Ministrul Sănătății, îngrijorat de numărul mare de pacienți cu Covid-19 de la Terapie Intensivă
Ministrul Sănătății atrage atenția că dacă nu se respectă regulile impuse de autorități, riscăm să vedem de la o zi la alta un număr crescător de cazuri, care vor sufoca unităţile medicale, în special Terapia Intensivă.

Nelu Tataru
Ministrul Nelu Tătaru a vorbit într-un interviu acordat postului public de televiziune, despre evoluția actuală a epidemiologică a Covid-19 în România, la două săptămâni după intrarea în vigoare a legii carantinei și izolarii.
Subliniind că în ultimele zile se înregistrează „o staționare a numărului de cazuri”, ministrul a atras atenția că nu este momentul să ne amăgim, pentru că ne aflăm într-un moment în care trebuie să se gestioneze în spital „atât cazurile ușoare sau asimptomatice, cât și cele severe și grave, care merg pe terapie intensivă”. „Adaptăm fiecare spital cu un număr de paturi pentru terapie intensivă, generăm spitale de rezervă, asigurăm spitale de linia a treia și a patra, care pot prelua pacienți la un moment dat”(…) Acest moment este unul decisiv”, a declarat ministrul.
El a subliniat însă că „problema nu se tranșează în spitale, problema se tranșează în pre-spital, în acea transmitere comunitară. Dacă transmiterea comunitară rămâne accentuată, vom avea un număr de cazuri care vin peste unitățile spitalicești și gestionarea acestora va deveni din ce în ce mai grea, mai ales pe cazurile de terapie intensivă”, menționând că la ora actuală, 5% din cazurile noi merg la Terapie Intensivă.
Nelu Tătaru a menționat că, așa cum se prezintă evoluția epidemiologică din ultimele zile, deși țara noastră se află pe un trend crescător, vestea bună este că scade de la o zi la alta intensitatea cu care se manifestă virusul.
„Dacă respectăm în următoarea săptămână niște reguli, ar trebui să ajungem la un platou. Eu aș vrea ca acest platou să se stabilească la 1.100-1.200, dar el ar putea să se stabilească la 1.500, iar la 1.500, în zece zile înseamnă 300 de cazuri în plus pe Terapie Intensivă. Trebuie să calculăm faptul că la numărul de cazuri noi dintr-o zi 5% merg în terapie intensivă”, a arătat ministrul.
Referitor la numărul mare de persoane confirmate pozitiv, Tătaru a explicat că acesta se explică și prin faptul că există destui „agenți economici care își testează lucrătorii, dar în același timp avem acele transporturi intra- sau inter-județene, acei navetiști care merg cu mijloacele de transport în comun și care nu respectă niște reguli. Avem apoi acele aglomerări pe litoral sau la munte unde, la fel, nu se respectă regulile. Avem transmitere comunitară accentuată în anumite zone, în anumite comunități, care trebuie gestionate. Avem creștere a numărului de cazuri în rândul personalului medical, unde trebuie rigurozitate în păstrarea acelui echipament, la dezechipare, la purtarea măștii, dar și consultul cu atenție a fiecărui pacient care se prezintă la Urgențe”.
Ministrul subliniază că nu doar în România s-au instituit reguli de limitare a răspândirii noului virus, iar dacă se vor respecta aceste reguli se va înregistra o scădere zilnică a cazurilor noi. „Nu doar noi impunem astfel de restricții. Numai că în alte țări aceste lucruri se respectă. La noi s-ar părea că trebuie să mai gândim un pic cam cum putem impune aceste lucruri. Nu vrem să devenim un stat polițienesc. Sunt reguli care trebuie respectate de noi toți. Dacă suntem nevoiți să impunem anumite restricții, e clar că o parte din concetățenii noștri chiar n-au înțeles mare lucru”, a spus ministrul.
Nelu Tătaru crede că „putem să scădem sub 1.000 de cazuri noi, într-o săptămână, o săptămână jumătate, dar numai dacă se respectă regulile”, menționând că, din păcate „ne-am bucurat prematur la începutul lunii iunie, când aveam 120-130 de cazuri pe zi și apoi nu s-a mai respectat nimic”.
