Românii neasigurați vor beneficia de un pachet de servicii medicale extins

17 august 2022 | 0 comentarii |

Autoritățile din sistemul medical vor ca prin înscrierea pe listele medicilor de familie a tuturor românilor, asigurați și neasigurați, să redirecționeze cazurile medicale non-urgente către medicina primară, iar astfel să degreveze spitalele de aglomerație și cheltuieli care nu sunt necesare.

 

Aproape patru milioane de români sunt neasigurați la sănătate în momentul actual, așa că atunci când au o problemă medicală merg direct la Unitatea de Primiri Urgențe sau la camera de gardă a spitalelor, deși de cele mai multe ori, situația în care aceștia se află nu este o urgență medicală și ar putea fi rezolvată mult mai ușor și mai ieftin, în ambulatoriu. Pentru a degreva spitalele de aglomerare din cauza acestor cazuri, autoritățile din sănătate au decis extinderea programului serviciilor medicale pe care persoanele neasigurate le pot primi prin intermediul medicilor de familie. „50% din bugetul sistemului de sănătate se consumă pe servciile spitalicești. Trebuie să degrevăm spitalele de acele cazuri nejustificate care pot fi tratate și la medicul de familie, iar spitalele să rămână la dispoziția celor care au nevoie de servicii medicale spitalicești, a explicat Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS, care subliniază că ceea ce ar trebui să intereseze în acest context este că în prezent, persoanele neasigurate accesează frecvent serviciile medicale spitalicești, care sunt mult mai costisitoare.

 

Potrivit CNAS, doar puțin peste 6 milioane de români contribuie la Fondul Național al Asigurărilor Sociale de Sănătate, dar de acești beni beneficiază aproximativ 17 milioane de oameni. Dintre aceștia, 3,8 milioane figurează pe listele unor medici de familie, dar nu au asigurare de sănătate și beneficiază doar de servicii medicale de urgență, analize pentru depistarea bolilor epidemiologice, iar în cazul femeilor, și de monitorizarea sarcinilor.

Pentru a beneficia de pachetul extins, persoanele neasigurate trebuie să se reînscrie pe lista unui medic de familie, iar în acest fel, statul va avea evidența lor. Se estimează că aproximativ 2 milioane de români neasigurați la sistemul public de sănătate vor putea beneficia de pachetul de servicii medicale extins, cu condiția să se reânscrie pe listele unui medic de familie, conform unei metodologii care va fi elaborată și făcută publică în timp util, de CNAS.

„Elaborăm deja precedura de reînscriere”, a spus Mihaela Tănase, care menționează că noile prevederi vor intra în vigoare după semnarea noului contract cadru.

 

Adriana Pistol

Autoritățile vor să extindă pachetul de servicii medicale pentru neasigurați astfel încât să includă consultații, inclusiv la domiciliu, monitorizări, servicii medicale preventive și profilactice, inclusiv pachetul adresat persoanelor asimptomatice cu vârsta de peste 40 de ani, servicii de diagnostic și terapeutice, adică să poată beneficia și de tratamente, cum ar fi injecțiile, atâta timp cât sunt recomandate de specialiștii și există o rețetă.

Ceea ce se doreşte este să le oferim nu numai pachetul minimal de servicii, ci pachetul de bază care cuprinde un număr ceva mai mare de servicii atât asiguraţilor, cât şi neasiguraţilor. Doar puţine servicii din pachetul de bază nu vor fi acordate neasiguraţilor. Pachetul de bază poate include, la un moment dat, servicii preventive esenţiale atât în ceea ce priveşte screeningul şi monitorizarea bolilor cronice şi este evidentă necesitatea reducerii acestor îmbolnăviri. Trebuie să cunoaştem din timp starea de sănătate pentru a preveni cheltuieli ulterioare şi suferinţe ulterioare”, a afirmat Adriana Pistol, reamintind că principiul de bază al sistemului de asigurări sociale de sănătate este solidaritatea.

 

Mihaela Tanase

Ordonanța de Urgență pregătită de Ministerul Sănătății și CNAS, prin care se va realiza acest proiect, asigură cadrul legal pentru punerea în aplicare a Acordului de împrumut ratificat prin Legea 1/2021, încheiat între România și Banca Mondială.

În ceea ce privește impactul bugetar, reprezentantul CNAS consideră că acesta va depinde de mai mulți factori, dar în primul rând „depinde de interesul neasiguraților de a se reînscrie la medicul de familie pentru a beneficia de aceste servicii. Nu avem o imagine foarte clară a persoanelor neasigurate care accesează astăzi serviciile de la medicul de familie. Sunt persoane înscrise pe liste, care și-au păstrat cetățenia română și au rămas înscrise pe listele medicilor de familie, deși au trecut ani buni de când nu s-au mai întors în țară. O estimare a costurilor, realizată împreună cu Banca Mondială și Ministerul Sănătății, a dus la un cost estimativ de 50 de lei pe persoană pe an”, a mai spus reprezentantul CNAS.

Costurile totale ale implementării noului program sunt de 75 de milioane de euro, iar banii vor veni de la Banca Mondială. Din aceeași sursă vor primi finanţare şi alte proiecte din domeniul medical, astfel că România va primi în total 500 de milioane de euro pentru îmbunătățirea serviciilor din sectorul sanitar.

 


Adaugati un comentariu


 

*