REPORTAJUL DE DUMINICA: Cu respect, in fata omului harnic

7 iunie 2015 | 3 comentarii |

Ramnicelu-791M-am convins! Inainte de sanatate sta munca! Imi aprtine doar observatia, realitatea sta pe umerii taranului imbatranit prematur de prietena de o viata, sapa. Nesuferitei acesteia nu i s-a schimbat, in sutele de ani care i-au macinat taranului roman fruntea, nici aspectul, nici utilizarea. Si nici stapanul chinuit! Tot a taranului e ea, sapa, la fel de moderna si invechita precum gandurile omului care e trudit de coada-i mereu rapusa de mainile batatorite.

L-am vazut mereu pe taran drept cel care-mi da de mancare, fara sa stie. Nu i-am contestat niciodata harnicia. Nici macar lenea, atunci cand a recunoscut ca il doboara, dupa zeci de ani de munca. Numai ca… despre lene aud rar din gura taranului, numit europeneste fermier.

Isi imbolnaveste picioarele, capul, mainile, stmacul si, de fapt, tot corpul in lupta pe care o da anual, din martie si pana tarziu in noiembrie, chiar si in decembrie, dupa caz. Il lasa inima, pentru ca nu reuseste sa se imbogateasca din recolta pe care o obtine pe palma de pamant lasata mostenire de parinti, plus cea luata in arenda sau dijma. Iar ochii i se incetoseaza cand numara bancnote ce trec de 10 lei.

 

Ileana - 800Taranul nostru e atat de muncit, incat mainile lungi ii ating genunchii, iar pielea i se face repede neagra precum pamantul care il chinuie. Despre taran as scrie in fiecare zi si i-as aduce laude! L-as ridica precum pe un copil care invata acum sa mearga si cade mai mereu, l-as ridica in brate si i-as saruta mainile muncite, pentru ca de la el mananc acum pastai crude si dovleac proaspat.

Pentru ca mi s-a facut dor de taran ma duc sa-l gasesc. La munca, desigur. Acolo unde are spitalul, farmacia si spa-ul, pe camp. Taranul e pe camp! Spune si melodia, dar daca tai campia nebuna a Baraganului cu privirea, taranul apare ca o paranteza rotunda, rasturnata in coada sapei. Uneori zaresti un colt de basma sau motul vreunei sepci, sau de la vreo basca neagra decolorata si subtiata de atata purtat. Sunt umbre ce se intind peste Baragan.

Ciulinii stau la margine si le canta, din cand in cand, in adierea vantului, vreu refren miscat cat sa-l supere la urcehe pe truditor.

 

RublaTaranul are meseria in sange. Si e neremunerata. Inainte de 1989 muncea pentru stat si manca de la stat. Facea norme impreuna cu familia. Acum, teoretic, munceste pentru el. Dar statul nu-i recunoaste nici truda in vreo carte de munca si nici nu-i mai intinde vreun dumicat. Il lasa sa agonizeze pana isi plateste taxele si impozitele si se face ca-i ajuta familia, la ingropaciune. Ba… si acolo trebuie sa plateasca, la preot. Meseria taranului e cea mai grea.

Fac dreapta, pe nemilosul drum dintre Ramnicu Sarat si Braila. Aici, iarna e o povara inzapezita, iar vara-i o grozavie de Fata Morgana in care caldura te trage cand dreapta, cand te loveste cu umbre nevazute, cand te tine pe loc intr-un mod inexplicabil.

La Rubla, satul deportatilor despre care nimeni nu mai stie a povesti, miroase, in gand cred, a usturoi deja, desi nu am ajuns la Ramnicelu.

Este celebrul usturoi cu carte de vizita europeana, care se vinde la pret de trufanda tot anul, in pietele din Moldova. E cremos, alb si nu ucide papilele, ci le desfata cu o dulceata placuta, care te imbie sa pui pe paine acea maioneza obtinuta din usturoi de Ramnicelu.

 

Tanti Ileana

Tanti Ileana

Numai la gandul asta si trebuie sa caut taranul! Il gasesc in genunchi. Tanti Ileana, localnica din Rubla ajunsa la 75 de ani, tine strans in mana dreapta o dalta.  E dalta!… Bre, asta e scula cu care eu iau iarba, cu radacina cu tot, dintre usturoi si ceapa. M-a pus Dumnezeu sa pun palma asta de pamant cu ceapa de arpagic. Acum migalesc la ea de mor! Dar mai stau pana da soarele de mijlocul cerului si ma duc acasa. Ce sa fac, barbatul mi-a murit cu patru ani in urma si muncesc singura. Am 400 de lei in casa si trebuie sa-mi iau lemne de iarna. Pana la 2700, poate 3000 de lei cat face o masina de lemne, mai e cale lunga… Cat usturoi si cat arpagic sa vand eu ca sa iau un camion de lemne? Ca masini din alea mici nu mai vin, spun ca la padure s-a pus radar acum si s-au scumpit si lemnele!

 

Ileana usturoi plivit - 799Nici nu ma asteptam sa nu-si planga, bietul taran, amarul. Anul trecut a vandut tanti Ileana usturoiul cu 6 lei. I-a fost cumparat de acasa, de catre intermediari. Hai, ca astia de iau de la noi si iti vand dumneata se caznesc si vin pana la noi, dar aia care aduc cu tirul din Spania, usturoi din ala de ustura si se face mov? Si il dau iarna cu patru lei? Pe aia de ce nu-i ia nimeni la intrebari? Domnule, eu lucrez de la 5:00 dimineata, poate chiar mai devreme, pana la 11:00, 12:00 chiar 13:00, toata ziua numai in genunchi, ca la usturoi si ceapa nu poti altfel. Acum baga capatana si trebuie sa las curat, fara iarba in urma, ca altfel ramane mica. La Sfantu Ilie il scoatem din pamant. Doamne, si mor de genunchi! Si apa s-a incalzit… dar asa o beau ca de ar fi rece, peste o saptamana n-as mai fi buna de venit aici, de boala. Asta e taranul! Vreti sa fiti ca mine?- ma intreaba retoric, desigur, fiind convinsa ca nimeni nu-i va da, vreodata, un raspuns afirmativ la intrebarea aceasta.

