ar fi implicat o dublare a procesului de verificare a informațiilor prezente pe etichetă, în contextul în care normele europene în domeniu sunt acoperitoare.

Publicitatea suplimentelor alimentare nu este avizată în niciuna din țările Uniunii Europene și nici în alte părți ale lumii”, afirmă Gerald Flintoacă-Filip.

Potrivit PRISA, eliminarea inadvertențelor și simplificarea procedurilor de avizare pot fi realizate prin normele de aplicare a legii și ar duce la o mai bună funcționare a pieței suplimentelor alimentare și de aceea susține „publicarea cât mai rapidă a normelor Legii suplimentelor alimentare pentru mai multă claritate privind introducerea pe piață a acestei categorii de produse în România și este deschisă oricărui tip de verificare și monitorizare produselor puse în piață, care este în interesul industriei și al consumatorilor”, se mai arată în comunicat.

Patronatul Român al Industriei Suplimentelor Alimentare a fost înființat în anul 2000, ca asociație în domeniul suplimentelor alimentare, iar din 2011 funcționează ca patronat.

 


Adaugati un comentariu


 

*