Pacienții cu boli cardiovasculare acute, îndemnați să nu „stea acasă”

13 aprilie 2020 | 0 comentarii |

Apelul vine din partea Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, care avertizează că pacienții cu astfel de probleme trebuie să se prezinte de urgență la medic atunci când apar primele semne de deteriorare a stării de sănătate.

 

Dr. Mihai Ionac

Reprezentanții Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară consideră pe deplin justificate măsurile impuse de autorități în perioada stării de urgență, privind limitarea circulației, și susține îndemnul de a sta acasă adresat populației, însă atrag atenția asupra unei consecințe secundare mai puțin favorabile ale acestei măsuri. Este vorba de faptul că în această perioadă a scăzut foarte mult numărul pacienților care se prezintă la spital în stadii acute ale afecțiunilor de care suferă, iar acest lucru nu înseamnă nici pe departe că starea acestora s-a ameliorat, ci că mulți rămân acasă atunci când ar trebui să se prezinte la medic, cu riscul unor consecințe nefaste.

Într-un mesaj transmis pe această temă, medicul Mihai Ionac, secretarul general al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, menționează că, deși ne aflăm în plină pandemie, numărul pacienților care suferă de afecțiuni cardiovasculare și sunt expuși la risc este mult mai mare decât al celor infectați cu noul coronavirus, iar în situația în care aceștia nu se prezintă la medic, este posibil ca numărul deceselor în rândul lor să îl depășească pe cel al victimelor provocate de Covid-19.

 

Dr. Mihai Ionac subliniază că, în ultima perioadă, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare ajung la medic în stadii în care boala este mult agravată, dar mulți chiar nu mai ajung deloc, iar faptul că în spitale se prezintă mai puțini pacienți nu înseamnă că a scăzut numărul accidentelor vasculare cerebrale, al celor care suferă de ischemie acută sau de tromboză venoasă profundă, ci doar că aceste cazuri rămân netratate.

Din păcate, incidența acestor probleme nu a scăzut odată cu izbucnirea pandemiei, dar pacienții pur și simplu nu mai vin la spital, așa că stau acasă și probabil mor acasă. Sau daca vin, vin în stare mult mai gravă și vor suferi amputații sau paralizii, în loc sa beneficieze de un tratament care le-ar păstra sănătatea”, a declarat dr. Mihai Ionac.

 

Mesajul său se adresează cu precădere acestor pacienți, dar și autorităților, medicul precizând că „ar trebui să fie clar pentru toata lumea că, pentru pacienții vasculari, îndemnul #StamAcasa nu se aplică pentru bolile vasculare acute”.

Acesta a adăugat că un accident vascular cerebral, blocarea circulației la picioare sau la intestine ori o hemoragie internă sunt urgențe cel puțin la fel de mari ca infecția cu coronavirus, iar pacienții cu boli vasculare trebuie să vină la spital dacă au dureri sau alte simptome serioase, pentru că în astfel de situații, restricțiile stării de urgență nu se aplică.

Trebuie saă continuăm să salvăm viețile pacienților noștri, deoarece, spre deosebire de Covid-19, știm cum să o facem, mai ales în aceste vremuri complicate” a mai precizat medicul Mihai Ionac în încheierea mesajului transmis.

 

Și reprezentanții Comitetului pentru Situații de Urgență susțin același lucru, secretarul de stat Raed Arafat explicând că sunt afecțiuni și intervenții care pot fi amânate, dar „un infarct, nu!”  „Poţi fi reprogramat pentru o proteză de şold, dar pentru un infarct trebuie internare. O tumoră care face presiune la nivel cerebral trebuie operată. La fel ca şi o tumoră cu o evoluţie rapidă”, a spus Arafat, menționând că „aici cazurile sunt clare şi medicul trebuie să decidă”.

Acesta a menționat că măsura a fost luată pentru că „dacă spitalele sunt pline de cazuri care nu sunt prioritare punem în risc viaţa celor care sunt în spital pentru că vor fi internaţi şi pacienţi care au COVID-19. (…) Pentru personalul sanitar e foarte important, ca şi pentru pacienţi , să nu avem capacitatea spitalului la maximum. Atunci într-adevar e riscul sa intre virusul în spitalul respectiv”, subliniind că aproape fiecare spital din țară se va afla în situația în care va trebui să trateze cazuri de cornavirus.

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*