Prof. Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, este noul președinte al Societății Române de Farmacologie

9 mai 2023 | 0 comentarii |

Comitetul Director care va reprezenta organizația profesională în următorii 4 ani, a fost ales în cadrul Adunării Generale care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

 

Prof. dr. Anca Buzoianu

Noul președintele al Societății Române de Farmacologie (SRF), organizație menită să susțină activitatea educațională, de cercetare și activitatea clinică în domeniul medico-farmaceutic, este prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rector al Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj. În ședința Adunării Generale care a avut loc pe 5 mai 2023, aceasta a fost aleasă cu unanimitate de voturi să reprezinte „la vârf” organizația profesională, pentru următorii 4 ani, alături de ceilalți opt membri ai Comitetului Director aleși cu aceeași ocazie (3 vicepreședinți, 1 secretar general, 1 trezorier, 3 membri).

Sunt onorată să reprezint SRF în calitate de președinte, iar încrederea colegilor mei farmacologi, farmacologi clinicieni și farmaciști mă bucură și mă responsabilizează deopotrivă. Sunt convinsă că vom avea o colaborare foarte bună, pentru a face din Societatea Română de Farmacologie un partener important de dialog în elaborarea politicilor naționale ale medicamentului,  și totodată o structură care să promoveze pe plan național și internațional cercetarea științifică, educația în domeniul farmacoterapeutic, precum și interesele profesionale ale farmacologilor români”, a  afirmat noul președinte SRF.

 

Alături de prof. univ. dr. Anca Buzoianu, în echipa de conducere a Societății au fost aleși prof. dr. Vlad Daliborca de la UMF „V. Babeș” Timișoara, prof. dr. Lorena Dima de la Universitatea „Transilvania” și prof. dr. Radu Iliescu, prorector la UMF „Gr. T Popa” și șeful Catedrei de Farmacologie a universității, care în noul mandat dețin funția de vicepreședinte.

Secretar general al SRF este șef lucrări dr. Octavia Sabin, de la UMF Cluj. În funcția de trezorier a fost aleasă conf. dr. Gabriela Cioca, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar ca membri în Comitetul director au fost desemnați prof. dr. Cristina Mogoșan –  UMF Cluj, dr. Vlad Negulescu – UMF „Carol Davila” și prof. dr. Mihai Nechifor – UMF Iași.

Acad. prof. dr. Victor Voicu și prof. dr. Ion Fulga au fost aleși în unanimitate ca membri de onoare ai SRF.

Societatea Română de Farmacologie a fost înființată în 1991 și este membru afiliat al International Union of Basic and Clinical Pharmacology (IUPHAR).

 


Adaugati un comentariu


 

*