Peste o tonă de carne posibil contaminată cu pestă porcină, retrasă de la vânzare de DSVSA Buzău
O mare parte din carnea posibil contaminată a ajuns, din păcate, la consumatori, înainte ca inspectorii sanitari-veterinari să efectueze controale specifice și să retragă loturile suspecte, din magazine.
Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Buzău au retras de la comercializare peste 1,2 tone de carne posibil infectată cu virusul pestei porcine africane, în urma unor sesizări primite prin intermediul Sistemului de Asistenţă şi Cooperare Administrativă. Acțiunea face parte dintr-o campanie extinsă de control, desfășurată de ANSVSA în luna iunie.
Inspectorii DSVSA Buzău au organizat, în cadrul acestei acțiuni tematice, peste 300 de controale la operatori economici, pe întreg lanţul, de la producţie la comercializare. Verificările au urmărit respectarea condiţiilor generale de igienă, a cerinţelor de trasabilitate şi modul de etichetare a produselor alimentare. „În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformităţi: deficienţe structurale, lipsa verificării stării de sănătate, lipsa monitorizării temperaturii din spaţiile frigorifice, deficienţe de etichetare, depozitare şi manipulare a produselor alimentare. Urmare a acestor neconformităţi au fost aplicate 6 amenzi contravenţionale în valoare totală de 33.600 de lei şi 23 de avertismente”, a transmis DSVSA Buzău.
În aceeaşi perioadă, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluţionarea a 4 notificări de neconformităţi primite prin Sistemul de Asistenţă şi Cooperare Administrativă, iar în urma controalelor efectuate s-au retras de la comercializare 1.227 de kilograme de carne de porc „posibil infectată cu virusul pestei porcine africane”, care a fost indisponibilizată. Totodată, inspectorii DSVSA au prelevat peste 380 de probe din produse alimentare, care vor fi să analizate în laboratoare de specialitate, pentru a determina dacă există contaminare cu virusul care, în ultimii ani, a generat pierderi uriașe în fermele de suine din România și Europa de Est.
Totodată, DSVSA Buzău a intervenit prompt și în cazul a 3 alerte alimentare transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF), mecanism european care permite identificarea rapidă a riscurilor alimentare și retragerea de pe piață a produselor neconforme, și au retras de la comercializare 725 de kg de carne de porc, iar în unitățile verificate s-au dispus măsuri de dezinfecție și igienizare.
Autoritățile sanitar-veterinare reamintesc populației importanța achiziționării produselor alimentare doar din unități autorizate, cu documente de proveniență clare, și avertizează asupra riscurilor asociate consumului de carne provenită din surse nesigure.
Pesta porcină africană (PPA) este o boală virală produsă de virusul Asfarviridae, care infectează porcii domestici și mistreți, producându-le o boală cu potențial letal ridicat.
Din păcate boala nu are vaccin și nici tratament, iar rata de mortalitate în rândul porcilor domestici este de aproape 100%. Singura modalitate de stoparea răspândirii virusului, pe lângă măsurile de biosecuritate și carantină, este sacrificarea tuturor porcinelor din regiunea afectată, pentru că animalele afectate, dacă supraviețuiesc, sunt purtătoare pe viață a acestui virus. Transmiterea se face cu ușurintă, prin contact direct, furaje, resturi de mâncare gătită (lături), apă, alte materiale infestate, mijloace de transport, îmbrăcăminte, precum și orice altă secreție, fluid, țesut, provenit de la un animal infestat.
Virusul pestei porcine africane este foarte rezistent și poate fi găsit după 6-10 zile în mediul extern (fecale de porc), după 2,5 luni în cadavre, după 1,5 ani în sângele din carnea refrigerată la o temperatura de 4C și chiar după foarte mulți ani în sângele și carnea congelată. Din fericire, acest virus se distruge prin preparare termică, astfel că nu prezintă pericol pentru sănătatea umană. Cu toate acestea, medicii veterinari atrag atenția că nu este indicat să consumăm carne compromisă. Mai mult, medicii atenționează populația că dacă resturile de carne infectată (chiar preparată termic) ajung la porcii din gospodărie, aceștia se pot îmbolnăvi.