SRRM susține eliminarea eliminarea serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de bază
Organizația profesională consideră că „măsura va facilita accesul pacientului la servicii medicale, evitând birocrația inutilă și respectând drepul acestuia de a-și alege furnizorul de servicii medicale”.
Societatea Română de Reabilitare Medicală (SRRM) susține eliminarea serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de servicii de bază pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice, din Proiectul Normelor Contractului-cadru 2023, lansat în dezbatere publică de CNAS.
În contextul dezbaterii publice organizate, luni, de Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la „menținerea sau excluderea serviciilor conexe de kinetoterapie din Proiectul pentru Normele Contractului-cadru 2023”, SRRM precizează că are o opinie favorabilă eliminării serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de servicii de bază pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice.
„Ca urmare a adresei dumneavoastră 2084 din data de 12 decembrie 2022 privind Dezbaterea Publică din data de 19.12.2022, vă comunicăm că opinia SRRM este favorabilă eliminării serviciilor conexe de kinetoterapie din pachetul de servicii de bază pentru asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice”, se arată într-o motă remisă de Societatea Română de Reabilitare Medicală.
SRRM consideră că această măsură va facilita accesul pacientului la servicii medicale, prin evitarea birocrației inutile și respectând drepul acestuia de a-și alege furnizorul de servicii medicale.
„De asemenea, serviciile conexe în forma actuală nu permit controlul sumelor cheltuite din bani publici, decontarea nefiind condiționată de semnarea cu cardul de sănătate al pacientului. În speranța că CNAS va ține cont de opinia experților în domeniu și nu de părerile exprimate în media sau pe rețelele de socializare, vă stăm oricând la dispoziție cu lămuriri”, se arată în comunicatul SRRM, semnat de prof. univ. dr. Mihai Berteanu, președintele SRRM.
De altfel, SRRM, organizația profesională a medicilor de Medicină Fizică și de Reabilitare (MFR) din România a transmis și Ministerului Sănătății, pe 13 decembrie, o serie de observații și propuneri la Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei de Sănătate 2022-2030 și a Planului de acțiuni pentru perioada 2022-2030 în vederea implementării Strategiei Naționale de Sănătate, în care arată că „includerea serviciilor de reabilitare la nivelul asistenței medicale primare și conectarea echipei de reabilitare (ex. kinetoterapeut, logoped, terapeut ocupațional) cu echipa de furnizori deasistență medicală primară” este o măsură „neadecvată și incompletă”.