Spitalul Județean de Urgență Buzău angajează noi medici specialiști

17 decembrie 2024 | 0 comentarii |

Unitatea medicală are 16 posturi vacante de medic, atât pe secții cât și în Ambulatoriul integrat, iar în luna ianuarie 2025 va începe organizarea concursurilor de angajare.  

 

Efortul conducerii Spitalului Județean de Urgență Buzău de a atrage noi medici a dat roade în ultimul an, iar feed-back-ul pozitiv primit de la medicii nou-veniți în echipa unității medicale a crescut optimismul privind șansele ca spitalul să aibă, în curând, toți specialiștii de care are nevoie.

Așa cum am declarat încă de la preluarea funcției de manager, alături de doamna director medical, Ștefania Manolescu, vom continua demersurile vechii conduceri și vom încerca să completăm toate posturile vacante, inclusiv pe cele care se eliberează în perioada următoare prin pensionarea unora dintre medicii noștri, astfel încât să putem asigura serviciile medicale de care pacienții au nevoie. Investițiile majore realizate în spital în ultimii ani oferă medicilor nou-veniți condiții excelente de a profesa la standardele clinicilor universitare, iar la noi au și mai multe oportunități de a avansa în carieră. În plus, medicilor nou-angajați le oferim cazare și stimulente financiare atractive, așa că sperăm ca în continuare să atragem noi colegi în echipă, iar posturile scoase la concurs să se ocupe”, a precizat managerul interimar al SJU Buzău, Sorin Pătrașcu.

 

Anul 2025 debutează cu un concurs de angajare cu normă întreagă a doi medici specialiști în Medicină de urgenţă, pentru noua sectie UPU-SMURD, pentru care înscrierile au debutat încă de pe 16 decembrie 2024 și se vor încheia pe 8 ianuarie 2025, dar unitatea medicală mai are are disponibile 14 posturi vacante de medic:

1 post medic specialist Endocrinologie – Ambulatoriu Integrat – Cabinet Endocrinologie

4 posturi medic specialist Cardiologie – Secția Cardiologie

• 2 posturi medic specialist Medicină internă – Secția Medicină internă

• 1 post medic specialist Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice – Cabinet Diabet

• 1 post medic specialist Oncologie medicală – Secția Oncologie Medicală

• 1 post medic specialist Oncologie medicală – Cabinet Oncologie Medicală

1 post medic specialist Radiologie și imagistică medicală – Laborator Radiologie și Imagistică Medicală

• 1 post medic specialist ORL – Secția ORL

• 1 post medic specialist Pediatrie – UPU-SMURD

• 1 post medic primar / specialist – Managementul Calităţii Serviciilor de Sănătate.

Pentru informații suplimentare, medicii interesați se pot adresa Conducerii unității sanitare.

 


Categorii: Actual, Jobs, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*