Premieră la Iași, în domeniul transplantului renal

20 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

O tânără a primit un rinichi donat de mama sa, deși compatibilitatea între ele era foarte scăzută.

 

Specialiștii de la spitalul C.I Parhon din Iași au folosit o metodă despre care spun că a fost aplicată în premieră națională, pentru a face posibil un transplant renal de la mamă la fiică, deși gradul de compatibilitate era unul scăzut. Pentru ca organismul tinerei să accepte rinichiul, medicii ieșeni au folosit o procedură prin care au scăzut sistemul imunitar si spun că aplicarea în premieră a acestei metode le va da speranțe și altor pacienți care sunt în așteptarea unui transplant, dar pentru care nu se găsește un donator cu un grad mare de compatibilitate.

Coordonatorul Centrului de Transplant Renal de la spitalul ieșean dr. Adrian Covic, a declarat că tânăra suferea de mai multă vreme de insuficiență renală, iar în acest timp, mai multe rude apropiate s-au oferit să îi doneze un rinichi. Deși șansele de compatibilitate între rude apropiate sunt mari, în cazul de față lucrurile nu au stat așa. Analizele au arătat că potențialii donatori nu erau compatibili cu pacienta, iar în aceste condiții s-au diminuat și șansele de a găsi un donator neînrudit.

Transplantul renal presupune întotdeauna o compatibilitate între donator şi primitor. După ce se realizează acest pas obligatoriu, se verifică imediat dacă nu există un risc major de respingere a rinichiului transplantat. Această analiză, cross match, făcută şi de noi la laboratorul de imunologie, este absolut obligatorie şi decisivă. Când există un cross match pozitiv nu poţi merge mai departe. pentru că există risc mare de respingere, în unele cazuri supra-acut”, a explicat medicul.

 

Dr. Adrian Covic

Specialiștii ieșeni au decis să încerce o metodă pe care nu o mai folosiseră până la acest moment și care nu a fost aplicată nici în celelalte centre de transplant renal din țară, după cum precizează reprezentanții spitalului. Metoda presupune desensibilizarea sistemului imunitar al primitorului, astfel încât organismul să accepte rinichiul, chiar dacă gradul de compatibilitate este scăzut. Pregătirea pacientei a început cu o săptămână înaintea transplantului, fiind supusă unui program special de dializă, în scopul îndepărtării anticorpilor performanți, care ar fi putut duce la respingerea rinichiului. Riscurile au fost foarte mari, întrucât pacienta ar fi putut dezvolta ușor o infecție, din cauza imunității scăzute. Din fericire, datorită măsurilor de siguranță luate de medici, nu au apărut infecții intraspitalicești, iar analizele ulterioare au avut rezultate încurajatoare. „S-a testat, nu s-a făcut un experiment, există astfel de programe. Noi am făcut o sinteză a experienţei avute în străinătate şi am testat înainte această compatibilitate şi cross match după o săptămână. A fost evidentă o reducere semnificativă, nu a fost o dispariţie completă, a cross match-ului. Am ajuns la un cross match care era aproape nedetectabil, aproape negativ, dar nu era negativ complet, s-a prezentat familiei situaţia, şi s-a mers mai departe. Au fost luate toate măsurile, nu au apărut infecţii intraspitaliceşti, riscuri perioperatorii, transplantul s-a desfăşurat cu bine”, a mai precizat coordonatorul centrului de transplant renal de la Iași.

 

Spitalul C. I. Parhon Iasi

Intervenția a avut loc în urmă cu o săptămână, iar donatorul a fost mama pacientei, iar evoluția post-operatorie este una favorabilă în cazul ambelor paciente. Dr. Adrian Covic speră că, odată cu această premieră, se va oferi o nouă șansă pacienților care au nevoie de un transplant renal, însă nu găsesc un donator compatibil.

Permanent avem candidaţi pentru transplant, dar care sunt respinşi pentru că acest cross match este incert. Probabil că vom extinde această procedură şi în cazul altor pacienţi. Noi am făcut pentru prima dată această procedură în activitatea noastră de transplant. După ştiinţa noastră este şi o premieră naţională. Este important ca lumea să doneze. Sunt nenumărate familii mari din Moldova la care dorinţa de a dona rudelor lor nu este aceeaşi ca peste tot în Europa. Donarea de la cadavru nu este întotdeauna aşa cum ne dorim, este în valuri. Anul acesta, din varii motive, este un an prost, sunt puţine recoltări la nivel naţional, puţine şi în zona noastră. De aceea pacienţi tineri sunt în continuare nevoiţi să meargă la dializă. Sigur, cu rezultate bune, dar nu cu o viaţă la fel de bună”, a adăugat acesta.

 

Zilele acestea, o nouă prelevare de organe a avut loc la centrul din Bacău, donatorul fiind un tânăr de 18 ani din oraș, intrat în moarte cerebrală. Familia și-a dat acceptul pentru prelevarea de organe, echipele specializate recoltând rinichii, ficatul, corneea, țesut osos și tendon. În noaptea de luni spre marți, ficatul și rinichii au fost transplantați unor pacienți a căror viață a fost astfel salvată. Beneficiari sunt doi pacienți de 57 de ani, care au primit rinichii, și o femeie de 44 de ani, cu ciroză biliară primitivă. Totodată, corneea va fi transplantată în cursul zilei de azi, iar țesutul osos și tendonul au fost trimise la București pentru transplantare.

Transplanturile renale s-au efectuat tot la spitalul Parhon din Iași, intervențiile având loc simultan. Medicul Ionuț Nistor, putătorul de cuvânt al spitalului, a declarat că „aceste intervenţii au fost făcute unor pacienţi de 57 de ani. Primul pacient, o doamnă din judeţul Vaslui care era diagnosticată din 2008 cu o boală autoimună, și de atunci făcea dializă. Pentru ea a fost o şansă; a mai fost chemată, dar abia acum a fost compatibilă. Al doilea caz este un pacient de 57 de ani diagnosticat din 2012 cu o boală polichistică genetică. e apropiem de cifra de 20 de transplanturi efectuate anul acesta la Spitalul Parhon. Din păcate mai puţine intervenţii de la donator aflat în moarte cerebrală. Anul acesta sunt doar patru astfel de donări. Sperăm să avem un sfârşit de an mult mai promiţător ca până acum şi astfel să dăm o şansă în plus celor aflaţi pe lista de aşteptare”.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*