Se majorează alocațiile de hrană la SJU Buzău

5 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean pe luna în curs, care va avea loc săptămâna viitoare.

 

Joi, 11 noiembrie, va avea loc, începând cu ora 10:00, ședința ordinară pentru luna în curs a Consiliului Județean Buzău. Pe ordinea de zi se vor afla 26 de proiecte care vor fi supuse votului aleșilor județului.

Printre acestea se numără și un proiect referitor la creșterea alocației de hrană pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență, al cărei cuantum ar urma să fie majorat cu 10%.

Decizia vine pe fondul creșterii prețurilor la alimente, dar și ca urmare a unei hotărâri de guvern adoptate în luna aprilie, prin care a fost modificat nivelul alocațiilor de hrană pentru consumuri colective în cadrul unităților sanitare, prin care se elimină plafonul maxim al alocațiilor de hrană din spitale. Respectivul act normativ stabilește doar un prag minim de 16 lei pe zi pentru fiecare pacient, astfel că „nivelul  alocațiilor  de  hrană poate  fi  majorat prin hotărâri ale autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale  pentru  spitalele  din  subordinea  acestora,  cu  suportarea  de  către acestea, din bugetele proprii, a cheltuielilor suplimentare”. Consiliului Județean a propus astfel majorarea cuantumului alocației de hrană cu 10%, la propunerea conducerii SJU Buzău.

 

DISPOZIȚIE Nr. 278

Se convoacă Consiliul Judeţean Buzău în şedinţă ordinară, în data de 11 Noiembrie 2021, ora 10:00.

Ordinea de zi – Proiecte de hotărâre:

  1. Proiect de hotărâre nr. 203/2021 privind execuția bugetului propriu al Județului Buzău pe trimestrul III 2021 pe cele două secțiuni
  2. Proiect de hotărâre nr. 204/2021 privind aprobarea utilizării în anul 2021 a excedentului anual al bugetului propriu al Județului Buzău rezultat la încheierea exercițiului bugetar la 31 decembrie 2020 – formă actualizată 6
  3. Proiect de hotărâre nr. 205/2021 pentru aprobarea rectificării a VII-a a bugetului propriu al Județului Buzău pe anul 2021
  4. Proiect de hotărâre nr. 206/2021 pentru aprobarea rectificării a II-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 al Bibliotecii Județene „Vasile Voiculescu” Buzău
  5. Proiect de hotărâre nr. 207/2021 pentru aprobarea rectificării a V-a a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău
  6. Proiect de hotărâre nr. 208/2021 pentru aprobarea alocării unei sume de la bugetul propriu al Județului Buzău aferentă desfășurării unor acțiuni dedicate Zilei Naționale a României – 2021 și Sărbătorilor de iarnă
  7. Proiect de hotărâre nr.202/2021 privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole şi a valorii masei verzi pe hectar pajişte pentru anul fiscal 2022 la nivelul Judeţului Buzău
  8. Proiect de hotărâre nr. 209/2021 pentru stabilirea și aprobarea plății unei recompense bănești aferente unor bunuri arheologice descoperite pe teritoriul județului Buzău – comuna Vernești de o persoană fizică
  9. Proiect de hotărâre nr. 210/2021 privind darea în administrarea Consiliului Local al comunei Beceni a unui teren din zona de siguranță a drumului județean DJ 203K, situat în intravilanul comunei Beceni
  10. Proiect de hotărâre nr. 211/2021 pentru aprobarea Protocolului între Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița și Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Buzău, pentru utilizarea terenurilor din domeniul public al apelor administrat de Administrația Națională „Apele Române” aferente executării lucrărilor pe DJ 203K la km. 77+910, km. 80+205, km. 82+349, km. 86+249, km. 89+175, km. 90+850, km. 91+750, km. 93+750, km. 97+300, km. 97+675, pentru realizarea obiectivului de investiții „Stimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă – Plaiul Nucului, județul Buzău”
  11. Proiect de hotărâre nr. 212/2021 pentru aprobarea Protocolului între Administrația Națională „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița și Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Buzău, pentru utilizarea terenurilor din domeniul public al apelor administrat de Administrația Națională „Apele Române” aferente executării lucrărilor pe DJ 203L între km. 23+300-23+375
  12. Proiect de hotărâre nr. 213/2021 pentru stabilirea destinației imobilului proprietate publică a județului Buzău, situat în municipiul Buzău, strada Simila nr. 19
  13. Proiect de hotărâre nr. 214/2021 privind aprobarea Master Planului pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Buzău
  14. Proiect de hotărâre nr. 215/2021 pentru aprobarea unei modificări în statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Buzău
  15. Proiect de hotărâre nr. 216/2021 pentru aprobarea unor modificări în numărul total de posturi pe categorii, organigrama și statul de funcții ale Spitalului Județean de Urgență Buzău
  16. Proiect de hotărâre nr. 217/2021 pentru aprobarea modificării unui post vacant din statul de funcții al Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău
  17. Proiect de hotărâre nr. 218/2021 pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Consiliului Județean Buzău nr. 181/2021 privind aprobarea încetării activității Centrului rezidențial pentru recuperarea și reabilitarea copilului cu tulburări de comportament nr. 5 Beceni din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău
  18. Proiect de hotărâre nr. 219/2021 privind aprobarea inițierii de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău a procedurii de închidere a Centrului rezidențial pentru copilul cu handicap nr. 9 Buzău
  19. Proiect de hotărâre nr. 220/2021 privind reorganizarea Centrelor de recuperare și reabilitare a persoanelor adulte cu handicap din municipiul Rm. Sărat și respectiv comuna Stîlpu în centre de abilitare și reabilitare a persoanelor adulte cu dizabilități
  20. Proiect de hotărâre nr. 221/2021 privind modificarea art. 1, alin. (2) din Hotărârea Consiliului Județean Buzău nr. 122/2018 pentru acordarea unor stimulente financiare lunare personalului medical și de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău
  21. Proiect de hotărâre nr. 222/2021 privind aprobarea majorării alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din Spitalul Județean de Urgență Buzău
  22. Proiect de hotărâre nr. 223/2021 privind aprobarea modificării Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Est pentru Situații de Urgență, la care Județul Buzău este membru asociat
  23. Proiect de hotărâre nr. 224/2021 pentru aprobarea modificării tarifelor de călătorie la bilete și abonamente pe traseul cod 064 Buzău – Autogara XXL – Vernești – Berca, pe care efectuează transport rutier public județean de persoane prin curse regulate operatorul de transport SC DUBLU G SRL
  24. Proiect de hotărâre nr. 225/2021 pentru aprobarea modificării tarifelor de călătorie la bilete și abonamente pe traseele: cod 010 Buzău – Autogara Sud – Mărgineanu, cod 014 Buzău – Autogara Sud – Gherăseni, cod 016 Buzău – Autogara Sud – Bălaia, cod 026 Buzău – Autogara Sud – Pogoanele – Rușețu, cod 028 Buzău – Autogara Sud – Padina, cod 080 Buzău – Autogara Sud – Vintileanca pe care efectuează transport rutier public județean de persoane prin curse regulate operatorul de transport SC Trans Expres SRL
  25. Proiect de hotărâre nr. 226/2021 privind aprobarea deplasării unei delegații județene în Spania – Madrid în scopul prezentării și promovării unei expoziții arheologice a Muzeului Județean Buzău
  26. Proiect de hotărâre nr. 227/2021  privind numirea unui administrator în Consiliul de Administrație al Societății ”Domenii Prest Serv” SRL Buzău.

Adaugati un comentariu


 

*