O noua premieră medicală, la Clinica de Urologie a SCJ Mureș

10 august 2021 | 0 comentarii |

Medicii de aici  operat laparoscopic un pacient cu o marformație congenitală rară, despre care nu există prea multe date nici în literatura de specialitate.

 

Premierele medicale par să se înmulțească în spitalele din Romania, în ultima vreme, semn că, pe de o parte, medicii sunt dornici, după atâta pandemie, să facă ceea ce știu ei mai bine și chiar să încerce interveții noi, iar pe de altă parte, că spitalele au fost dotate în perioada pandemiei cu aparatură medicală.

Cea mai recentă premieră medicală a fost semnalată de  Clinica de Urologie a Spitalului Clinic Judeţean (SCJ) Mureş, care transmite că medicii au efectut o intervenţie chirurgicală în premieră pentru unitatea medicală „și probabil una dintre puținele efectuate în România pentru această patologie”, în cazul unei malformaţii congenitale extrem de rară, cunoscută ca Sindrom Zinner și despre care există foarte puţine date în literatura de specialitate.

Intervenţia chirurgicală a fost efectuată laparoscopic, unui pacient în vârstă de 27 de ani, care avea „o malformaţie congenitală multiplă, extrem de rară (0,02%), denumită Sindrom Zinner (lipsa unui rinichi, chist de veziculă seminală şi obstrucţie de canal deferent), asociată în cazul de faţă cu o localizare în pelvis a testiculului şi un diverticul imens al vezicii urinare, care îi provocau multiple disfuncţii, soldate, în final, cu retenţie completă de urină”, descriu starea pacientului înaite de intervenție, medicii SCJ Mureș, care .

 

Operaţia de excizie a organelor dezvoltate anormal şi de reconstrucţie a vezicii urinare a fost, potrivit medicului urolog Ciprian Todea, pe cât de provocatoare, pe atât de complexă și frumoasă, presărată cu multe etape de „improvizaţie” şi „inspiraţie de moment”. „Am reușit să duc la bun sfârșit această intervenție pe cale laparoscopică, cum mi-am și propus de la bun început, și susțin în continuare că, pe lângă avantajele legate de trauma chirugicală minină și recuperare rapidă a pacientului, în chirurgia laparoscopică, calitatea actului medical, fidelitatea imaginii și finețea tehnicilor în spații extrem de mici sunt net superioare chirurgiei clasice deschise”, a subliniat medicul, fără a uita să-și felicite întreaga echipă să le mulțumeascp tuturor celor care au participat la această intervenție, precum și „tuturor colegilor de pe sectia ATI, alături de care, zi de zi, ne străduim să facem tot ce putem mai bine pentru pacienții noștri! Răbdarea, profesionalismul și perseverența lor nu are limite și pentru asta mă consider norocos să lucrez alături de ei!”, a conchis medicul, cu promisiunea că va comunica, în continuare, date despre evoluția pacientului.

 

Sursă foto: Facebook – Dr. Ciprian Todea

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*