Opt candidati se „bat” pe doua posturi la SJU Buzau

Acestia isi disputa un post de kinetoterapeut debutant la Cabinetul de Recuperare din Ambulatoriul de specialitate al unitatii medicale si un post de asistent social debutant la UPU.

 

Saptamana aceasta, mai precis joi, 29 iunie, la Spitalul Judetean Buzau se va sustine prima proba a examenului pentru o cuparea a doua noi posturi vacante pe care unitatea medicala le-a scos la concurs, la inceputul acestei luni. Posturile se adreseaza debutantilor, unul dintre ele fiind in cadrul Cabinetului de Recuperare din Ambulatoriul de specialitate al spitalului, iar cel de-al doilea, in cadrul sectiei UPU.

Astfel, pentru Cabinetul de Recuperare, spitalul a scos la concurs un post de kinetoterapeut debutant, iar la Unitate de Primiri Urgente este disponibil un post de asistent social debutant.

La sfarsitul saptamanii trecute s-a incheiat perioada de inscriere si de selectie a dosarelor, iar candidatii nemultumiti au putut depune, pana astazi la ora 11.00, eventualele contestatii, maine urmand a fi anuntate rezultatele finale ale selctiei de dosare.

In total, noua candidati s-au aratat interesati pentru unul din cele doua posturi scoase la concurs, insa in cursa au ramas doar opt, unul dintre acestia prezentand dosarul incomplet, fapt pentru care a fost respins.

 

Cel mai mare interes l-a sucitat postul de asistent social de la UPU, pentru care vor concura cinci candidati, in timp ce pentru postul de kinetoterapeut debutant s-au inscris trei candidati.

Astfel, in urma etapei de selectie a doarelor, pentru postul de asistent social debutant de la UPU au fost admise Claudia Cristina Brasoveanu, Mihaela Bunea, Gina Ciornei, Mihaela Moise si Mihaela Musat. Pentru acelasi post isi mai depusese dosarul si Mihaela Vasile, insa aceasta a fost respinsa, intrucat nu a prezentat  avizul de exercitare a profesiei de asistent social ecliberat de organizatia profesionala – document absolut necesar la dosar.

Pentru postul de kinetoterapeut debutant, toti cei trei candidati care si-au depus dosarele au fost admisi spre a sustine examenul. Acestia sunt Catalin Balan, Gabriel Grigore si Radu Stanciu.

 

Pentru ambele posturi, prima proba a examenului – cea scrisa – va avea loc joi, cu incepere de la ora 10.00, la sediul Spitalului Judetean de Urgenta.

Candidatii trebuie sa fie prezenti in sala la ora 9.30, cand se va face apelul nominal si li se va verifica identitatea, pe baza actului de identitate, pe care trebuie sa il aiba neaparat asupra lor.

Rezultatele probei scrise vor fi afisate vineri, 30 iunie, iar pana la data de 3 iulie vor putea fi depuse contestatiile. Pe 4 iulie vor fi facute publice rezultatele finale ale probei scrise, iar candidatii care vor obtine cel putin 50 de puncte vor fi declarati admisi si vor sustine proba urmatoare, a interviului. Aceasta va avea loc in data de 5 iulie, iar pe 11 iulie vor fi anuntate rezultatele finale si, implicit, numele celor doi noi angajati care vor completa echipa Spitalului Judetean.


Categorii: Actual, Jobs, Spitale, Stiri

Comentarii (1)

  1. Upu@upu spune:

    Și va promova Claudia Cristina Brasoveanu noi îi zicem felicitări de pe acuma noi noastre colegi.

Adaugati un comentariu


 

*