Peditel – de la serviciu tip call-center la hub integrat de telemedicină pediatrică

21 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Serviciul de consiliere medicală pediatrică gratuită va trece la următorul nivel începând cu luna martie a anului viitor, după aproape 7 ani de la înființare.

 

Apărut ca o inițiativă locală a fundației clujene Părinți în România, serviciul Peditel s-a dorit a fi inițial o soluție pentru părinții din Cluj ai căror copii se confruntau cu probleme de sănătate și care aveau nevoie de un sfat medical avizat, fără a se mai deplasa la spital. Acest serviciu și-a dovedit utilitatea la scurt timp după lansarea care a avut loc în urmă cu aproape 7 ani, apelurile extinzându-și aria mai întâi în afara județului, apoi venind din toată țara și chiar din străinătate, din partea familiilor de români plecați peste hotare.

Numărul 1791 a fost apelat de tot mai mulți părinți de la an, și astfel a apărut și nevoia dezvoltării acestui serviciu de tip call-center. Astfel, serviciul funcționează în prezent non-stop, putând fi apelat în orice zi și la orice oră, de oriunde din țară sau străinătate, iar la celălalt capăt al firului se află medici specialiști sau primari care pot oferi apelanților sfaturi avizate referitoare la problemele de sănătate ale copiilor. Serviciul este deservit de 15 medici care lucrează în trei ture, o gardă durând între 7 și 10 ore. Totodată, la acest moment serviciul, care poate fi apelat gratuit, dispune de 26 de protocoale medicale, o centrală telefonică tip VOIP și un soft medical, apelurile fiind preluate în ordinea cronologică a intrării în centrală.

 

După aproape 7 ani de la lansare, perioadă în care peste 270.000 de copii au beneficiat, gratuit, de peste 61.000 de ore de asistență medicală non-stop, cu sprijinul unei echipe medicale empatice, profesioniste, dedicată și orientată spre siguranța copiilor, a venit momentul ca serviciul să treacă la un nivel superior, diversificându-și oferta de servicii și îmbunătățind modalitățile de comunicare cu apelanții.

Astfel, reprezentanții fundației care administrează Peditel au anunțat că acesta se va transforma, începând din luna martie, în hub medical integrat de telemedicină pediatrică. Asta înseamnă că specialiștii care deservesc serviciul cor putea fi contactați atât prin apel telefonic, cât și prin apel video, chat și mesaje. Totodată, va dispune de dosar medical în care părinții pot încărcă documente medicale (analize, CT, RMN), într-un circuit securizat.

Cătălin Chiș, președintele fundației Părinți din România a explicat că hubul va dispune și de alte funcționalități de care actualul call-center nu beneficiază în prezent, cum ar fi e-rețeta, carnetul virtual de vaccinare, prezentări video și articole de educație medicală, între care unele referitoare la alăptare, diversificare, dezvoltareaneuro-motorie a copilului 0-5 ani și integrarea altor 8 specialități conexe pediatriei: neonatologie, kinetoterapie, nutriție, logopedie, psihoterapie.

 

Peditel va deveni astfel o resursă completă de suport medical și educație medicală integrată, cu scopul de a oferi ajutor necondiționat părinților și viitorilor părinți.

Această trecere la un nivel superior este posibilă și datorită unui premiu de 20.000 de euro obținut în finala acceleratorului Innovators for children, implementat de Impact Hub Bucharest și Fondation Botnar.

Cistina Grigore, coordonatorul serviciului Peditel a declarat că „prin noua soluție tehnologică de telemedicină integrată, peste 150.000 de copii din România și diaspora  vor avea acces la asistență medicală pediatrică, non stop, pentru că sănătatea copiilor este un drept. Dezvoltarea Peditel este o muncă continuă, de peste 11 ani, a unor oameni dornici să schimbe în bine comunitatea în care trăiesc”.

Până la acest moment, peste 270.000 de copii au fost ajutați non stop de o echipă medicală profesionistă, dedicată și orientată spre siguranța copiilor, în decurs de peste 61.000 de ore de asistență medicală.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*