Sanctiuni drastice pentru angajatii Spitalului Judetean Buzau care au facut credite pe numele pacientilor

Asistentei Corina Donescu i s-a desfacut contractul de munca, iar celorlalti doi angajati implicati in scandal le-au fost diminuate salariile pe o perioada de trei luni. Sanitas si OAMGMR considera ca sanctiunile au fost prea dure in cazul fostului vicelider sindical.

 

ambulanta spital

In timp ce anchetatorii continua cercetarile in cazul escrocheriei in urma careia, pe numele mai multor pacienti internati la Spitalul Judetean Buzau, unii decedati ulterior, au fost obtinute credite fara stirea acestora, Comisia de Disciplina intrunita la nivelul unitarii medicale a finalizat ancheta. In urma concluziilor, managerul spitalului a dispus masurile disciplinare ce se vor aplica in cazul celor trei angajati implicati in aceasta „afacere”.

Este vorba despre asistenta Corina Donescu, care avea totodata si calitatea de vicelider al filialei Buzau a Sanitas so primvicepresedinte al Confederatiei CNSLR Fratia, asistentul medical Vasilica Catargiu si infirmiera Claudia Ispas, toti trei desfasurandu-si activitatea in cadrul sectiei UPU a Spitalului Judetean Buzau.

In cursul lunii mai, acestia s-au aflat in centrul unui scandal penal, dupa ce a iesit la iveala faptul ca faceau parte dintr-o retea care obtinea ilegal credite, folosindu-se de datele altor persoane, fara incuviintarea acestora. Conform anchetatorilor, cei trei angajati ai spitalului aveau rolul de a obtine date cu caracter personal din fisele medicale ale pacientilor care ajungeau la UPU, date care erau ulterior transmise unui intermediar, iar acesta, la randul sau, le furniza angajatelor unei institutii de creditare, care aprobau imprumuturi pe baza lor.

 

Corina Donescu - Triaj UPU

Corina Donescu – Triaj UPU

Dupa cum s-a dovedit ulterior si dupa cum au declarat si cei trei angajati in fata Comisiei de Cercetare intrunita la nivelul unitatii medicale, cel mai mare grad de implicare il avea asistenta Corina Donescu. Aceasta a si fost retinuta pentru 24 de ore in momentul inceperii anchetei, ulterior instanta hotarand in cazul sau cercetarea sub control judiciar, ceilalti doi angajati ai spitalului fiind cercetati in libertate.

Potrivit cercetarilor administrative de la nivelul unitatii medicale, Corina Donescu era cea care procura datele pacientilor, atragandu-i in afacere si peceilalti doi colegi, fara ca acestia sa stie exact despre ce era vorba. Astfel, asistentului Vasilica Catargiu, Corina Donescu i-a solicitat sa-i permita sa primeasca pe cardul sau niste bani pe care-i avea de primit de la o terta persoana si pe care nu-i poate primi personal, contul sau fiind blocat din cauza unei datorii. Se pare insa ca nu i-a spus acestuia ca banii respectivi proveneau din creditele obtinute ilegal. La fel a procedat si in cazul infirmierei Claudia Ispas, pe care a rugat-o sa deschida un cont pe numele ei, intrucat contul sau este blocat si trebuie sa primeasca o suma mare de bani. La fel, contul respectiv a fost folosit pentru depozitarea creditelor obtinute ilegal, cei doi colegi ai asistentei primind anumite sume, drept multumire pentru „serviciile” lor.

 

Dr. Cosmin Ursachescu, manager SJU Buzau

Dr. C. Ursachescu, manager SJU Buzau

Tinand cont de toate aceste aspecte, Comisia de Cercetare de la nivelul spitalului a intocmit un raport detaliat, pe baza caruia managerul unitatii medicale a dispus sanctiunile ce vor fi aplicate in cazul celor trei angajati. Cea mai drastica masura a fost luata, cum era si firesc, in cazul asistentei Corina Donescu. Managerul Cosmin Ursachescu a dispus in cazul acesteia desfacerea disciplinara a contractului de munca, avand in vedere gravitatea faptelor si faptul ca aceasta a fost principala vinovata. In cazul celorlalti doi angajati, conducerea spitalului a decis diminuarea cu 10 la suta a salariului pe o perioada de trei luni, acesita pastrandu-si in continuare locul de munca.

