Românii au început să prefere să-și cumpere medicamentele online

23 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Trei din patru români au cumpărat cel puțin o dată dintr-o farmacie online pe perioada pandemiei, arată un studiu realizat de compania de cercetare de piață Ipsos, pe un eșantion de 500 de clienți ai unui lanț de farmacii online, cu vârsta cuprinsă între 25-55 ani din mediul urban.

 

Una dintre modificările de comportament ale românilor, în perioada pandemiei de COVID-19, este orientarea către cumpărăturile online, care a început să devină tot mai frecventă, inclusiv în achiziția medicamentelor.

În ciuda unor avertismente ale producătorilor de medicamente și ale specialiștilor în domeniul farmaceutic privind riscul ca anumite medicamente achiziționate online să fie contrafăcute, se pare că tendința multora dintre cei care preferă să-și cumpere online medicamentele și alte produse de uz farmaceutic și cosmetic a crescut considerabil, mai ales în rândul persoanelor tinere. Ce-i drept, în ultimii ani au fost aprobate o serie de acte normative care reglementează mai strict comerțul online cu medicamente, iar în perioada pandemiei, lanțurile de farmacii și chiar multe din farmaciile și oficinele mai mici care comercializează preponderent în sistem fizic oferă clienților și posibilitatea achiziționării online, în special a medicamentelor fără prescripție, a suplimentelor alimentare și produselor de îngrijire.

Așa s-ar explica faptul că trei din patru clienți ai farmaciilor fizice, cu vârsta cuprinsă între 25-55 ani, din mediul urban, au cumpărat produse și din farmacii online, arată un studiu realizat de compania de certcetare de piață Ipsos, la comanda lanțului de farmacii Professional Farmaline.

 

Potrivit studiului, cea mai mare parte a respondenților au avut o primă experiență de cumpărare online în ultimele șase luni, iar o treime dintre clienții farmaciilor online estimează o creștere a frecvenței comenzilor lor în următoarele șase luni.

În ceea ce privește profilul clienților farmaciilor online, 68% dintre aceștia sunt femei, 80% au studii superioare (universitare și postuniversitare), în timp ce 56% au un venit personal de peste 3100 lei.

Categoria de vârstă care optează cel mai des pentru cumpărături în farmaciile online este 35-39 ani (20% dintre respondenți), urmată îndeaproape de cele între 30-34 ani și 50-55, fiecare cu o pondere de 19% din total.

Cercetarea a relevat, de asemenea, că un cumpărător care a optat pentru o farmacie online a făcut în medie 9 comenzi, cele mai multe fiind plasate de la debutul pandemiei. Cele mai populare categorii de produse pe care românii le-au cumpărat dintr-o farmacie online în ultimele trei luni au fost: suplimente alimentare (precum vitamine, minerale, produse naturiste sau ceaiuri), produse de îngrijire a pielii și corpului, medicamente care pot fi eliberate fără prescripție medicală sau produse pentru îngrijirea copilului.

 

Din punct de vedere al motivelor pentru care românii aleg să cumpere medicamente sau alte produse dintr-o farmacie online, cel mai des menționate au fost prețul mai avantajos, faptul că pot face comenzi oricând doresc fără a fi condiționați de un program de lucru, ofertele promoționale, dar și livrarea produselor acasă, nefiind nevoie ca aceștia să se deplaseze până la farmacie pentru a le achiziționa.

În topul facilităților oferite de farmaciile online, participanții la studiu au menționat descrierea detaliată și clară a produselor, afișarea stocurilor din farmaciile fizice și posibilitatea de rezervare pe website a produselor pentru ridicare personală ulterioară.

Pe de altă parte, românii care nu au comandat niciodată dintr-o farmacie online au invocat cel mai des motive precum costul de livrare la domiciliu, lipsa posibilității de a cere sfatul sau de a discuta cu un farmacist, dar și faptul că timpul de livrare al produselor este prea mare.

De asemenea, trei din patru respondenți au declarat că și-ar dori să poată contacta de la distanță un farmacist pentru consiliere în cazul unei probleme de sănătate minore.

 

Potrivit studiului, 88% dintre respondenții studiului au declarat că ultima dată când au cumpărat dintr-o farmacie online și-au planificat achiziția, știind de dinainte ce produse vor să cumpere, în timp ce 12% au spus că a fost o acțiune spontană, neștiind ce produse vor cumpăra în final.

Producătorii români de medicamente fără prescripţie, suplimente alimentare şi dispozitive medicale (RASCI), atrag însă atenția că abuzul de medicamente și chiar de suplimente nutritive pot face mai mult rău decât bine, de aceea este necesar ca acestea să nu fie cumpărate și folosite decât dacă au fost recomandate de medicul curant. „Este foarte important ca utilizatorii să ştie că suplimentele alimentare pot deveni toxice dacă sunt luate în cantităţi prea mari, mai ales în cazul vitaminelor liposolubile. Acestea se pot depune sub formă de rezerve în organism şi nu se elimină renal, cum o fac cele hidrosolubile. În plus, administrarea în exces a anumitor vitamine sau minerale poate duce la absorbţia deficitara a altora, creând astfel un dezechilibru nutriţional”, potrivit directorului executiv al asociației, Diana Mereu.

Potrivit studiului menționat, în topul celor mai active regiuni din țară la categoria cumpărături online din farmacii se află pe primul loc regiunea București – Ilfov cu 22%, urmată de regiunile Nord-Est și Sud-Est cu 14%, regiunea Sud (12%) și Nord-Vest (11%).

Studiul a fost realizat pe 500 de cumpărători din farmacii cu varsta între 25 și 55 ani, eșantion reprezentativ urban. Interviurile online cu respondenții participanți la studiu s-au desfășurat în perioada 12-19 octombrie 2021.

 


Adaugati un comentariu


 

*