Soacră, soacră…

2 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

Relațiile dintre soți, dar mai ales cele ale soacrelor cu nurorile sau ginerii au fost mereu subiect de glume. Iată câteva dintre cele mai haioase:

 

Un tânăr stă de vorbă cu un bărbat mai în vârstă.

– Când mă însor, primul lucru pe care vreau să-l fac este să o trimit pe soacră-mea într-o vacanță, vreo doi ani, spune tânărul.

– N-ai vrea să te însori cu fiica mea? întrabă bărbatul în vârstă.

***

Judecătorul către martor:

– Ai văzut că vecinul tău îşi bate soacra?

– Da, domnule judecător.

– Şi de ce n-ai intervenit?

– Păi, să vedeţi, la început am vrut să intervin, dar când am văzut că o poate bate singur…

***

În apropierea zilei de naștere a soacrei, ginerele se întreba ce cadou să-i facă. În cele din urmă s-a decis și i-a rezervat cel mai fain loc din cimitir.

A mai trecut un an, a venit din nou ziua de naștere a soacrei, dar de aceasta dată, nici un cadou din partea giberelui, așa că soacra îl întreabă:

– Scumpul meu ginerică, gata, nu mă mai iubești?

– Ba da, mamă-soacră, cum să nu te iubesc? Doar că sunt un pic supărat, deoarece nu te-ai folosit de cadoul meu de anul trecut!

***

Un tip îşi duce prietena să îi cunoască părinţii. Din prima zi, mama soacra îi pune în vedere fetei regulile casei.

– Mamă dragă, în casă aici sunt o grămadă de reguli, hai să ţi le spun de la început să fii pusă în gardă şi să nu calci pe bec. Cele mai importante sunt astea:

1. când mă vezi cu basmaua pe ambii ochi să nu cumva să îmi cauţi de vorbă că e jale;

2. când mă vezi cu basmaua pe ochiul stâng, să-ţi pregăteşti deja valiza că e groasă treaba,

3. când mă vezi cu basmaua pe celălalt ochi înseamnă că trebuie să fugi că nu mai e de stat aici.

La care fata:

– Mamă soacră, m-ai luat prin surprindere, mie nu mi s-a spus de nici o regulă, dar hai să îţi spun şi eu rugămintea mea. Când mă vezi în bucătărie, picior peste picior, cu ţigara în mână şi cafeaua alături să ştii că mă doare în cot de cum îţi stă dumitale basmaua!

***

– Vreau la bunica! strigă fetiţa disperată.

– De ce? – o întreabă mama.

– Tata a spus că la ea se strâng toate maimuţele bătrâne şi eu vreau să le văd!

***

Gică face poze pe malul lacului. La un moment dat, nevasta îl strigă disperată:

– Gică! Vino repede că se îneaca maică-mea!

– Îmi pare rău, dar mi s-a terminat filmul din aparat!

***

Ion era pe câmp şi coasea. Gheo vine într-un suflet la el şi strigă de la distanţă:

-Hai, Ioane, acasă, că o murit soacră-ta!

Ion muncea în continuare, ca şi cu nu l-ar fi auzit.

-Hai, măăă, acasă, că o murit soacră-ta, strigă Gheo din nou, după ce se mai apropie.

Ion, tot nimic.

Ajunge Gheo lângă Ion şi-l întreabă, nedumerit:

-Mă, tu nu azi când te strig? Hai acasă că o murit soacră-ta.

La care Ion răspunde calm:

– Gheo, întâi munca şi apoi distracţia!

 

Aceasta este o rubrică de bancuri / pamflet și trebuie tratată ca atare.

 


Categorii: Lifestyle, Umor

Adaugati un comentariu


 

*