Profesorul Ion Cantacuzino, comemorat la institutul care-i poartă numele

Cu prilejul împlinirii a 156 de ani de la nașterea marelui savant care a pus bazele  școlii naționale de microbiologie, imunologie și medicină experimentală, cercetătorii institutului au organizat un eveniment omagial.

 

La împlinirea a 156 de ani de la nașterea savantului român căruia-i poartă numele, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militar „Ion Cantacuzino” a organizat, ieri, un eveniment în cadrul căruia l-au omagiat pe cel care rămâne un exemplu pentru generațiile actuale de medici, cercetători și studenți.

„Profesorul Cantacuzino a fost însăși întruparea integrală a puterii, voinței și inteligenței omenești, un exemplar de rasă cum trebuie veacuri pentru a-l dărui unui popor”, spunea Nicolae Iorga, în 1934, despre cel care și-a dedicat viața cercetării, pe care a pus-o „în slujba omenirii”.

Cercetătorii Institutului l-au omagiat pe savantul Ion Cantacuzino printr-o prezentare a personalității sale, urmată de o proiecție a documentarului „Institutul de Seruri și Vaccinuri Dr. Ion Cantacuzino”, regizat de Valeriu Pușcariu, în 1944, păstrat în arhivele Centrului Național al Cinematografiei.

Cu aceeași ocazie, a avut loc și simpozionul anual de comunicări științifice pe care institutul medico-militar îl organizează anual, la această dată, pentru a cinsti memoria profesorului Ion Cantacuzino. Cercetătorii institutului au prezentat, în cadrul evenimentului, 29 de lucrări științifice, structurate pe trei domenii de activitate: „Impactul laboratoarelor de referinţă asupra sănătăţii publice”, „Studii translaţionale de imunologie cu impact pentru sănătate” şi „Oportunităţi pentru dezvoltare de metode şi transfer tehnologic”, moderate de dr. Gabriela Oprişan, dr. Codruţa-Romaniţa Usein, dr. Andreea Roxana Lupu, dr. Radu Tănasă, conf. univ. dr. Anda Băicuş și dr. Crina Stăvaru.

 

Profesorul Ion Cantacuzino s-a născut pe 25 noiembrie 1863 , în București și a murit pe 14 ianuarie 1934, la câteva luni după ce împlinise 70 de ani. De-a lungul vieții, s-a impus ca o personalitate marcantă a lumii medicale româneaști și mondiale, dar și a mediului diplomatic, aducându-și contribuții importante în ambele domenii.

A fost unul dintre creatorii școlii naționale de microbiologie, imunologie și medicină experimentală. „Întreaga sa viața a fost dedicată asigurării protecției intereselor esențiale ale siguranței stării de sănătate a populației, dezvoltării științelor medicale, în general, și prevenirea și combaterea bolilor infecțioase, în special. Profesorul Cantacuzino a avut marele merit, ca totdeauna, în acțiunile sale, să vadă, alături de aspectul medical al unei probleme, și aspectul social al acesteia, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale populației” se arată într-un comunicat al institutului.

„Generațiile de specialiști care au lucrat în Institut, de la înființare și până în prezent, s-au străduit să păstreze vie tradiția și spiritul cantacuzinist. Acest spirit a fost și este acel sentiment esențial ce leagă cu firele sale nevăzute, dar mereu prezente, pe membrii Institutului Cantacuzino, acel sentiment de mândrie și distincție, păstrat viu în sufletul cercetătorilor și care dăinuie peste timp”, au subliniat participanții la evenimentele dedicate marelui om de știință.

 

În 1910, Ion Cantacuzino a participat la elaborarea Legii Sanitare, iar 13 ani mai târziu s-a numărat printre personalitățile care au elaborat constituția din 1923. În al doilea război balcanic, din 1913, a avut o contribuție decisivă în protejarea populației civile și a militarilor Armatei Române împotriva holerei, care începuse să facă ravagii. Ca medic militar, a continuat să coordoneze în timpul primului război mondial acțiunile pentru combaterea tifosului exantematic și a holerei, în calitate de director general al Serviciilor sanitare, civile și militare. Pentru merite deosebite și contribuția adusă în al doilea război balcanic, în primul război mondial și la negocierile pentru încheierea tratatului de pace de la Trianon, pe 10 mai 1928, i-a fost acordat gradul de medic general de brigadă.