In plus, asupra celor trei mai apasa raspunderea penala, acestia fiind in continuare cercetati si riscand chiar condamnari la inchisoare pentru faptele lor, asa cum este si angajatul institutiei financiare care facea parte din aceeasi retea si care intermedia creditele.

 

Mariana Munteanu, lider SANITAS Buzau

Mariana Munteanu, lider SANITAS Buzau

Liderul Sanitas, Mariana Munteanu, apreciaza insa ca in cazul Corinei Donescu masura de desfacere a contractului de munca este „mult prea drastica” si ca se putea gasi o solutie prin care sa fie determinata sa-si inteleaga greseala si sa n-o mai repete, fara a i se desface contractul de munca.

Cred ca masura desfacerii contractului de munca in cazul Corinei Doenscu este mult prea dura. A lasa un om in situatia ei fara un loc de munca nu va ajuta nici unitatea medicala, nici pe acesta, sa rezolve problema. In plus, cred ca era corect sa se astepte concluziile organelor de ancheta. Intre timp, putea fi transferata intr-un alt loc de munca unde sa nu mai aiba acces la datele pacientilor si putea fi sanctionata cu o diminuare consistenta a salariului sau se puteau lua alte masuri administrative. Mai mult decat atat, consider ca atat Comisia de Diciplina care a propus desfacerea contractului de munca, cat si conducerea spitalului trebuiau sa ceara si o parere din partea forului profesional al asistentilor medicali, ceea ce nu s-a intamplat”, a declarat Mariana Munteanu, presedinta Sanitas Buzau, tinand sa mentioneze ca „asta nu inseamna ca luam apararea unor colegi care s-au pretat la astfel de fapte reprobabile si au facut de rusine profesia de asistent medical, ci doar consideram ca existau alte solutii de indreptare, asa cum s-a intamplat si in cazuri de malpraxis, cand nu s-a recurs la masura radicala”.

 

Elena Comanescu- OAMGMAMR Buzau

Elena Comanescu- OAMGMAMR Buzau

De aceeasi parere este si presedinta OAMGMAMR – forul profesional al asistentilor medicali, Elena Comanescu, aceasta apreciind ca trebuia in primul rand sa se astepte pana la finalizarea anchetei de catre organele de cercetare si, eventual, pana la o decizie a instantei care sa confirme vinovatia Corinei Donescu.

Comisia de Etica a OAMGMAMR s-a intrunit si la noi, dar nu a luat inca nicio decizie in acest caz. Am solicitat atat organelor de ancheta, cat si conducerii Spitalului Judetean, unde s-au intamplat aceste nefericite  evenimente, concluziile trase in urma desfasurarii cercetarilor. Din punct de vedere profesional, nu cred ca se pune problema suspendarii dreptului de practica, o sanctiune mai putin drastica, asa cum  cred ca se putea lua si la nivelul spitalului, credem ca va fi suficienta pentru ca vinovatii sa se invete minte pentru toata viata sa nu mai comita astfel de ilegalitati. Alte masuri sunt de competenta justitiei, asa ca nu ne pronuntam. Noi vom solicita, in orice caz, si parerea Comisiei Superioare de Etica, inainte de a lua o masura de sancionare profesionala a celor implicati”, a precizat presedinta Ordinului Asistentilor, Elena Comanescu.

Atat liderul Sanitas cat si al OAMGMAMR admit, insa, ca ceea ce s-a intamplat a adus grave prejudicii de imagine atat celor doua organizatii cat si profesiei de asistent medical.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Comentarii (1)

  1. Ioan Flenchea spune:

    Foarte bine fac.

Adaugati un comentariu


 

*