Peste 20.000 de romani vor fi testati anul acesta in cadrul campaniei „Stop Hepatita”

Vor fi continuate in acelasi timp actiunile de informare si educare la nivel national, pe care Fundatia Renasterea pentru Sanatate, Educatie si Cultura le deruleaza in cadrul campaniei.

 

testare hepatitaIn urma cu doi ani, Fundatia Renasterea pentru Sanatate, Educatie si Cultura lansa o campanie care urma sa se desfasoare pe parcursul unui an, in cateva orase mari din tara, in scopul prevenirii hepatitei. Campania a fost denumita „Stop Hepatita”, iar pe parcursul derularii sale a fost extinsa la nivel national, nu doar in cele cateva orase anuntate initial. Organizatorii au anuntat recent ca au decis continuarea actiunii si pe parcursul anului 2016, intrucat intre timp au aparut multe elemente noi, cel mai important dintre acestea fiind introducerea tratamentului fara interferon pentru pacientii cu hepatita C. Organizatorii campaniei si-au propus astfel ca, pe langa actiunile de prevenire, sa identifice cat mai multi pacienti dintre cei care sufera de aceasta boala si sa le faciliteze accesul la tratamentul nou celor aflati in stadii avansate.

Mesajul din acest an al campaniei este „Hepatita C este acum vindecabila. Informeaza-te, testeaza-te, trateaza-te!” si va fi promovat de personalitati ale vietii publice care s-au alaturat organizatorilor. Este vorba despre Ivan Patzachin, Liana Stanciu, Marius Manole, Oana Cuzino, Cornel Ilie, Laura Badea, Monica Davidescu si Nicole Cherry care vor promova mesajele campaniei si vor participa la actiunile ce vor fi organizate in toata tara, pe parcursul anului.

 

Mihaela Geoana

Mihaela Geoana

Presedintele fundatiei, Mihaela Geoana, a anuntat ca programul campaniei va cuprinde activitati de informare, educare si preventie pentru copii, tineri si adulti. Aceasta a subliniat ca hepatita este o boala subdiagnosticata la nivel national, iar cazurile sunt subraportate, astfel ca numarul real al celor care sufera de una dintre cele trei forme de hepatita – A, B si C – este mai mare decat cel regasit in datele oficiale. „Am interactionat cu peste 300.000 de persoane pana acum, in cadrul programului. Au fost testate peste 3.000 de persoane din care 10% au fost confirmate pozitiv. Din 2.700 de pacienti inscrisi in programul de tratament cu interferon free, aproximativ 1.000 putem sa ii numim vindecati. Planurile noastre pentru continuarea campaniei in 2016 se refera la concentrarea pe progres in domeniul medical si pe noile tratamente ale hepatitei C. Tratamentul este mult mai convenabil pentru pacienti. Vom testa peste 20.000 de oameni la nivel national, cu o tehnologie de ultima generatie non-invaziva cu o procedura de prescreening”, a anuntat Mihaela Geoana.

 

hepatita cIn ultimii ani se constata o tendinta ascendenta a prevalentei hepatitei C, care a crescut de la 3% in 2011, la 4,76% la finele lui 2014, aceasta in conditiile in care afectiunea este inca subdiagnoisticata in Romania. „Exista categorii de varsta care sunt mai expuse la un anumit tip de virus hepatitic si, de asemenea, anumite categorii profesionale sunt mult mai expuse – de exemplu, cadrele medicale reprezinta una dintre cele mai expuse categorii, de aceea este foarte important ca aceasta categorie sa vina sa se testeze”, a mai declarat Mihaela Geoana.

In cadrul campaniei, pentru Hepatita A vor fi desfasurate activitati  de informare despre importanta igienei inca de la scoala, iar pentru formele de Hepatita B si C se vor intreprinde actiuni pentru constientizarea riscurilor de infectare prin ace si instrumentar nesterilizate si sange contaminat, dar si activitati de informare despre protejarea sexuala. Totodata, pentru hepatita C se vor efectua testari gratuite pentru depistarea virusului hepatitic care provoaca aceasta afectiune.

 


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*