S-a remarcat și în activitatea pe plan diplomatic, având o contribuție importantă la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. „Datorită relațiilor deosebite pe care le avea în lumea politică, culturală și academică, dar și după seria de conferințe din anul 1915, susținute în mai multe orașe din Franța, prin care a pledat unirea Transilvaniei cu Regatul României, a fost considerat persoana cea mai potrivită pentru a negocia o pace care să realizeze dorința de veacuri a poporului român, România Mare. În acest context, Regele Ferdinand și primul ministru Alexandru Vaida Voevod l-au numit, prin decret, conducător al delegației României la tratatul de pace de la Trianon unde, alături de Nicolae Titulescu, semnează la 4 iunie 1920 actul ce consfințește unirea tuturor românilor într-un stat suveran, liber și independent”, se mai arată în comunicatul Institutului ce-i poartă numele.

 

Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost înființarea, în 1922, a Institutului de Seruri și Vaccinuri, operă fundamentală ce a marcat începerea producției de preparate profilactice împotriva bolilor cu impact major în sănătatea publică, organizat și condus după modelul Institutului Pasteur de la Paris.

Înființarea institutului a marcat începerea producției de preparate profilactice împotriva bolilor cu impact major în sănătatea publică, scopurile propuse fiind cercetarea tuturor aspectelor epidemiologice existente în țară, urmărirea evoluției tuturor problemelor legate de bolile infecto-contagioase și asigurarea terapiei specifice prin prepararea serurilor și vaccinurilor necesare în scopuri profilactice și curative.

Ion Cantacuzino a fost fondatorul școlii cantacuziniste, caracterizată printr-o comunitate de idei și simțiri, printr-o înaltă disciplină morală și intelectuală, pornind de la un nucleu de 20 tineri specialiști entuziaști, adoptând în această „familie”, pe toți elevii săi medici umani și veterinari, biologi, chimiști, naturaliști, farmaciști, depășind cu mult cadrul medicinii, fiind considerat unul din principalii creatori ai școlii românești de microbiologie.

În semn de omagiu pentru activitatea sa științifică, bustul Profesorului Ion Cantacuzino este expus la sediul din Geneva al Organizației Mondiale a Sănătății, între cele 10 ale personalităților de excepție din medicina lumii.

 

Pentru merite deosebite, în 1925, profesorul Ion Cantacuzino a fost ales membru al Academiei Române și i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa de către mai multe academii de medicină și universități europene.

Pentru lucrări de mare importanță în domeniul imunologiei a fost nominalizat, în anul 1933, la Premiul Nobel, cu lucrarea „Contribuții la studierea imunității la nevertebrate și a imunității de contact”.

A primit numeroase distincții, între care Meritul Sanitar clasa I, Comandor al Legiunii de Onoare, Ordinul Recunoștinței Franceze și Mare Cavaler al Legiunii de Onoare.

„Toate generațiile de specialiști care au lucrat în Institut, de la înființare și până în prezent, s-au străduit să păstreze vie tradiția și spiritul cantacuzinist. Acest spirit a fost și este acel sentiment esențial ce leagă cu firele sale nevăzute, dar mereu prezente, pe membrii Institutului Cantacuzino, acel sentiment de mândrie și distincție, păstrat viu în sufletul cercetătorilor și care dăinuie peste timp”, s-a subliniat în cadrul prezentării personalității marelui om de știință.

În scopul dezvoltării unei culturi a cercetării științifice în rândul specialiștilor de azi și de mâine, exact așa cum își dorea profesorul Ion Cantacuzino acum aproximativ 100 de ani, a fost creat „un mediu stimulativ adecvat pentru aducerea în prim-plan a celor mai recente realizări, cu un impact deosebit asupra cercetărilor curente din domeniile prezentate. Schimburile de opinii directe au generat astfel un transfer de cunoștințe și experiențe, pe teme de actualitate în domeniul sănătății publice”, susține conducerea Institutului, în comunicatul remis presei.