Proiectarea si executia lucrarilor de reabilitare a fostului Spital Bratianu, licitate „la pachet”

8 august 2017 | 0 comentarii |

Consiliul Judetean Buzau vrea ca in acest fel sa scurteze timpul necesar licitatiilor si sa se treaca la demararea efectiva a lucrarilor, din aceasta toamna.

 

Dupa ani si ani de nepasare a autoritatilor, cladirea fostului Spital Bratianu are sanse sa fie, in sfarsit, reabilitata, incepand din aceasta toamna. Vestea a fost data astazi, la sfarsitul sedintei extraordinare, de presedintele Consiliului Judetean, Petre Emanoil Neagu. Acesta a precizat ca pe masa ministrului Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene se afla Contractul de finantare din fonduri europene al proiectului privind reabilitarea, consolidarea si modernizarea cladirii, respectiv, transformarea sa in Centru Muzeal, si ca se asteapta ca acesta sa fie semnat cel mai tarziu saptamana viitoare.

Cel mai tarziu saptamana viitoare speram sa fie semnat Contractul de finantare pentru reabilitarea fostului Spital Bratianu. Acesta se afla pe masa ministrului Dezvoltarii Regionale si Fondurilor Europene si speram sa fie semnat in zilele urmatoare. Cererea Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud-Est Braila asteapta de o luna de zile sa fie semnata si, probabil, saptamana viitoare se va intampla. Proiectul este unul eligibil, trebuie doar semnat si vor incepe procedurile de licitatie. Ca sa fie scurat timpul pana cand se va trece efectiv la demararea lucrarilor, licitatia va fi una de proiectare-executie, pentru ca altfel, organizata separat, ar dura foarte mult”, a explicat Petre Emanoil Neagu, exprimandu-si convingerea ca in aceasta toamna vor putea incepe lucrarile, cladirea aflandu-se deja intr-o stare avansata de degradare.

Potrivit proiectului inaintat de Consiliul Judetean, cladirea fostului Spital Bratianu, aflata pe lista monumentelor istorice de clasa B, va fi salvata prin transformarea in Centru Muzeal, in cel mult doi ani.

 

Tot in sedinta de astazi, consilierii judeteni au aprobat alocarea banilor necesari refacerii drumurilor distruse de inundatiile de saptamana trecuta, din bugetul propriu al judetului Buzau. Presedintele Petre Emanoil Neagu a explicat ca acestea sunt lucrari urgente si ca nu se mai putea astepta pana cand  Guvernul va aloca bani in acest scop, pentru care Consiliul Judetean si Prefectura Buzau au facut deja evaluarile pe baza carora se va emite o Hotarare de Guvern.

Repartizarea unor sume din bugetul propriu al CJ pentru interventia de urgenta in zonele grav afectate de inunadatiile din ultima luna a fost principalul motiv al convocarii sedintei extraordinare de astazi. Am decis astfel sa intervenim din fonduri proprii ale judetului, sa nu mai asteptam pana vin banii de la Guvern, sa demaram lucarrile chiar saptamana viitoare, pentru ca oamenii din aceste zone nu pot fi lasati izolati. Sunt multi batrani, unii au nevoie de medic, asa ca am decis sa facem tot ce depinde de noi, din fonduri proprii. Au fost facute evaluari ale pagubelor si, ieri, a fost o sedinta la Prefectura, pentru a solicita Guvernului promovarea unei Hotarari prin care sa ni se aloce bani din fondul de rezerva pentru a interveni in zonele afectate. Evaluarile arata clar ca daca nu se intervine imediat, in cateva zone cetatenii raman izolati. La nivelul CJ Buzau vom solicita aproximativ 96 de milioane de lei, dar vom vedea ce resurse sunt si cat ne va aloca Guvernul. Normal ar fi sa primim acesti bani din fondul de rezerva al guvernului, sa-i folosim in alte lucrari de infrastructura”, a precizat Petre Emanoil Neagu, presedintele CJ Buzau.

 


Adaugati un comentariu


 

*