Învierea Domnului, singura minune care se arată tuturor… Sărbători Pascale fericite!

Învierea Domnului este cea mai veche și mai importantă sărbătoare a creştinătății, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos care, dar anul acesta, bucuria Învierii a fost umbrită de războiul din Ucraina.

 

Creștinii ortodocși prăznuiesc duminică, 24 aprilie 2022, Sfintele Paşti. Este cea mai veche şi mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice prin sacrificiul lui Iisus Hristos. În noaptea de Înviere, toți creștinii merg la biserică pentru a primi Lumină Sfântă și pască.

În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului este dogma fundamentală a creștinisului, praznicul praznicelor, sărbătoare a sărbătorilor, sărbătoarea bucuriei depline, a Luminii Divine, a sufletului, a comuniunii dintre oameni și a oamenilor cu Dumezeu.

Părintele Arsenie Boca spunea că „Învierea este singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi”.

Despre Învierea Domnului, Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania (1921-2011), că „e o înviere pentru noi, oamenii; (…) e numai veghe, împlinire şi aşteptare, întru bucuria nemărginită a biruinţei asupra morţii”, iar trimiterea lui Iisus-Fiul de către Tatăl pe pământ a avut ca scop și „să ne învețe că suntem nemuritori, că suntem de esență dumnezeiască, că avem un suflet nemuritor, că suntem veșnici”. 

 

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă.

Lumina Sfântă pe care o primim cu toții în noaptea Învierii este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an, de Paşti, la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer şi care în primele minute nu frige.

Sfântul Mormânt este inspectat în Vinerea Mare, după Prohod, iar după slujbă, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt şi îngenunchează în faţa lespedei. După rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt, ajunge la lespedea acestuia și aprinde vata presărată deasupra. Patriarhul ia în mâini această vată aprinsă, o aşează în două cupe de aur şi apoi aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese şi împarte Lumina, credincioşilor.

 

Anul acesta, Sfânta Lumină a fost adusă de la Ierusalim sâmbătă, de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi a fost distribuită la Aeroportul Internaţional Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române, astfel încât să poată fi mai departe în toate bisericile din țară și să ajungă la credincioși, atunci când preoții îi invită să primească Lumină.

Vremea frumoasă și eliminarea rstricțiilor santare a scos milioane de români din case, dar anul acesta, bucuria Învierii a fost umbrită de războiul din Ucraina, pe care nici Noaptea Sfântă nu l-a oprit, armata rusă făcând noi victime printre ucraineni. Tocmai de aceea, preoții au pomenit în discursul din acest an de provocările cu care se confruntă toată umanitatea din cauza acestui război nemilos și nedrept, pe care l-au numit „fratricid” și s-au rugat pentru pace.

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfințitul Ciprian, care a oficiat slujbele din noaptea Sfintelor Paști la Catedrala „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău, și-a exprimat îngrijorarea faţă de acest conflict care a tulburat toată omenirea și subliniat că războiul, indiferent cine și din ce motive l-a declanșat, nu poate fi niciodată acceptat sau justificat. Totodată, a lăudat eforturile preoților și credincioşilor români care s-au mobilizat exemplar pentru a alina suferinţele refugiaţilor ucraineni.

 

În amintirea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos, creștinii celebrează, anual, Sfintele Paști. După intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după trei zile a înviat din morţi. Duminică dis-de-dimineaţă, Iisus Hristos a înviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc. La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat de Iuda Iscarioteanul, unul dintre apostoli, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu, înainte de a fi prins şi arestat.

Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, iar a treia zi va învia „cu moartea pre moarte călcând, iar celor din morminte viață dăruindu-le”.

Temându-se că Iisus Hristos va învia, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul Său, dar minunea tot s-a întâmplat. În Duminica – a treia zi după Scripturi – femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol.Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă nu putut fi tăgăduită şi nu i-a putut fi smulsă niciodată.

 

Paştele este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi o altă săptămână, a şaptea, a patimilor. Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Hore, cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi.

În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile – cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături.

Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele lui.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri, cea care precede Învierea, are în cultul ortodox slujbe şi rânduieli speciale. Astfel, luni, marţi şi miercuri se săvârşeşte Liturghia darurilor mai înainte Sfinţite, iar joi şi sâmbătă, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia.

 

Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite trebuinţe. Potrivit tradiției, duminică dimineaţa, înainte de micul dejun, toţi membrii familiei se spală pe faţă cu apa în care a fost pus un ou roşu şi un ban, eventual de argint, pentru a fi sănătoşi tot anul şi a avea noroc (simboluri ale sănătăţii şi belşugului). Tot duminică, cei mici primesc hăinuţe noi, pe care le poartă în ziua de Paşte.

În anumite zone din Transilvania, în Sâmbăta Patimilor, băieţii împodobesc brazii cu panglici colorate, iar la lăsarea întunericului se strecoară în curţile fetelor de măritat şi le agaţă în brazii la poartă. Fetele, care l-a rândul lor pândesc la ferestre, ştiu pe cine vor răsplăti la stropit, în prima şi a doua zi de Paşte. După numărul de crenguţe primite, fetele din sat ştiu care are cea mai mare trecere la băieţii din comunitate. Obiceiul îşi are originea în perioada precreştină, ca simbol al vieţii şi fertilităţii şi în amintirea faptului că evreii i-au stropit cu apă pe adepţii lui Iisus care aduceau vestea Învierii. În trecut se folosea apa, dar astăzi se foloseşte apa de colonie cu care tinerii stropesc fata, iar aceasta îi cinstește cu ouă roşii, băutură şi prăjituri.

Cel mai răspândit obicei este vopsirea ouălor roşii, nelipsite de pe masa de Paşti. În folclorul românesc există mai multe legende despre acest simbol al sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele spune că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat un coş cu ouă lângă cruce şi acestea au fost înroşite de sângele care picura din rănile lui Iisus.

Mărturisim și noi că „Hristos a Înviat!” și vă dorim „Sărbători Pascale luminate, binecuvântate și fericite!”