Procedură minim invazivă pentru tratamentul metastazelor coloanei vertebrale, disponibilă în România

21 decembrie 2017 | 0 comentarii |

Țara noastră este, la acest moment, singura din zona Europei Centrele și de Est în care se efectuează astfel de intervenții printr-o tehnică nouă la nivel mondial, bazată pe efectul termic al undelor de radiofrecvență.

 

Pacienții care suferă de tumori la nivelul coloanei vertebrale vor putea apela, de acum, la specialiștii Centrului de Diagnostic și Tratament Provita, singura clinică din Europa Centrală și de Est care deține un aparat medical cu ajutorul căruia aceste tumori pot fi tratate printr-o intervenție minim invazivă, printr-o tehnică nouă, aprobată și utilizată în Statele Unite în luna februarie a acestui an. Dată fiind noutatea acestei tehnici la nivel mondial, la nivelul continentului există puține aparate de acest gen, speciaiștii centrului Provita menționând că România este singura țară din această zonă a Europei în care este utilizat un astfel de dispozitiv și în care poate fi aplicată noua tehnică, bazată pe efectul termic al undelor de radiofrecvență.

De altfel, activitatea centrului este orientată în mod special pe tratamentul minim invaziv al afecțiunilor coloanei vertebrale, iar decizia achiziționării aparatului OsteoCool a fost luată la recomandarea specialiștilor Centrului de Terapia Durerii din cadrul clinicii.

Medicul Ovidiu Palea, managerul Provita și specialist în terapia durerii, spune că aparatul are capacitatea de a distruge metastazele vertebrelor, intervenția fiind una minim invazivă, fapt ce presupune mai puține riscuri pentru pacient și o recuperare mai rapidă. „Sistemul este controlat de temperatură și utilizează sonde interne răcite cu apă, pentru a preveni supraîncălzirea țesutului înconjurător în timpul procedurii. Metastaza în zona vertebrelor coloanei este foarte periculoasă, deoarece își poate mări rapid volumul și poate ajunge la structurile nervoase din jurul ei”, a explicat managerul clinicii.

 

Despre beneficiile unei astfel de intervenții, dr. Ovidiu Palea a mai precizat că scutește pacientul de dureri și stabilizează vertebra afectată, prevenind astfel tasarea ei. „Vorbim despre o intervenție prin care metastaza spinală este distrusă complet și este eradicat riscul reapariției bolii sau dezvoltării altor metastaze care ar pleca din această sursă. Important e ca această boală să fie localizată pe maximum trei vetebre. Prin OsteoCool, pacientul va evita operația clasică, aceasta fiind mult mai complicată și mai scumpă. Operația clasică este o intervenție majoră, cu riscuri mari postoperatorii și se face în majoritatea centrelor medicale europene specializate. Acest tip de operație presupune o recuperare foarte dificilă, chiar și de câteva luni de zile, pentru pacient. Totodată, riscurile din timpul operației, dar și cele postoperatorii sunt mai mari. Rata de succes a tratamentului cu OsteoCool este foarte mare pentru că tumora este practic distrusă, în timp ce în cazul operației clasice există riscul ca aceasta să nu fie eradicată total. Un alt risc este cel de diseminare intraoperatorie, iar postoperator poate fi necesară radioterapia și chimioterapia”, a mai explicat medicul specialist.

 

Dr. Ovidiu Palea

Despre investigațiile preoperatorii necesare în cazul unei astfel de intervenții, managerul Provita spune că sunt similare celor recomandate înaintea unei intervenții clasice, presupunând efectuarea unui RMN, a unei tomografii computerizate și a altor investigații ambulatorii. În baza acestor investigații, oncologul va stabili care este stadiul bolii, iar decizia aplicării procedurii OsteoCool va fi luată în cadrul Centrului Provita de o echipă multidisciplinară de specialiști formată dintr-un oncolog, un radiolog și un specialist în terapia durerii. „Decizia finală o ia întreaga echipă multidisciplinară. Cea mai mare problemă pe care o avem în momentul de față este că medicii încă nu știu că această procedură se efectuează în România, iar pacienții sunt tratați prin intermediul operației clasice. Spre deosebire de operația clasică, unde medicul aplică șuruburi pentru susținerea coloanei vetebrale, după efectuarea procedurii OsteoCool, pacientului i se va consolida vertebra afectată de tumora, prin cimentare”, a mai declarat dr. Ovidiu Palea.

Durata unei astfel de intervenții este de 45 de minute pe fiecare nivel, timpul mărindu-se în funcție de numărul de vertebre afectate, iar procedura fiind indicată în tumorile secundare mai mici de 30 de milimetri. Costul minim al unei astfel de operații este de 5.500 de euro și variază în funcție de numărul vertebrelor afectate. Specialiștii centrului mai spun că toate consumabilele folosite în cursul unei astfel de operații sunt de unică folosință.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*