O noua premiera nationala in domeniul chirurgiei ortopedice

26 septembrie 2014 | 0 comentarii |

Interventia chirurgicala prin procedura artroscopiei de sold a fost realizata la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, de catre medicul Radu Sorin Fleaca, speicalist in ortopedie si traumatologie.

 

operatie de meniscSaptamana aceasta a consemnat o noua premiera chirurgicala in medicina romaneasca, la Spitalul Judetean din Sibiu fiind efectuata pentru prima data o interventie chirurgicala prin procedura artroscopiei de sold. Operatia a fost efectuata in cadrul Sectiei Clinice Ortopedie Traumatologie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, de catre medicul specialist Radu Sorin Fleaca, pacienta fiind o tanara de 26 de ani din Baia Mare, care se plangea de mai multa vreme de probleme la soldul drept, fara a-i fi stabilit un diagnostic clar. „Aveam aceasta problema la soldul drept de foarte multa vreme si nu am gasit o explicatie si un diagnostic clar. Pe langa durerile mari si disconfortul inevitabil, aceasta afectiune ma impiedica sa practic activitati sportive de recreere cum ar fi schi sau jogging. La recomandarea unui alt pacient cu o alta afectiune, am ajuns la domnul doctor Fleaca pentru un consult de specialitate si astfel am aflat de posibilitatea interventiei chirurgicale. Ma bucur ca mi s-a ivit aceasta sansa si sper ca problemele mele s-au incheiat. Am mari sperante in acest sens” a declarat pacienta la scurt timp dupa operatie.

 

Dr. Radu Sorin Fleaca

Dr. Radu Sorin Fleaca

Interventia a avut loc in cursul zilei de marti, fiind una de o complexitate deosebita. Conform precizarilor facute de medicul ortoped, aceasta a constat in desprinderea si refixarea labrumului articular – un inel fibros de la periferia articulatiei, care are rol in stabilizarea soldului – procedura folosita fiind artroscopia de sold, procedeu utilizat in premiera in Romania. Interventia s-a desfasurat pe parcursul a doua ore si jumatate, iar a doua zi dupa operatie, care a fost minim invaziva, pacienta a putut pleca acasa, trebuind totusi sa urmeze un program de recuperare post-opratorie si sa se prezinte periodic la control. Despre operatia in sine, medicul Radu Sorin Fleaca a precizat ca „datorita faptului ca acest tip de interventie se adreseaza unei patologii relativ nou definite, este dificil de transpus diagnosticul intr-un limbaj mai putin tehnic. Practic este vorba despre un conflict mecanic intre capul femurului si bazin la nivelul articulatiei soldului, pentru care a trebuit remodelat tavanul cotilului. Operatia a presupus realizarea a trei incizii, fiecare de 5 milimetri, fiind una minim invaziva, ceea ce este un mare avantaj pentru pacient. Prin aceste incizii s-a realizat fixarea labrumului articular, cu ajutorul a trei ancore speciale din material bioresorbabil”.

 

Spitalul Judetean Sibiu

Spitalul Judetean Sibiu

Cat despre metoda pe care a folosit-o in premiera nationala pentru a efectua aceasta operatie, chirurgul ortoped a precizat ca artroscopia de sold s-a dezvoltat in ultimii 10 ani foarte mult la nivel global si exista pe plan extern medici ortopezi care se ocupa doar de aceasta tehnica operatorie minim-invaziva. Este vorba de  o procedura chirurgicala cu ajutorul careia medicul ortoped poate vizualiza, diagnostica si trata problemele aparute in interiorul unei articulatii, prin introducerea prin incizii mici a unui artroscop – o camera de luat vederi de dimensiuni reduse – si a unor instrumente speciale. Imaginile captate de acest sistem de achzitie de imagine sunt transmise catre un monitor iar medicul chirurg realizeaza interventia prin urmarirea in timp real a imaginilor captate. Practic, este nevoie de un instrumentar special foarte scump, care necesita un efort financiar suplimentar din partea cadrului medical. „Inainte de utilizarea tehnicilor artroscopice la nivelul soldului, aceste boli se rezolvau doar printr-o interventie majora, cu deschiderea larga a soldului, cu toate complicatiile si impedimentele care decurg dintr-o astfel de procedura. Marele avantaj al acestei noi tehnici este ca pacientul poate calca imediat pe picior, este externat a doua zi dupa operatie si isi poate relua activitatile sportive la trei luni de la interventie. De aceea incerc sa promovez cat mai mult faptul ca anumite probleme ortopedice se pot rezolva prin interventii-minim invazive si ma bucur ca am putut realiza o astfel de interventie dificila, in premiera la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu”, a mai declarat medicul sibian.


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*