O nouă tulpină a virusului HIV, descoperită după 19 ani

16 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

Realizarea este trecută în contul companiei farmaceutice Abott, fiind decisivă pentru stabilirea unui subtip al virusului.

 

Compania farmaceutica Abott a anunțat, prin intermediul unui articol publicat într-un jurnal de specialitate, că a reușit să identifice o nouă tulpină a virusului HIV, cel care provoacă SIDA. Este prima descoperire de acest gen făcută din anul 2000 până în prezent și este considerată decisivă pentru stabilirea unui nou subtip al virusului.

Pentru ca un virus neobișnuit, mutant, să poată fi determinat ca subtip, este nevoie ca trei cazuri ale acestuia să fie descoperite în mod independent.

În anii ‘80 și ’90 fuseseră identificate două cazuri, iar în anul 2001 a fost colectat un al treilea virus, însă proba a fost dificil de secvenţiat, din cauza cantităţii reduse de virus din eşantion şi a tehnologiei existente la vremea respectivă.

A fost nevoie să mai treacă 18 ani pentru ca cercetătorii de la compania Abott să identifice al treilea virus care astfel poate fi considerat un subtip al HIV.

Noul subtip face parte din grupul M, considerat tulpina cea mai comună a virusului HIV, responsabilă totodată de apariția bolii SIDA. Originile tulpinilor din acest grup au fost localizate în Congo, zonă din care s-a răspândit pandemia globală de SIDA .

 

Testele de diagnostic existente şi medicamentele antiretrovirale, care suprimă dezvoltarea HIV, sunt concepute să vizeze zonele virusului comune tuturor grupurilor, iar cercetătorii spun că descoperirea lor este foarte importantă datorită faptului că îi va ajuta pe producători să fie „cu un pas înaintea” virusului și să creeze medicamente capabile să suprime și acest nou subtip.

Dr. Carole McArthur, unul dintre cercetătorii care au făcut această descoperire, citată în articolul menționat, a declarat că „într-o lume din ce în ce mai conectată, nu ne mai putem gândi că virusurile ar putea fi limitate într-o singură zonă. Această descoperire ne aminteşte că pentru a pune capăt pandemiei HIV trebuie să continuăm să o luăm înaintea acestui virus aflat în continuă schimbare şi să utilizăm cele mai noi progrese tehnologice şi resurse pentru a-i monitoriza evoluţia”.

HIV afectează sistemul imunitar, pe care îl distruge în mod progresiv, organismul devenind astfel mult mai vulnerabil în fața altor agenți patogeni

 


Adaugati un comentariu


 

*