Record absolut de infectări cu SARS-CoV-2: peste 34.000 de cazuri noi la nivel național, aproape 600 la Buzău

26 ianuarie 2022 | 0 comentarii |

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi, 26 ianuarie, că în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un record absolut de cazuri noi de infectare în România, de la debutul pandemiei de COVID-19. 

 

Numărul de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus s-a dublat față ziua precedentă, marcând de departe cel mai mare număr de cazuri noi înregistratede la începutul pandemiei și până acum în România, într-un interval de 24 de ore. În același timp s-au dublat și decesele, deși acestea rămân mult sub valorile din vârful valului 4.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 26 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 34.255 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 94 decese. Nu au fost raportate decese anterioare”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Până astăzi, recordul de cazuri noi înregistrate în decurs de o zi fusese raportat pe 25 ianuarie – 19.685 de cazuri, în aceeași zi fiind raportate și 44 decese.

În valul 4, când varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 era dominantă, cel mai mare număr zilnic de cazuri noi a fost atins pe 19 octombrie 2021, când au fost raportate 18.863 de cazuri, dar numărul deceselor a fost 574 de decese, din care 13 anterioare.

 

Și în județul Buzău s-a înregistrat un record de infetare cu SARS-CoV-2, Direcția de Sănătate Publică raportând astăzi, că în ultimele 24 de ore au fost confirmate positiv 537 de cazuri noi de infectare și 34 de cazuri de reinfectare cu noul coronavirus, pacienții având vârste cuprinse între 5 luni și 92 de ani, ca urmare a efectuării a 1306 de teste (1094 teste rapide antigen și 212 teste RT-PCR).

În același timp a crescut și numărul buzoienilor infectați care au nevoie de internare. Astăzi, la Spitalul Județean de Urgență sunt aproape 60 de pacienți, la Râmnicu Sărat sunt 57 între care 8 sunt copii, iar la Nehoiu sunt 17 pacienți infectați cu SARS-CoV-2. Pentru a nu se confrunta cu imposibilitatea de a avea unde să fie internați pacienții COVID-19, autoritățile au decis, astăzi, creșterea cu 30% a capacității de internare pentru pacienții infectați.

În plus, ținând cont de din ce în ce mai mare de cazuri de infectare la copii, s-a decis suplimentarea paturilor destinate copiilor infectați, în cadrul Spitalului Județean de Urgență, unde 15 paturi vor fi operaționalizate în acest scop în zona tampon aferentă secției Chirurgie.

 

Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune însă că numărul record de infectări „nu este o surpriză, având în vedere că pentru prima dată s-au făcut aproape 110.000 de teste într-o singură zi, și că acest lucru se întâmplă după 4-5 zile în care numărul testărilor a fost mai redus, din cauza minivacanței prilejuită de Mica Unire, estimând totodată că vârful valului 5 va aduce mult mai multe cazuri noi de infectare, mai ales că acum crește și gradul de testare, după implicarea medicilor de familie.

Ne așteptam ca azi să fie acest număr. Ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost puțin mai redusă. S-au efectuat pentru prima dată aproape 110.000 teste. Acest număr (de infectări – n.r.) e preocupant, dar nu putea fi exclus, așa cum a reieșit din scenariile pe care Ministerul Sănătății și INSP le-au prezentat acum două săptămâni. E un număr de cazuri similar cu ce se întâmplă în alte țări. Spre exemplu, în Danemarca au fost ieri 43.000 de cazuri, în Cehia 30.000 de cazuri, în Portugalia 57.000 cazuri. Nu sunt cifre neașteptate. Din cauza asta am estimat o astfel de evoluție generată de Omicron”, a spus Rafila, subliniind că această creștere va continua, iar în săptămânile următoare am putea asista la un număr dublu de infectări.

 

În plus, ministrul spune că, momentan, nu există motive de panică, dar atrage atenția că regulile trebuie respectate și vaccinarea încurajată pentru toate categoriile de persoane aflate la risc. Ministrul Sănătății a spus că, deocamdată, cazurile grave din spitale sunt tot cu Delta, și „asta se reflectă la pacienții care sunt la ATI. Ne preocupă acum asigurarea asistenței medicale pentru toate categoriile de pacienți. Anul trecut am avut supramortalitate fără precedent în România, în primele 11 luni a fost un record pentru perioada postbelică. Încercăm cât putem să oferim asistență medicală și să găsim soluții ca la nivelul unităților medicale, personalul medical, când intră în activitate, să poată beneficia de testare”, a mai spus Alexandru Rafila, amintind că au apărut focare și la personalul medical.

La ora actuală sunt 131 de focare de COVID-19 în spitale și în alte unități din sectorul sanitar (servicii de ambulanță, centre de dializă, direcții de sănătate publică), înregistrându-se 1.448 de cazuri de infectare în rândul personalului medical și al pacienților internați inițial cu alte afecțiuni, potrivit Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește funcționarea școlilor, Rafila spune că acestea rămân deschise și că e bine că Ministerul Educației a reluat programul de testare, dar în opinia sa, mai trebuie „lucrat”, astfel încât aceste teste să fie efectuate și să fie efectuate corect, sfătuind totodată părinții ca în cazul în care apar simptome, copiii să fie ținuți acasă.

 

Dr. Valeriu Gheorghita

În același timp, ministrul Sănătății crede că în luna martie ne-am putea îndrepta către „reluarea unei activităţi predictibile cât mai apropiate de normalitate”, dar recunoaște că aceasta este mai mult o speranță, exprimată de tot mai multe persoane care sunt autorizate să aibă astfel de opinii. Directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a spus un lucru asemănător”, a declarat Rafila, într-o conferință de presă.

În același timp, coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, consideră că, ținând cont de agresivitatea cu care se transmite Omicron, în perioada următoare, peste jumătate din populația lumii va trece prin boală. „Se vorbește tot mai mult că acest val va veni, după sfârșitul lui, cu trecerea către perioada postpandemică. Vom ajunge într-o fază endemică. Este foarte probabil să se întâmple așa, pentru că, în acestă perioadă, probabil mai mult de jumătate din populația lumii trece prin infecție. Coroborat cu faptul că peste 60% din populația globală a primit cel puțin o doză de vaccin, este foarte probabil că vom ajunge în faza postpandemică, în perioada de endemie, în care va conta foarte mult comportamentul individual. Cred că se va renunța la majoritatea restriciilor și, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui, a celor cu care se întâlnește, a părinților, a bunicilor. E momentul să înțelegem că doar noi putem schimba parcursul acestei infecții”, a declarat dr. Gheorghiță.

 


Adaugati un comentariu


 

*