O familie de voluntari va asigura acordarea primului ajutor pentru 400 de localnici din satul Catiasu

26 martie 2014 | 4 comentarii |

 

Voluntarii vor deservi punctul de prim ajutor ce va fi deschis maine de Filiala de Cruce Rosie Buzau, in cadrul unui program de asigurare a acestor servicii in zonele izolate.

 

pod_75135300Un catun izolat din Muntii Buzaului va beneficia incepand de maine de un punct de prim ajutor, la care localnicii se vor putea adresa, fara a mai fi nevoie sa strabata in conditii dificile cei cinci kilometri care despart satul de cel mai apropiat centru medical. Este vorba de satul Catiasu, din comuna Chiojdu, care a fost inclus intr-un program national derulat de Crucea Rosie, program ce vizeaza asigurarea minimei asistente medicale in zonele cele mai izolate din tara, acolo unde oamenii traiesc aproape rupti de lume. O prima etapa a programului a fost identificarea acestor zone, Filiala de Cruce Rosie Buzau considerand ca localitatea buzoiana Catiasu corespunde cel mai bine criteriilor, propunand astfel includerea catunului in program. S-a trecut apoi la identificarea unui spatiu corespunzator, la asigurarea dotarii corespunzatoare si a identificarii persoaneloc care sa deserveasca punctul de prim ajutor, etape care au fost rand pe rand rezolvate, maine la ora 14.00 urmand a avea loc inaugurarea oficiala.

 

crucea rosie buzau ajutoareCei 400 de localnici din catun, majoritatea varstnici, nu isi aduc aminte ca satul ascuns in munti sa fi avut vreodata un centru medical propriu, cel mai apropiat aflandu-se la cinci kilometri, in Chiojdu. La prima vedere, distanta nu pare una foarte mare, insa daca tinem cont ca drumul de acces din catun pana in centrul comunei este greu accesibil, iar in conditii meteo nefavorabile devine chiar impracticabil, ne vom da seama ca parcurgerea celor cinci kilometri se poate transforma intr-o adevarata aventura, necesitand ore intregi pentru a fi parcurs de o persoana in varsta si suferinda. Nici ambulantele nu ajung cu foarte mare usurinta in sat, cea mai apropiata statie fiind cea de la Nehoiu, aflata la 50 de kilometri distanta. In plus, de mai multe ori localnicii isi exprimasera dorinta de a avea un centru medical mai aproape de sat, astfel ca au existat suficiente argumente in favoare infiintarii punctului de prim ajutor. Acesta este dotat cu   trusa de prim ajutor echipata conform standardelor europene,electrocardiograf cu sistem de transmitere a datelor la distanta, glucometru, tensiometru si materiale sanitare consumabile.

 

crucea-rosie-1Filiala locala a Crucii Rosii s-a implicat pentru a face toate demersurile necesare, inclusiv pentru gasirea persoanelor calificate pentru a deservi respectivul punct. La acest capitol este de laudat initiativa a doi localnici, sot si sotie, care s-au oferit voluntari pentru aceasta activitate, ambii avand pregatire in domeniul utilizarii dispozitivelor medicale din dotare si acordarii primului ajutor premedical de baza. Astfel, cei doi voluntari le vor putea asigura localnicilor in mod gratuit mai multe servicii cum ar fi verificarea tensiunii arteriale, a glicemiei, acordarea primului ajutor premedical, iar la nevoie vor solicita serviciile celor de la Ambulanta. Cei doi vor avea la dispozitie chiar si aparatura EKG, avand posibilitatea realizarii de electrocardiograme, si apoi trimiterii acestora printr-un sistem de telecitire. Electrocardiogramele vor ajunge intr-un centru de specialitate din Bucuresti, unde vor fi analizate de un specialist, care le va transmite apoi recomandarile necesare celor doi voluntari


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Comentarii (4)

  1. DAN CIRSTEA spune:

    Cu respect i-as ruga pe reprezentanti de la Filiala de Cruce Rosie Buzau unde au inaugurat centrul de prim ajutor, pentru ca in satul Catiasu nu exista asa ceva.

    • Birzu Floarea - Crucea Rosie Buzau spune:

      Buna ziua,

      Punctul de prim ajutor pentru zone izolate a fost infiintat in anul 2014 in satul Catiasu, com. Chiojdu. Acesta functioneaza in casa parohiala din preajma bisericii din sat si este deservit de Preotul Pescaru Auras si sotia sa Adelina, carora le multumim si pe aceasta cale pentru aceasta activitate de voluntariat. Acestia au urmat cursul de pregatire in domeniul acordarii primului ajutor de baza inainte de a deschide punctul de prim ajutor. Punctul de prim ajutor este marcat printr-o placuta montata la poarta si functioneaza si in prezent.
      Va doresc toate cele bune!

  2. Asociatia Unu Iunie spune:

    Frumos ….foarte frumos, merita felicitari !

Adaugati un comentariu


 

*