Secția Dermato-Venerice a SJU Buzău intră în reabilitare energetică, pe bani europeni

Contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional a fost semnat în această după-amiază, la Consiliul Județean, proiectul urmând a se finaliza până  la sfârșitul anului 2023.

 

Compartiment DV – SJU Buzau

Astăzi a fost semnat la sediul Consiliului Județean Buzău cel de-al patrulea contract de finanțare europeană pe care autoritățile județene au reușit să-l obțină prin intermediul Programului Operațional Regional, de această dată obiectivul pentru care se vor primi bani fiind clădirea în care funcționează secția Dermato-Venerice a Spitalului Județean de Urgență Buzău.

Secția exterioară a SJU Buzău a funcționat o vreme în cladirea de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, a fostului spital Brătianu, clădire care a fost ulterior dezafectată, reabilitată și modernizată de Consiliul Județean, tot cu bani europeni, fiind transferată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și transformată în Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități din spectrul autist „Dumbrava  Minunată”.

În acest context, Secția Dermato-Venerice s-a mutat apoi la Spitalul Gârlași, unde funcționează și secția de Boli Infecțioase a SJU Buzău, fiind găzduită într-o clădire care datează din anul 1980 și care nu a suferit de atunci lucrări majore de reparații și reabilitare, cu excepția înlocuirii tâmplăriei exterioare și a înlocuirii vechilor calorifere cu unele din oțel.

Instalațiile rețelei termice au rămas însă cele de la nivelul anului 1980, ceea ce a generat în timp scăderea eficienței energetice și cheltuieli mai mari alocate pentru încălzire.

Consiliul Județean a elaborat un proiect de reabilitare energetică a respectivei clădiri, ce a fost apoi propus spre finanțare din bani europeni, primind în final aprobare din partea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

 

Prin urmare, astăzi, președintele Petre Emanoil Neagu și directorul agenției de dezvoltare regională, Luminița Mihailov, și-au pus semnăturile pe contractul de finanțare. Valoarea totală a lucrărilor necesare depășește 1.957.000 de lei, cea mai mare parte a banilor urmând să fie asigurată din finanțarea europeană, în timp ce contribuția Consiliului Județean va fi de 2% din valoarea proiectului, adică aproximativ 804.000 lei.

Am reușit, astăzi, să semnăm un nou proiect important pentru buzoieni și pentru Spitalul Județean, ce se va realiza cu fonduri europene. Secția Dermato-venerologie va fi reabilitată termic și energetic, iar Consiliul Județean Buzău are o contribuție de 2%, la care se adaugă cheltuielile neeligibile, la acest proiect. Investiția are termen final 2023, dar sper să fie finalizată mai devreme, iar la final, pacienții și personalul medical vor beneficia de o secție modernă, cu condiții optime hoteliere și de tratament”, a spus președintele CJ, Petre Emanoil Neagu.

Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni, până la finele anului 2023, însă atât președintele Consiliului Județean cât și reprezentanta agenției de dezvoltare spun că lucrările se vor finaliza mult mai devreme. Aceasta și datorită faptului că, în scurt timp vor intra în vigoare unele modificări ale Legii achizițiilor publice, Petre Emanoil Neagu precizând că acestea vor simplifica procedurile de licitație, în sensul că eventualele contestații vor putea fi făcute doar după depunerea unei sume reprezentând un anumit procent din valoarea contractului.

 

Prezent la conferința în cadrul căreia a fost semnat contractul de finanțare, managerul SJU Buzău, Claudiu Damian, a precizat că „activitatea secției Dermato-Venerice nu va fi foarte mult afectată de desfășurarea lucrărilor, întrucât are doar 10 paturi, care vor putea fi ușor mutate, temporar, intr-una din clădirile celorlalte secții ale spitalului din același complex, cunoscut ca Spitalul Gârlași. Claudiu Damian a mai precizat că „secția are schema de personal completă, fiind încadrați doi medici specialiști, ceea ce a determinat o creștere a afluxului de pacienți. Vor fi mutate și cabinetele în care se acordă servicii medicale în ambulatoriu în cadrul secției daractivitatea medicală nu va fi afectată, avem posibilitatea să asigurăm pacienților serviciile medicale de care au nevoie, fără întrerupere”, a explicat managerul SJU Buzău.

Lucrările vor consta în înlocuitrea totală a înstalațiilor și a întregii rețele termice care deservește clădirea, urmând a fi montate și surse de energie neconvențională, cum ar fi panourile solare. Se preconizează astfel că la nivelul clădirii, consumul de energie se va reduce cu aproximativ 25%, ceea ce va genera și o diminuare a cheltuielilor, sumele astfel economisite putând fi redirecționate către alte nevoi  la nivelul sectorului sanitar.

 

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminița Mihailov, a felicitat Consiliul Județean Buzău pentru efortul depus în accesarea proiectelor europene și a menționat că la finalizarea celui semnat astăzi, clădirea care va fi reabilitată va aduce economii Spitalului Județean. „Este un contract într-un domeniu important pentru Comisia Europeană – eficientizarea energetică. Totodată discutăm de domeniul sănătății publice, iar Consiliul Județean Buzău a fost foarte receptiv la condițiile de finanțare și a accesat acest proiect. felicit echipa CJ pentru consecvența cu care a respectat regulile și exigențele programului, dar iată că se poate, autoritatea județeană este deja la al patrulea proiect de anvergură. Implementarea proiectului va reduce cheltuielile energetice, iar din economiile realizate astfel, se vor putea face noi investiții”, a declarat Mihailov, după semnarea contractului de finanțare.

Un alt proiect care a primit aprobare pentru finanțare europeană ține tot de domeniul Sănătății și se referă la reabilitarea și modernizarea secției UPU a SJU Buzău, acesta fiind următorul contract care va fi semnat între autoritățile județene și Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*