Sorina Pintea, despre sporurile acordate personalului medical

Ministrul spune că salariile majorate vor determina mulți medici din sistemul public să renunțe la a doua slujbă din sistemul privat, iar acordarea sporurilor va fi un „test” pentru manageri.

 

Odată cu intrarea în vigoare a majorărilor salariale acordate medicilor și asistenților medicali, ministrul Sănătății, Sorina Pintea a vorbit din nou despre cuantumul acestora, cât și despre sporurile care vor fi acordate personalului medical, în condițiile în care regulamentul sporurilor este încă în dezbatere și urmează a fi adoptat în zilele următoare. Astfel, ministrul a precizat că spitalele vor avea libertatea de a acorda sporuri la nivelul maximal care va fi prevăzut în regulament, însă pentru aceasta va trebui să aibă posibilitatea să suporte aceste cheltuieli din veniturile proprii. Pintea spune că în acest fel va fi probată și calitatea actului managerial al unităților sanitare, iar măsura propusă cu ocazia negocierilor cu sindicatele a fost agreată si de reprezentanții acestora. Dacă există vreun spital care doreşte să dea sporurile la maxim, sporurile din regulament, poate să o facă utilizând veniturile proprii. Aceste venituri proprii pot fi folosite de spitale pentru a reîntregi aceste sporuri. Aici vom vedea și adevărata valoare a managerilor.  Orice spital va dori să plătească la maxim, poate să o facă din aceste venituri proprii. Adica, dacă doreşti să câştigi mai mult decât îţi oferă statul român în acest moment, poţi să o faci. Am propus acest lucru sindicatelor, au spus că se vor gândi, dar că li se pare o soluţie decentă”, a declarat Sorina Pintea.

 

În același context, ministrul Sănătății a mai anunțat că medicii chirurgi vor avea sporuri de 50%, în timp ce la secțiile UPU, iar pentru medicii de pe ambulanțele SMURD și cei care efectueaza misiuni aero-medicale, noul regulament prevede sporuri ce pot ajunge la 85%, aplicate la salariul de încadrare. Sorina Pintea s-a referit în mod special la medicii chirurgi, despre care spune că „intrau în sala de operaţie, dar de sporul pentru sala de operaţie beneficiau doar asistenţii medicali, personalul mediu şi personalul auxiliar. Medicul nu avea niciun spor că intra în sala de operaţie; primea doar sporul secţiei. De exemplu, pe chirurgie generală, sporul este de 15%. Acum, pentru orele petrecute în sala de operaţii primesc un spor de 50%. Şi mi se pare absolut normal, pentru că ei, în această perioadă, lucrează în aceleaşi condiţii ca şi personalul mediu şi auxiliar”.

Noul regulament prevede că limita maximă a sporurilor va fi de 85%, în timp ce limita minimă se va stabili în funcție de specialități, iar sporurile personalului TESA se vor menține la nivelul lunii ianuarie 2018, a mai spus ministrul.

 

Sorina Pintea s-a arătat încrezătoare că măsura majorarii salariilor, precum și noul regulament de sporuri, vor diminua exodul medicilor și vor reduce gradul de epuizare a acestora, prin faptul că se va diminua criza de specialiști, iar mulți medici nu vor mai fi nevoiți să lucreze și în sistemul privat pentru a-și completa veniturile. În prezent, numeroși medici din sistemul public de sănătate prestează activități și în clinici private, astfel că timpul liber pe care îl mai au la dispoziție este foarte redus și astfel, în timp, apare epuizarea, care se reflectă și asupra actului medical. Sorina Pintea este de părere că acum, având aceste salarii mărite, majoritatea medicilor vor renunța la a doua slujbă în sistemul privat și se vor concentra exclusiv asupra activității din spitalele publice în care sunt încadrați. „Eu sunt convinsă că vor renunţa mulţi la privat, pentru că munceau şi la privat ca să îşi completeze veniturile. Era normal să lucreze şi lucrau foarte mulţi. Mulţi sunt epuizaţi. Încearcă să aibă un trai decent lucrând în două-trei-patru-cinci părţi. Salariul le va permite să aibă un singur job. Vor avea şi ei o viaţă, pentru că marea majoritate care lucrează şi în public şi în privat nu mai aveau viaţă personală”, a mai declarat ministrul.

 

Iulian Pope

Regulamentul de sporuri ar fi trebuit să fie finalizat și să intre în vigoare de la data de 1 martie, dar acest lucru nu s-a întâmplat, însă sindicaliștii spun că acest aspect  nu reprezintă o problemă, întrucât acesta se aplică pe salarizarea din luna martie, iar sporurile urmează să fie primite de angajații din Sănătate în luna aprilie, așa că noul regulament poate fi adoptat și cu câteva zile întârziere, pe parcursul acestei luni.

În schimb, aceștia spun că trebuie să se găsească soulții viabile pentru noul regulament, întrucât, în caz contrar, majorările salariale nu vor fi atât de mari cum au fost prezentate de autorități. În acest sens, Iulian Pope, vicepreședintele confederației Sanitas, a declarat că „dacă acest regulament rămâne în forma de astăzi, câştigurile medicilor noştri, medici, asistenţi nu vor fi nici pe departe aşa cum au fost prezentate, adică, creşterea pentru medici, pe net ar fi undeva la 30%, în oricare dintre situaţii, vor câştiga mai mult medicii şi asistenţii din spitalele mici, care erau salariaţi pe neclinic şi cei care nu au sporuri mari în momentul de faţă. Personalul medical din prima linie din sistemul sanitar va avea câştigurile celor mai mici. Eu sper să se rezolve”.

Totodată acesta a reamintit că, în cazul în care nu se va ajunge la un acord cu autoritățile până pe 15 martie, Saitas va trece la organizarea unor acțiuni de protest.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*