Noi reglementări privind organizarea și funcționarea cabinetelor medicale
Potrivit noilor reglemntări, elaborate de Ministerul Sănătăţii și aprobate de Guvern, a intrat în vigoare. Sunt prevăzute sancţiuni semnificativ mai mari decât cele anterioare, în cazul constatării unor abateri.
Ordonanţa Guvernului nr. 9/2025, care modifică şi completează Ordonanţa 124/1998 (privind formele de organizare, înființare, funcționare și controlul cabinetelor medicale), a fost aprobată de Guvern și publicată, vineri, 31 ianuarie, în Monitorul Oficial, dată la care a și intrat în vigoare. Excepţie fac prevederile referitoare la noile sancţiuni stabilite de actul normativ, care se aplică după 30 de zile de la data publicării (31 ianuarie 2025).
„Cabinetele medicale pot fi înființate sub diverse forme, inclusiv ca unități independente, societăți comerciale, asociații sau în cadrul instituțiilor publice și cultelor religioase”, se arată într-un comunicat al Guvernului. Astfel, prin eliminarea sintagmei „cu sau fără personalitate juridică”, cabinetele medicale se vor putea înfiinţa cu obiect unic de activitate (activităţi medicale) sau obiect principal de activitate (activităţi medicale) şi activităţi secundare (servicii conexe actului medical sau învăţământ, cercetare, dezvoltare în domeniul medical). Activitățile desfășurate de cabinetele medicale pot include „nu doar servicii medicale directe, ci și activități conexe, cum ar fi educația, cercetarea și dezvoltarea în domeniul medical”, iar medicul sau personalul medical care furnizează aceste servicii răspund individual pentru deciziile profesionale.
Principalele modificări
Actul normativ prevede „înregistrarea în Registrul Unic al Cabinetelor Medicale, iar activitatea acestora trebuie să fie desfășurată exclusiv de personal autorizat”. Înființarea sau reorganizarea cabinetelor medicale trebuie să fie aprobată de autoritățile competente, iar modificările în structura acestora trebuie raportate corespunzător.
Totodată, actul normativ reglementează emiterea unui exemplar, în original, al certificatului de înregistrare în Registru, titularului de cabinet, căruia până acum i se înmâna doar o copie, originalul fiind păstrat de DSP-ul emitent.
De asemenea, „cabinetele medicale trebuie să dispună de dotări minime stabilite prin reglementări specifice și să afișeze programul de activitate și specificul serviciilor oferite”. Actul normativ precizează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească inclusiv cabinetele de medicină sportivă și activităţile care se pot desfăşura în cabinetul medical, obligaţia raportărilor statistice și stabileşte reprezentarea juridică şi profesională a cabinetului.
Modificările prevăzute în noul act normativ au ca scop armonizarea unor norme din OG nr. 124/1998 cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât să fie asigurată o mai bună reglementare și transparență în activitatea cabinetelor medicale, protejând astfel atât pacienții, cât și personalul medical.
Propuneri ale organismelor profesionale
Titularii de cabinete au transmis, Ministerului Sănătăţii, mai multe sesizări privind eliberarea certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale, care potrivit reglementărilor anterioare se păstra în original la nivelul direcţiei de sănătate publică (DSP) emitente, iar copia se înmâna titularului de cabinet, cerând ca titularul să deţină toate documentele legate de înfiinţarea şi funcţionarea cabinetului medical, în original, precum și alte sesizări privind reglementări confuze sau care se contraziceau în diferite acte normative.
În urma consultărilor cu organismele profesionale ale medicilor, în noul act normativ a fost introdusă obligaţia ca administratorul sau cel puţin o treime din numărul membrilor consiliului de administraţie al cabinetelor medicale să fie medici, membri ai Colegiului Medicilor din România sau ai Colegiului Medicilor Stomatologi din România. De asemenea, publicitatea derulată de unităţile sanitare, în care sunt promovaţi medici, se va realiza cu respectarea normelor privind publicitatea şi reclama medicilor, reglementate prin Codul de Deontologie Medicală.
Control și sancțiuni
Controlul cabinetelor medicale va fi realizat de autoritățile competente, inclusiv Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică și colegiile profesionale, iar nerespectarea legislației în vigoare prevede sancțiuni. Cuantumul amenzilor, care nu mai fusese actualizat din 1998, a crescut chiar și de 20 de ori.
Astfel, dacă până acum, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor medicale, se aplica o amendă între 1.000-2.000 lei (10 – 20 milioane lei vechi), acum, pentru aceeaşi abatere sunt prevăzute amenzi de 20.000 – 40.000 lei. Pentru netransmiterea indicatorilor privind activităţile epidemiologice, cabinetele medicale vor primi termen de remediere la prima abatere, iar la următoarea abatere se vor aplica amenzi între 10.000 şi 20.000 lei, față de 300 – 1.000 lei (3 – 10 milioane lei vechi) cât a fost până acum.
Constatarea şi aplicarea sancţiunilor revine personalului împuternicit de ministrul Sănătăţii, din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat şi al direcţiilor de sănătate publică (DSP) judeţene. În prezent, sancţiunile pentru aceste abateri sunt aplicate de către DSP-uri.
Sancţiunile majorate se vor aplica începând cu a 30-a zi de la data intrării în vigoare a Ordonanței. În termen de 60 de zile de la data intrării acesteia în vigoare, Ministerul Sănătăţii trebuie să actualizeze şi Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale.