Primul transplant de ficat efectuat la Spitalul Sfanta Maria

Organul a fost prelevat de la donator de catre chirurgul Radu Zamfir, care a efectuat cu aceasta ocazie primul zbor medical dupa accidentul aviatic din Apuseni.

 

transplant hepaticZiua de 7 martie 2013 va ramane una de referinta in istoria Spitalului Sfanta Maria din Capitala, fiind data la care a fost efectuat primul transplant hepatic in cadrul unitatii medicale, de catre specialistii Centrului de Transplant Hepatic si Pancreatic, coordonati de medicul Irinel Popescu. Cei care au realizat operatia in urma careia a fost salvata viata unei profesoare de 40 de ani cu ciroza hepatica, sunt medici din cadrul spitalului, care s-au specializat in decursul timpului la Institutul Clinic Fundeni, alcatuind in prezent echipa de transplant a unitatii medicale. Conform declaratiei medicului  Narcis Copca, managerul spitalului, operatia a fost prima din seria celor 8 interventii similare aprobate spitalului pentru acest an, insa, daca lucrurile vor decurge bine, este posibil sa fie solicitata realizarea unor noi transplanturi. „Tindem spre 30 de operatii de transplant pentru acest an. Lista de asteptare este de 10-11 pacienti si avem inca cativa in studiu. In acest moment, echipa de transplant a Spitalului Sfanta Maria este complet formata si incercam sa fim continuatorii unor proiecte mari. Este vorba de continuarea unei scoli chirurgicale”, a declarat managerul spitalului, la finalul operatiei.

 

Radu Zamfir si Irinel Popescu

Medicii Radu Zamfir si Irinel Popescu

In calitate de coordonator al echipei care a efectuat transplantul, medicul Irinel Popescu a laudat in egala masura si echipa de anestezisti si terapie intensiva, formata tot la Fundeni. Acesta a mai declarat ca se incearca cu fiecare operatie diversificarea tehnicilor de transplant hepatic si ca in viitor vor fi deschise noi centre de transplant in Transilvania si Moldova. Pentru ca operatia efectuata joi in premiera sa poata avea loc, a fost necesara o investitie de 15,5 milioane de euro pentru achizitionarea de aparatura medicala si utilitati, la inceputul saptamanii viitoare urmand a se face receptia de la mansarda etajelor VI si VII ale Spitalului Sf. Maria.

Ficatul transplantat a provenit de la o donatoare de 53 de ani din Oradea, aflata in moarte cerebrala, iar pacienta care a primit astfel o noua sansa la viata, este o profesoara de 40 de ani, care suferea de ciroza hepatica, si a carei unica sansa de supravietuire era un transplant hepatic.

 

Dr. Catalin Pivniceru

Dr. Catalin Pivniceru

Un merit pentru reusita operatiei ii revine si medicului Radu Zamfir, unul din supravietiutorii accidentului aviatic din Apuseni. Acesta a fost cel care a prelevat ficatul de la pacienta aflata in moarte cerebrala si l-a adus la Bucuresti pentru a fi transplantat, si in cazul sau, aceasta misiune constituind o premiera. Mai exact, a fost prima oara cand chirurgul a zburat din nou, dupa accidentul din 20 ianuarie, Radu Zamfir urcandu-se fara ncio emotie intr-o cursa de linie cu care a zburat pana la Oradea si revenind la Bucuresti dupa efectuarea prelevarii, tot pe calea aerului, singura la care se putea apela, tinand cont de distanta mare si de timpul limitat avut la dispozitie.

Si pentru medicul Catalin Pivniceru, un alt membru al echipei medicale implicate in tragedia din Apuseni, ziua de 7 martie are o insemnatate speciala, fiind data la care a intrat pentru prima data in sala de operatii, dupa accident. Revenit la munca, la Spitalul Sfanta Maria, in cursul acestei saptamani, acesta a declarat ca a participat la o operatie usoara alaturi de o colega, si spera ca se va alatura cat de curnd echipei de transplant a spitalului, numarandu-se printre specialistii pregatiti in acest sens la Fundeni.


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*