Din poartă-n poartă, în lupta cu pesta porcină

26 februarie 2019 | 0 comentarii |

Echipe mixte formate din medici veterinari, polițiști, jandarmi și reprezentanți ai administrațiilor locale vor explica buzoienilor din mediul rural metodele de prevenire, dar și riscurile răspândirii PPA.

 

Sute de mii de porci din exploatații comerciale și din gospodăriile populației din România au fost uciși din cauza pestei porcine africane (PPA). În prezent, în 299 de localităţi din 21 de judeţe sunt active 1.131 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), iar în alte două judeţe există doar cazuri de mistreţi depistați cu PPA.

În județul Buzău, chiar dacă în urma aplicării măsurilor de combatere a PPA, au fost stinse 5 focare, pesta porcină africană evoluează, în continuare, în 13 focare – 12 focare în gospodării particulare, iar unul la o fermă.

Situaţia României este unică, întrucât peste 75% dintre porcii crescuţi în gospodăriile populaţiei dintre toate statele membre se regăsesc în ţara noastră”, susține preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Geronimo Brănescu. Acesta consideră că, în condițiile în care în aproape toate gospodăriile populației există porci, este „extrem de dificil să gestionezi o boală cu asemenea putere de difuzabilitate”.

Concluziile ultimei misiuni a experţilor europeni în România pe tema PPA au arătat că măsurile scăzute de biosecuritate din sistemul de creştere al porcilor în gospodăriile populaţiei şi controlul insuficient al mişcării animalelor, respectiv comerţul şi transportul porcilor fără respectarea legislaţiei sanitare veterinare, sunt printre cei mai importanţi factori de risc.

 

În acest context, pentru o mai bună informare și conștientizare în rândul populației, cu privire la prevenirea răspândirii PPA și combaterea comerțului ilicit cu animale, autoritățile buzoiene au demarat o amplă campanie „din poartă-n poartă”, pe care o vor desfășura echipe mixte formate din inspectori ai Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, polițiști, jandarmi și reprezentanți ai autorităților locale.

Campania se va desfășura până în luna aprilie după sistemul «din ușă în ușă», în primul rând în localitățile unde există focare active de pestă porcină africană și în cadrul târgurilor săptămânale din mediul rural. Echipele mixte formate din sanitar-veterinari, polițiști, jandarmi și reprezentanți ai autorităților locale vor distribui materiale informative și vor discuta cu cetățenii despre modalitățile de prevenire a răspândirii PPA, consecințele economice, dar și cele de natură penală ale activităților care pot conduce în mod deliberat la propagarea acestei epidemii”, a precizat prefectul Carmen Ichim.

Imediat după încheierea întâlnirii cu jurnaliștii, prima echipă mixtă DSVSA – IPJ – IJJ s-a deplasat în comuna Vadu Pașii unde, în acest moment, sunt active 6 focare de pestă porcină africană.

 

Pentru că nu există vaccin și nici tratament împotriva PPA, prevenția rămâne cea mai eficientă metodă prin care aceasta poate fi ținut sub control.

Geronimo Brănescu recunoaște că, la ora actuală „nu avem mijloace specifice de intervenţie asupra pestei porcine africane”, așa că „aplicăm metode de ev mediu, ucidem. Este singura metodă pe care o putem aplica”.

Șeful ANSVSA apreciază însă că „într-un viitor imediat, cei care vor dori să crească porci se vor adapta şi îşi vor crea acele condiţii minime de biosecuritate care să-i protejeze de un eventual contact cu virusul, fie vor trece la creşterea altor specii. Unde societatea nu intervine, intervine natura şi reglează”.

În martie, când va avea loc o nouă reuniune a șefilor Serviciilor Veterinare din Europa, România, care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a ales ca temă de dezbatere biosecuritatea.

În perioada 12 -14 iunie, în România va avea loc Grupul de lucru informal al CVO, iar toţi cei 27 şefi veterinari din ţările UE vor veni în țara noastră.

Va fi prima oară în istoria României când şefii serviciilor veterinare din UE se vor reuni în Romania şi vom discuta, la Bucureşti şi Constanţa, problemele de pe agendă, la noi acasă”, a subliniat Geronimo Brănescu.

În România, peste 365.197 de porci afectaţi de PPA au fost eliminați. Peste 1.007 de cazuri au fost identificate la mistreţi.

 

În această dimineață, DSVSA Buzău a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane la doi porci mistreți găsiți morți pe fondurile de vânătoare 27 Berca și  41 Beceni pe raza administrativ teritorială a comunelor Berca și  Beceni.

În urma confirmării diagnosticului, de către laboratorul sanitar veterinar de arondare, serviciile veterinare au intervenit și au instituit imediat măsurile aplicabile într-o astfel de situație în care prezența virusului este constatată la porci mistreți, anumale care trăiesc în sălbăticie. Astfel, au fost delimitate zonele afectate pe o rază de 13 kilometri, având în centru punctele în care au fost găsiți morți porcii mistreți, compuse, fiecare în parte, din zona infectată de 8 kilometri în jurul epicentrului și zona tampon de 5 kilometri în jurul zonei infectate.

Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău a fost informat cu privire la planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii, precum și referitor la adoptarea zonelor de restricții, iar ancheta epidemiologică este în desfășurare.

 


Adaugati un comentariu


 

*