Parintii, instruiti sa faca fata emotional internarii copiilor

In cadrul primului seminar de acest gen organizat in Romania, acestia vor fi invatati la ce sa se astepte intr-o astfel de situatie, vor fi informati asupra particularitatilor unor afectiuni si a procedurilor medicale ce se impun in astfel de cazuri.

 

sectie chirurgie pediatrica (16)La Sibiu va avea loc, pe 29 iunie, primul seminar dintr-o serie de mai multe activitati similare organizate pentru prima data in Romania, avand scopul de a-i pregati pe parinti sa faca fata emotional si nu numai, situatiei in care ar fi nevoiti sa isi interneze copiii intr-un spital de pediatrie. Initiativa apartine asocitiei Maini unite, iar Sibiul nu a fost ales intamplator pentru organizarea primului seminar de acest gen, s-a tinut cont de faptul ca aici a avut loc recent un conflict intre mai multi parinti si cativa medici din conducerea Spitalului de Pediatie din localitate, generat de faptul ca unor parinti nu li s-a permis sa ramana internati aici impreuna cu copiii lor, fiind invocata lipsa de spatiu.

Parintii au sustinut ca au dreprul sa fie alaturi de copiii lor  din cauza faptului ca acestia sunt speriati si traumatizati ca urmare a tratementului si au nevoie de sprijinul lor.

Acestia au facut un memoriu la Ministerul Sanatatii, in urma caruia li s-a dat castig de cauza, autoritatile specificand faptul ca fiecare copil sub 14 ani are dreptul de a fi internat impreuna cu unul dintre parinti.

 

pediatrieManagerul spitalului din Sibiu si sefa sectiei de Boli Infectioase si-au dat demisia in urma acestui incident, ulterior medicii coalizandu-se cu parintii si cerand impreuna cu acestia construirea unui nou spital de pediatrie, intrucat actuala cladire in care acesta functioneaza este mai veche de 100 de ani.

Pentru ca mai multi parinti au sustinut ca au fost si ei si copiii lor serios afectati emotional de refuzul de a fi internati impreuna, Sibiul a fost ales prima gazda a seminarului intitulat La ce sa te astepti cand ajungi la Spitalul Copiilor?”.

Evenimentul va avea loc la Teatrul Gong din Sibiu si va reuni atat parinti cat si specialisti in pediatrie care la vor explica acestora cum sa faca fata emotional si nu numai atunci cand sunt nevoiti sa isi interneze copiii intr-un spital de pediatrie.

 

pediatruPentru o mai buna intelegere intre parinti si medici, profesorii psihologi de la universitatea sibiana au anuntat ca vor consilia gratis, atat copiii, parintii, cat şi cadrele medicale in cadrul unui proiect numit „Conect – din dragoste pentru copii”. Proiectul implica doua directii de actiune, prima intitulata „diagnoza organizationala”, iar cea de-a doua „interventia psihologica adresata copiilor, parintilor si cadrelor medicale”. Despre acest proiect, psihologul Mihaela Bucuta, spune ca „primele rezultate le vom prezenta la inceputul lunii august si pe baza acestora se vor propune si discuta punctual obiective specifice si indicatori de imbunatatire. Din data de 1 iunie am inceput pregatirea echipelor de studenti, masteranzi psihologi si asistenti sociali care vor activa in regim de voluntariat la patul copilului. Acest proiect este unul de durata, prin care sa conectam partile implicate, iar prin expertiza echipei universitatii sa fundamentam o noua abordare a ingrijirii medicale si psihologice a copiilor aflati in suferinta. Sprijin primim si din partea Asociatiei Romane de Psihodrama clasica, prin psihoterapeuti voluntari”.


Adaugati un comentariu


 

*