 

tanara sapa usturoi -802Nu-i raspund. Scotocesc in sacosa mea in care am pus pachetul de drum lung si ii ofer un sandvis, cu salam si branza. Se uita a plans in ochii mei si mai gata sa ma refuze, zicand ca eu mai am coclauri de umblat. Il primeste in cele din urma si imi spune ca ma asteapta in toamna, sa-i cumpar usturoiul muncit acum. Imi arata in zare… alte doua femei. Nora si soacra. Fata are acasa doi copii gemeni, iar aia batrana a muncit toata viata la colectiv. Du-te la ele sa vezi cu cat au dat anul trecut usturoiul? Cu doi lei sau cu trei…

Ei, na! Ele, dupa ce il muncesc, il dau cu doi lei, iar eu l-am luat din piata cu 10 lei?!? Asta e diferenta, cred, intre taran si orasean. Primul e legat de pamant si poate pune mana pe o buacata de paine oricand, insa talpile lui nu sunt niciodata albe, iar oraseanul, candva si el neam de taran, mustaceste, alege, face mofturi. Nu stie insa ce este babicul si ce ghiudemul, nici mamaliga nu mai stie sa faca. Vrea capatana cea mai mare si perfect rotunda de usturoi si este mereu apatic si pofticios de parizer. Iar moda ii da frisoane in fiecare sezon. Primul moare obosit, cel de-al doilea la fel … dar din cauze total diferite.

 

Ioana si soacra ei

Ioana si soacra ei

Sa nu va suparati, dragi oraseni, ca nu sunteti toti la fel! Cum printre tarani gasim, la fiecare mijloc de zi, tineri care bat la poarta barului inchis pentru masa de pranz, caci au gura uscata de o bere cu broboane, tot asa sunt si oraseni care regasesc printre degete putin praf, daca nu chiar pamant!

Umbrele lungi ale celor doua femei se intind pe parbrizul masinii pana imi cuprind fata. Simt o dorinta inexplicabila de a oferi ajutor. Compensez dorinta cu harnicia femeilor. Una are 26 de ani si nu se gandeste sa plece din Rubla cu cei doi copii care sunt destepti si de la care asteapta un viitor frumos! Au din ce in ce mai putin teren cultivat cu usturoi. Nu se vinde bine. Il alegem – foarte mare, mare, mai mic si cel mai mic. Am podul plin din de-l mic si de arpagic. Nu m-am inteles cu tiganii, sa-l dau pe tot la trei lei. Si am ramas cu el. Macar stiu ca o parte din munca mi-a ramas, dar nu am facut nimic cu ea! Sa-l scot Dumnezeului de acolo! Dar ce sa facem, ca mai avem de invartit sapa asta pana la 6.000 de metri… Vindem toamna, gramada, usturoiul. Nu-l impletim, ca nu avem timp. Cu banii mai facem cate o bucatarie, cate o baie… care are mai mult isi mai face cate doua-trei camere la casa si daca is mai multe familii, isi fac toata casa.

 

Tanti Ioana

Tanti Ioana

A doua femeie, Ioana, e neagra la fata din cauza soarelui care i-a fost neprietenos intreaga viata. Mainile lungi, ca niste fusuri care se unduiesc in jurul cozii de sapa, arata spre cer si-l cauta pe Dumnezeu in oglinga sparta de atatea grade… 31 Celsius. Ar fi buna o ploaie, dar numai Dumnezeu hotaraste cand sa scuture norii. El tine cu taranul, chiar daca nu-i arata asta in permanenta. Simte si recunoaste si el, omul simplu si muncitor, atunci cand nu mai are iesire. Il respect pe omul acesta care produce si imi da de mancare. Fara sa-l stiu.

Il pretuiesc si pe orasean, dar sunt contra proastelor sale maniere de a-si schimba de doua ori pe an telefonul mobil, de a investi in tablete pentru copiii de cativa anisori, de a-i da pruncului, la micul dejun, parizer ori salam si margarina cu ceai, ori cereale de 10 lei punga de un kil, de a merge la mall saptamanal pentru a-si cumpara sosete, ori de a da bani pe produse traditionale produse de o companie de taximetrie…

Unul nu stie de unde se poate informa, celuilalt ii curge informatia pe frunte, dar o sterge calm, cu mana-i batatorita de atata truda. Oricum l-ar chema, omul harnic e prietenul meu si il respect! Trec pe la el si duminica viitoare…

 



Comentarii (3)

  1. Eliza Dragan spune:

    Respect!!!

  2. Gheorghe Mihaela spune:

    Foarte adevarat, statul nu-i ajuta cu nimic, trimite “perceptorul ” sa plateasca impozitul la pamant insa nimeni nu-i intreaba daca au bani de medicamente, de mancare sau sa plateasca utilitatile.
    De mancare isi fac turte, placintute si mananca cele mai simple mancaruri si sanatoase, chiar daca uneori nu se indura sa taie o pasare din curte, pentru a mai avea un ousor in plus in cuibar, iar carnea o data, de doua ori pe saptamana.
    Asta e TARANUL, muncit si trudit, care traieste pentru a munci si a-si duce viata simpla pana la capatul zilelor.
    RESPECT RESPECT RESPECT

  3. Mady Banita spune:

    Deosebit respect!

Adaugati un comentariu


 

*