REZIDENȚIAT 2017: Statul obigă tinerii doctori să ia calea exilului
5.055 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină vor concura pe doar 3.524 de locuri scoase de Ministerul Sănătății la concursul de Rezidențiat care va avea loc peste câteva zile.
Peste mai puțin de două săptămâni, absolvenții facultăților de medicină și farmacie din întreaga țară se vor afla în focul examenelor. Ministerul Sănătății a anunțat organizarea concursului de intrare in rezidentiat pe post si rezidentiat pe loc in domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, în data de 19 noiembrie.
Numărul posturilor și locurilor scoase la concurs pentru această sesiune este, însă, ca și în anii anteriori, cu mult mai mic decât numărul absolvenților. Iar asta, în ciuda crizei acute de specialiști cu care se confruntă sistemul de sănătate românesc și a apelurilor disperate de suplimentare, ale studenților care și-au exprimat dorința de a rămâne în țară, ale managerilor de spitale și ale organizațiilor profesionale.
Nu mai puțin revoltați de lipsa medicilor sunt pacienții care, pentru a beneficia de servicii medicale în anumite specialități, fie sunt obligați să străbată sute de kilometri, fie sunt nevoiți să rabde, pe o listă de așteptare, până când este posibil să primească o consultație sau terapia care, în unele cazuri, le este vitală.
Spitalele din toată ţara funcționează cu un mare deficit de medici, dar Ministerului Sănătăţii pare să nu-i pese de criza actuală.
Nici de faptul că în următorii cinci ani, în care actualii absolvenți își vor fi terminat specializarea și ar putea asigura asistența medicală, secții întregi vor fi fără doctori, pentru că mulți dintre cei care se mai află acum pe „metereze” vor pleca din sistem, prin pensionare.
Nici faptul că organizațiile profesionale ale medicilor de familie au avertizat că în următorii zece ani, mai bine de jumătate din localităţile României nu vor mai avea deloc medici de familie, pare să nu fi sensibilizat adecidenții sistemului sanitar, pentru că altfel, ar fi âncercat măcar să păstreze doctorii tineri în țară și ar fi făcut un prim gest de bune intenții, prin suplimentarea numărului de locuri/posturi la rezidențiat.
Așadar, Statul obligă tinerii doctori să ia calea exilului, deși a investit pentru școlarizarea fiecăruia dintre ei, peste 80.000 de lei, în cei șase ani de facultate. Așadar, cine nu va ocupa unul din locurile scoase la concursul de rezidențiat, are doar două opțiuni: să devină şomer de lux sau să plece în străinătate, unde sunt așteptați cu brațele deschise și li se oferă condiții mai bune și salarii incomparabil mai mari.
La examenul din 19 noiembrie, 5.055 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină vor concura pe 3.524 de locuri și posturi (3137 pentru domeniul Medicină, 258 pentru Medicină dentară și 129 pentru Farmacie). Asta înseamnă că în jur de 1.500 de tineri nu îşi pot finaliza educaţia, prin rezidenţiat. 15 dintre tinerii care vor susține examenul în Centrul universitar București sunt buzoieni. Zece dintre ei concurează pentru un post/loc în domeniul Medicină, trei pentru Medicină dentară și doi pentru Farmacie.
Cele mai multe locuri/posturi scoase la concurs în această sesiune sunt pentru specializările Chirurgie generală (181), urmată de Medicină internă (157), Medicină de familie (154), ATI (153), Pediatrie (148), Obstetrică-ginecologie (122), Medicină de urgență (111), Cardiologie (111) și Psihiatrie (108).
Cele mai puține locuri/posturi sunt pentru Medicină sportivă (3) și Medicină nucleară (6), iar pentru specialități extrem de căutate, necesare și în același timp deficitare, precum Cardiologia pediatrică, Gastroenterologia pediatrică, Oncologia și nefrologia pediatrică sau Pneumologia pediatrică nu există niciun post/loc la concursul organizat de Ministerul Sănătății.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, acad. Ioanel Sinescu, spune că tot programul de rezidenţiat ar trebui reformat.
Se pare însă că ministrul Sănătății, Guvernul și Parlamentul nu au urechi de auzit și nici ochi de văzut… Altfel ar încerca să contribuie la diminuarea și nu la adâncirea crizei de personal medical din țara noastră, și așa este dramatică. Iar situația este reclamată permanent de directorii de spitale, de medicii care sunt nevoiți să lucreze 2-3 norme deși nu sunt plătiți nici pentru una la un nivel apropiat de cel european și mai ales de pacienții care au nevoie de ajutor specializat.
Chiar statisticile oficiale arată că, în timp ce la nivel european, la o mie de locuitori există 3,3 medici, în România, media este de 2,5 doctori la mia de locuitori.
Examenul de rezidenţiat va avea loc pe 19 noiembrie, în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Tîrgu Mureş şi Timişoara.
Concursul se desfașoară sub forma unui test-grilă cu 200 de intrebari pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, iar candidații vor avea la dispoziție 4 ore pentru a răsunde la ele.
Pe baza punctajelor obținute la concurs se alcătuiește o clasificare unică natională pentru fiecare domeniu, iar ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea clasificării, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, indiferent de centrul universitar de concurs.
Nici soarta tinerilor specialisti nu e mai buna. Cati termina rezidentiatul si cate posturi sunt scoase???
In specialitatea mea nu este nici macar un post in tot judetul si extrem de putine in tara. In conditiile in care la 33 ani cat am eu am deja familie de ce sa nu plec din tara???? Si pentru pregatirea mea s-au platit 11 ani: 6 facultate+ 5 rezidentiat