Ministrul afirmă că una dintre cauzele numărului mare de infectări este și existența celor trei săptămâni în care nu a existat legislație care să dea posibilitatea autorităților de a lua măsuri, perioadă în care „peste 4.000 de oameni infectați, ori nu s-au internat ori s-au externat”, dar afirmă că mai mult de jumătate dintre aceștia au fost „recuperați”, fie pentru că mulți au avut nevoie de concedii medicale și s-au adresat singuri medicilor, fie în urma acțiunilor de identificare a lor de către Direcțiile de Sănătate Puvlică din fiecare județ.
Întrebat despre rezultatele fals-pozitive ale testării RT-PCR, despre care se vorbește frecvent în ultimele zile, ministrul a explicat că „rezultatul unui test ține foarte mult de aparate, de manualitate, de reactivii folosiți. Dacă am putut vedea teste fals pozitive, am putut vedea și teste fals negative. Fiecare testare are și un test martor, la care se impune o anumită replicare virală la care este detectat. Dacă, de exemplu, am pus 10.000 și el are 9.800, testul va ieși negativ, nu pozitiv. Dar dacă a doua zi replicarea virală este mai accentuată, trece peste cele 10.000, va apărea un test pozitiv”, menționând că recomandarea sa este de a se corobora rezultatul unui test cu manifestările clinice, pentru că testarea în maă nu este posibilă, nu se practică în nicio țară din lume.
„Noi trebuie să plecăm de la o premisă, testul este o stare de moment. În primele 2-3 zile o să avem un test negativ, chiar dacă bolnavul este infectat. Până când infecția virală ajunge la un anumit nivel, testul este negativ. De aceea, recomandarea noastră pentru asimptomatici sau contacți este de a se testa în a 5-a sau a 6-a zi”, a detaliat ministrul.
În ceea ce privește dozele de Remdesivir alocate României pentru tratarea pacienților infectați, Nelu Tătaru spune că în acest moment, orice tratament folosit „nu este un tratament fix pentru coronavirus sau pentru SARS-CoV-2. Sunt tratamente «off-label», care s-au folosit în toate statele, pe măsura evoluției pandemiei”.
Ministrul Sănătății a subliniat totodată că dacă nu se respectă corect regulile de igienă și de protecție, există riscul ca ceea ce s-a întâmplat în martie-aprilie în Italia și Spania să se manifeste acum la noi. „Vreau să fiu foarte bine înțeles: vorbim de o săptămână și jumătate, în condițiile în care toți ne hotărâm să respectăm niște reguli. Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creștere accentuată de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor, la o aglomerare a UPU sau a secțiilor ATI, iar scenariile pe care le vedeam în martie-aprilie în Spania și Italia se pot repeta și la noi. Poate că acum plătim tributul succesului nostru de atunci, sau poate și nesăbuința unora care au negat sau bagatelizat tot ce s-a întâmplat atunci, toată suferința și toată răbdarea acestui popor. Este un context pe care trebuie să-l judecăm toți, dincolo de politic, strict într-un moment medical. Suntem într-un moment medical, pe care nu l-am terminat. Va veni și un moment economic și de abia după aceea vom judeca și politic”, a insistat Nelu Tătaru, care a manifestat aceeași îngrijorare și la Galați, unde a declarat că scăderea numărului de cazuri noi de Covid-19 depinde de felul în care fiecare dintre noi respectă măsurile instituite de autorități.
Astăzi, Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat că, în săptămâna 27 iulie – 2 august, 33,9% din totalul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus s-au înregistrat în Bucureşti, Argeş, Prahova, Braşov şi Dâmboviţa, iar în 30 de judeţe şi în municipiul Bucureşti se înregistrează un trend ascendent față de săptămâna anterioară. Cea mai mare incidnță este în judeţul Argeş, unde unde s-au confirmat peste 200 de cazuri/100.000 locuitori, iar în alte şapte judeţe sunt peste 100 de cazuri/100.000 locuitori. Îngrijorător este și faptul că unul din 14 cazuri nou depistate au fost în rândul personalului medical.
INSP arată că 78,6% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 94,8% dintre cei decedaţi din cauza COVID-19 aveau cel puţin o comorbiditate asociată, cel mai frecvent fiind întîlnite afecţiunile cardiovasculare, neurologice, renale, pulmonare, diabet, obezitate, neoplasm.
Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a transmis că s-au înregistrat 1.232 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.268.899 de teste. Dintre acestea, 20.581 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.033 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 7.548 la cerere.