Premierul României va conduce Comitetul Național pentru Situații de Urgență

27 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Printr-un proiect de lege adoptat de Parlament s-a decis că prim-ministrul va fi președintele CNSU, iar ministrul de Interne, ministrul Administraţiei Publice şi şeful DSU vor fi vicepreședinți.

 

Deputaţii au adoptat, marţi, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 68/2020 care modifică și completează OUG 1/2014, privind managementul situaţiilor de urgenţă şi al protecţiei civile, prin care s-a stabilit că prim-ministrul va fi preşedintele Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), iar ministrul de Interne, ministrul Administraţiei Publice şi şeful DSU, vicepreședinții acestei structuri.

Proiectul reglementează astfel noile atribuţii ale Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care coordonează integrat şi permanent, la nivel naţional, activităţile de protecţie de civilă, de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă, de asigurare şi coordonare a fluxurilor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare restabilirii stării provizorii de normalitate, inclusiv primul ajutor calificat şi asistenţa medicală de urgenţă, în cadrul unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor, precum şi în cadrul structurilor SMURD şi serviciilor publice de ambulanţă, până la internarea în spital sau externarea din UPU/CPU.

Astfel, proiectul modifică titulatura Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, stabilește calitatea de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a prim-ministrului, precum şi calitatea de vicepreşedinţi ai CNSU pentru ministrul cu atribuţii în domeniul Afacerilor Interne, pentru ministrul cu atribuţii în domeniul Administraţiei Publice şi pentru secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

Prin noul act normativ se elimină coordonarea duală a Inspectoratului General de Aviaţie al MAI şi se introduc norme referitoare la atribuţiile generale ale structurilor funcţionale şi organizaţionale din compunerea DSU, care coordonează operaţional activitatea de salvare în mediul speleal (peşteri) şi activităţile de căutare-salvare canină în domeniul situaţiilor de urgenţă, reglementarea coordonării metodologice şi evaluării activităţii de formare profesională şi de educaţie continuă în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în colaborare cu structurile specializate ale Ministerului Sănătăţii şi a celorlalte instituţii sau structuri cu atribuţii în domeniu.

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului Național, mai prevede proiectul. „În vederea realizării atribuţiilor specifice, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă are în componenţă structuri funcţionale, care includ fără a se limita Direcţia Generală Urgenţe Medicale, Direcţia Generală pentru Protecţie Civilă şi Direcţia Suport Decizional. Personalul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă are dreptul la uniformă, care se acordă gratuit”, se menționează în textul noului act normativ. Modelul uniformei se stabileşte în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Organizarea şi funcţionarea structurilor Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă se stabilesc în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului afacerilor interne, la propunerea şefului DSU.

Senatul a adoptat pe 16 iunie proiectul de lege, ca prim for sesizat. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, astfel că legea va fi trimisă la promulgare.

 


Adaugati un comentariu


 

*