O nouă clinică socială de stomatologie, inaugurată în Capitală

28 iulie 2020 | 0 comentarii |

Proiectul este unul independent și se adresează pacienților fără venituri sau celor cu venituri mici, care nu își pot permite tratamente stomatologice în clinicile obișnuite.

 

Din această săptămână, în București funcționează o nouă clinică socială de stomatologie, inaugurată în cadrul unui proiect susținut de fundația Inovații Sociale Regina Maria, clinicile Dr. Leahu și alte 16 companii. Clinica inaugurată ieri se alătură astfel altor două centre medicale care oferă servicii stomatologice gratuite şi la preţuri reduse în cadrul policlinicilor sociale Baba Novac și Sala Palatului, aparținând fundației Inovații Sociale Regina Maria. Numărul persoanelor fără venituri sau cu venituri ce nu le permit să se adreseze cabinetelor stomatologice obișnuite este însă foarte mare, astfel că cele două cabinete deja existente nu făceau față, iar deschiderea noii clinici sociale a fost considerată o necesitate. O spune Cristiana Mateoiu, directorul executiv al fundației Inovații Sociale Regina Maria, care a declarat cu ocazia deschiderii noii clinici că „numai în Bucureşti există zeci de mii de oameni fără venituri şi fără asigurări, care nu îşi pot permite aproape niciun fel de serviciu medical, cu atât mai puţin pe cele stomatologice. Fundaţia noastră a înţeles această realitate încă de acum 10 ani şi a ajutat până acum mii de pacienţi în cele două clinici medicale dedicate celor fără posibilităţi: Policlinica Socială Baba Novac şi Clinica Sala Palatului. Nevoia de servicii stomatologice sociale este, însă, în continuă creştere, de aceea, aplaudăm acest proiect şi ne bucurăm să putem deservi împreună cât mai mulţi pacienţi nevoiaşi într-o reţea socială a binelui”.

 

Clinica socială de stomatologie dispune de patru cabinete şi un centru de radiologie, serviciile medicale fiind asigurate de o echipă formată din peste 10 medici stomatologi şi 8 asistente medicale, precum şi personal auxiliar. Serviciile acoperite sunt de terapie-odontologie (tratament de urgenţă al traumatismelor dento-alveolare, tratamentul cariei, detartraj etc.), endodonţie, paradontologie, chirurgie, protetică, ortodonţie şi radiologie.

În funcţie de condiţiile sociale ale pacienţilor, tratamentele sunt complet gratuite, în cazul pacienţilor fără niciun venit, sau la preţuri reduse, pentru cei care au venituri mici. Acestea variază între 10 lei  – tariful pentru o radiografie retroalveolară – şi 500 lei – prețul pentru o proteza acrilică mobilă.

Coordonatorul noii clinici este Silvia Dumitrache, care a reamintit că România stă foarte post la capitolul sănătate orală, asta în special din cauza igienei precare, dar și a faptului că pacienții ajung la stomatolog doar în momentul în care problemele dentare se acutizează.

 

Maria Vlad și Silvia Dumitrache

 Lipsa disponibilităților financiare este, de asemenea, unul din motivele importante care-i împiedică pe români să meargă la stomatolog. „La nivelul întregii ţări, ne confruntăm cu o stare precară a sănătăţii dentare, potrivit tuturor studiilor. Pe fondul existenţei unei nevoi reale de tratamente stomatologice, infrastructura şi alternativele pentru pacienţii fără posibilităţi materiale sunt deficitare – serviciile stomatologice sunt decontate într-un procent infim, instituţiile de stat sunt foarte aglomerate, iar într-un context precum cel al pandemiei, aproape inaccesibile. Susţinerea Clinicii Sociale de Stomatologie, prin toate resursele pe care le avem la dispoziţie, vine ca o etapă firească în angajamentul nostru de a fi alături de pacient când are nevoie”, a declarat aceasta.

La rândul său, Maria Vlad, foundraising manager al clinicii, a adăugat că „ne dorim să schimbăm semnificativ realitatea care spune ca unul din doi români nu ajunge la dentist, preponderent din cauza lipsei banilor, iar acesta este un prim pas pe care îl facem pentru a facilita accesul pacienţilor la sănătate reală”.

Sediul clinicii este pe strada Louis Blanc, nr.9A, iar pacienții pot beneficia aici de servicii de prevenție și tratament după o programare telefonică la numărul de telefon 0374.751.454, în intervalul orar 10.00 – 16.00, de luni până vineri. În ziua consultației trebuie să prezinte însă o dovadă că au o situație materială dificilă.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*