Sf. Gheorghe, purtătorul de biruință. La mulți ani sărbătoriților!

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox, este celebrat în fiecare an, la 23 aprilie. Anul acesta însă, 23 aprilie a picat în Săptămâna Patimilor, de aceea, Biserica Ortodoxă a hotărât ca sărbătorirea Sfântului Gheorghe să aibă loc pe 25 aprilie.

 

Creștinii ortodocși și cei catolici îl cinstesc, în fiecare an, la 23 aprilie, pe Marele Mucenic Gheorghe, iar în această zi, un milion de români care poartă numele Sfântului „purtător de biruință” sau unul dintre derivatele acestuia își sărbătoresc ziua onomastică.

Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul (legenda spune că Sfântul a ucis balaurul pentru a salva o fecioară) este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.

O mulţime de biserici poartă hramul Sfântului Gheorghe, iar numeroşi copii sunt botezaţi cu numele sfântului. În conștiința populară româneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numele său fiind purtat de multe biserici, de mai multe orașe din România și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării se numește Sfântul Gheorghe.

Sfântul Gheorghe este, de asemenea, ocrotitorul Armatei Romane.

Anul acesta, ziua de 23 aprilie fiind în Săptămâna Patimilor lui Hristos, Biserica Ortodoxă a hotărât ca Sf. Gheorghe să fie prăznuit pe 25 aprilie, în a doua zi de Paști.

 

Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai aprigi apărători ai creștinismului.  El s-a născut în Capadocia, din părinți greci, și s-a înrolat în armata romană. Parcurgând ierarhia militară, el s-a făcut remarcat prin faptele de arme, a fost tribun ofițer în armata romană, distins pe câmpul de luptă în mai multe bătălii. A urcat treaptă cu treaptă și a devenit chiar șeful gărzii palatului imperial și omul de încredere al împăratului care îl aprecia pentru calităţile sale de mare strateg, dar şi pentru bogăţia cunoştinţelor filozofice acumulate de prin locurile pe unde călătorise cu armata romană.

Împăratul Dioclețian a declanșat, însă, printr-un edict emis în anul 303 d.H,  o amplă campanie de persecuție a creștinilor, considerând că aceștia și, implicit credința lor, sunt pricipala cauză a tuturor relelor din imperiu. În ciuda decretului, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Diocleţian a dat ordin, din îndemnul lui Galeriu, ca Sf. Gheorghe să fie întemniţat şi chinuit, ca să renunţe la credinţa creştină. A fost lovit cu suliţe, a primit bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, a fost supus chinului la roată, a fost băgat groapa cu var, i s-a dat încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, a fost bătut cu vâna de bou şi a fost supus multor alte chinuiri, dar tot nu a renunţat la credinţa creştină.

 

În vremea ținerii lui în temniță, Sfântului Gheorghe i s-a cerut ca dovadă a puterii credinței sale să aducă la viață un decedat. Prin rugăciune și credință nestrămutată, Sfântul a reușit să-l readucă pe acesta la viață, dar împăratul nu a putut fi înduplecat ca să-l ierte.

Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, a mărturisit credința ei în Hristos, dar împăratul s-a mâniat și mai tare și a dat ordin ca Sfântul Gheorghe şi împărăteasa Alexandra să fie ucişi prin tăierea capetelor. În cele din urmă, pe 23 aprilie, în  anul 304, i s-a tăiat capul Sfântului Gheorghe, la vârsta de doar 23 de ani. Slujitorul său i-a dus trupul în localitatea Lida, pe atunci un orășel din Palestina, de unde era originară mama sa, și a fost depus în Biserica ridicată acolo în numele lui. „Sfântul Gheorghe, mai presus de grade, Îl avea însă pe Dumnezeu. Apoi vin toate celelalte. Şi dacă credinţa în Dumnezeu este în primejdie, se cuvine să fii gata să jertfeşti şi gradele şi funcţiile şi tronurile şi cârjele şi mitrele şi toate. De mii de ori e mai bine să mori călugăr în Sfântul Munte, decât trădător al Ortodoxiei! De mii de ori militar cinstit, decât general care nu crede; de mii de ori ţăran care-l are înlăuntrul său pe Dumnezeu, decât om de ştiinţă ateu; de mii de ori gropar sau cioban care-l are înlăuntru pe Dumnezeu, decât bogăţiile lumii. Aceasta este sfânta noastră religie. Biserica noastră nu depinde de cei mari şi tari ai zilei. Ea se întemeiază pe credinţa celor smeriţi şi dispreţuiţi”, ne transmite într-o predică, Preasfințitul Augustin, Mitropolit de Florina (1907-2010, și el persecutat în Al doilea Război Mondial). 

 

În tradiția populară, ziua Sfântului Gheorghe marchează începutul anului pastoral. Această sărbătoare se mai numește în popor Sângiorz. În Ajunul sărbătorii are loc Împroorul, adică pășunatul pe rouă, care asigură sănătatea vitelor pentru tot anul și o cantitate suficientă de ploaie.

Tot în această zi ciobanii aleg locul unde se face stâna, se aleg mieii și se pregătesc oile pentru primul muls, dar și găleata în care urmează să se pună laptele obținut din primul muls. În ea se toarnă apă din râu sau din fântână și iarbă verde, se decorează cu o cunună din salcie și uneori se pune în ea un ban de argint. Se aruncă apoi coronița din salcie în fântână și se zice: „apa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână”.

În vechime, în ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie și flori galbene de primăvară, cunoscute în Bucovina sub numele de calce. În noaptea sau dimineața acestei zile, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza rug de măceșe, pelin sau leuștean „de strajă” la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. Se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate astfel de forțele malefice, extrem de active în acest moment de început al anului pastoral.

Femeile pregăteau un amestec din seu de oaie, combinată cu diverse plante uscate și tămâie, cu care ungeau animalele, ca să fie sănătoase și să dea mult lapte, dar și pentru a ține la distanță spiritele răufăcătoare.

 

Potrivit traditiei populare, în noaptea de Sfântul Gheorghe, oamenii care stau toată noaptea „de veghe”, vor fi sănătoși tot anul. În dimineața de Sfântul Gheorghe, creștinii se spală într-o apă curgătoare, înainte să răsară soarele, pentru a spăla toate relele.

Femeile scot instrumentele de țesut afară, ca să stea în soare, să aibă spor la lucru tot anul. Tot în această zi, oamenii își pun coroane de ramuri verzi la spate, ca să nu îi doară mijlocul.

Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea.

Gunoiul adunat în această zi de sărbătoare se pune la rădăcina pomilor, ca să dea roade bogate. Tot în această zi se culeg plante medicinale, despre care se spune că au mari puteri vindecătoare, tot anul. La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.

 

În această zi nu se lucrează, nu se spală, nu se coase, nu se face curat în casă sau în curte și nu este bine să te cerți cu nimeni. Oamenii de la țară obișnuiau să creadă că dacă ziua de Sfântul Gheorghe era ploioasă, va fi un an în care se va face grâu și fân din belșug. Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori pâclă, e semn de an bogat.

În a doua zi este sărbătorit calul Sfântului Gheorghe, pentru că l-a ajutat la uciderea balaurului. Această zi mai este ținută în popor pentru ca oamenii să aibă spor la muncă, dar și pentru a apăra grădinile de prădători, pentru ca animalele sălbatice să nu atace vitele şi gospodăriile.

De ziua numelui, le urăm sărbătoriților: La mulți ani cu sănătate!