Știi și câștigi sănătate: Ischemia cardiacă silențioasă
Bolile cardiace sunt prima cauză de mortalitate în lume, dar asta știm deja, iar statisticile OMS indică acest fapt de multă vreme. Diagnosticate la timp și tratate corespunzător, cele mai multe dintre bolile cardiace pot fi ținute însă sub control, printr-un stil de viață sănătos, tratamente specifice sau intervenții chirurgicale, inclusiv transplant.
Ischemia miocardică apare atunci când o arteră a inimii este îngustată sau complet blocată de depunerile de plăci ateromatoase, depuneri care împiedică sângele bogat în oxigen să irige vasele coronariene. În cele mai multe dintre cazuri, lipsa alimentării cu sânge a inimii provoacă durere sau angină pectorală. În cazul în care ischemia este severă, poate conduce la infarct şi poate provoca distrugerea ireversibilă a ţesuturilor inimii.
Mai trist este că a scăzut considerabil vârsta la care aceste afecțiuni se instalează și că, uneori, acționează fără simptome specifice, caz în care vorbim de ischemie silenţioasă (IS), despre care vorbim astăzi. Aceasta poate perturba şi ritmul cardiac, nu doar fluxul de sânge necesar alimentării corespunzătoare a inimii, fiind cunoscută ca ischemia miocardului ce apare în absența durerii (anginei).
Pentru că nu prezintă simptome, ischemia silențioasă este mai greu de diagnosticat. În cazul în care pacientul susţine că a resimţit episoade notificabile de angină pectorală, dureri în piept, se poate aduce în discuţie posibila ischemie silenţioasă, urmând să se efectueze o serie de investigaţii concludente.
Ischemia silenţioasă este clasificată în Ischemie silenţioasă de tip I – pacienţii sunt asimptomatici, nu experimentează angina pectorală; Ischemie silenţioasă de tip II – pacienţii au suferit anterior un infarct miocardic acut; Ischemie silenţioasă de tip III – pacienţii sunt diagnosticaţi cu angină cronică stabilă sau angină instabilă. Episoadele sunt câteodată dureroase (pacienţii resimt angina), câteodată nedureroase.
La fel ca în cazul oricărui diagnostic coronarian, factorii de risc major ai ischemiei silenţioase sunt ateroscleroza, anomalii de origine coronariană, boala arteriala coronariană, dislipidemia, diabetul, hipertensiunea arterială, obezitatea, cardiomiopatia, fumatul, consumul de alcool și abuzul de substanţe interzise.
Ţinând cont de faptul că ischemia silențioasă nu prezintă simptome importante, mai ales în cazul diabeticilor, şi că pacienţii sunt mult mai expuşi riscului de a suferi un infarct sau de a suferi o dereglare periculoasă a ritmului cardiac care poate conduce la moarte subită, este important ca pacientul să se prezinte la medicul cardiolog pentru evaluarea de rutină, indiferent dacă prezintă simptome sau nu.
„Ischemia miocardică înseamnă lipsa de sânge și, implicit, lipsa de oxigen și de substanțe nutritive pentru mușchiul inimii, prin afectarea vaselor care aduc acest sânge de la plămân și de la alte organe ale corpului. Această afecțiune se poate manifesta cu durere de piept, angina pectorală fiind cea mai frecventă. Din păcate, în majoritatea cazurilor de irigare insuficientă a mușchiului inimii nu apare durerea. Este ceea ce se numește ischemie silențioasă. În cazurile grave vorbim despre infarctul de miocard sau stop cardiac. Ischemia se poate manifesta în majoritatea formelor în care există boli de inimă, de aceea este bine ca la orice semn de oboseală persistentă să se efectueze investigațiile care vor ajuta medicul să stabilească un diagnostic corect și să recomande tratamentul adecvat”, explică medicul cardiolog buzoian Mircea Constantinecu.
Tahicardia ventriculară sau fibrilaţia ventriculară (aritmii cardiace) pot interfera cu abilitatea de pompare a inimii, provocând astfel leşin sau moarte cardiacă.
Cauzele lipsei durerii nu sunt încă bine stabilite și pot fi multiple. Pacienții cu IS tind a avea un prag crescut al durerii în comparație cu pacienții cu angină, iar asta, probabil, din cauza procesării anormale a semnalelor dureroase aferente în sistemul nervos central. Concentrațiile mai mari de endorfine (substanțe endogene de tip opioid) în timpul crizei de ischemie miocardică sunt incriminate, de asemenea, în producerea episoadelor de ischemie silențioasă. Neuropatia periferică, în special cea diabetică, poate duce la absența durerii ischemice anginoase.
Se știe însă că ischemia provoacă o serie de evenimente, de la reducerea contractilității miocardice, modificări hemodinamice, modificări electrocardiografice, metabolice, până la apariția durerii cardiace, în final. În această cascadă de evenimente, durerea apare ultima. Astfel, dacă ischemia nu este suficient de puternică sau de lungă, durerea poate lipsi. S-a constatat că majoritatea pacienților cu angină au perioade de ischemie silențioasă mai scurte decât durata episoadelor care duc la apariția durerii anginoase, circa 70-80% din episoadele ischemice fiind silențioase. Pacienții cu ischemie silențioasă sunt împărțiți în: pacienți cu cardiopatie ischemică, uneori chiar severă, complet asimptomatici sau fără nicio durere anginoasă; pacienți după infarctul miocardic acut, simptomatic; pacienți cu angină pectorală stabilă, instabilă sau vasospastică care asociază episoade frecvente de ischemie silențioasă.
Pe lângă consultația cardiologică de rutină (anamneză, electrocardiogramă, ecografie cardiacă) medicul cardiolog va recomanda analize de laborator (teste hematologice, biochimice, inflamatorii) şi testul de efort, prin care se monitorizează funcţionalitatea inimii, atât în timpul efortului fizic, cât şi în stare de repaos. Astfel, respiraţia pacientului şi tensiunea arterială vor fi evidenţiate ca răspuns al efortului depus. Acest test va fi urmat de montarea unui holter ECG, care are rolul de a înregistra activitatea electrică a inimii, timp de 24 de ore (minimum) pentru a evidenţia eventuale episoade de ischemie silenţioasă.
Concluzionarea diagnosticului de ischemie silenţioasă are ca urmare prescrierea unui tratament si conduite terapeutice similare oricărei forme de boală cardiovasculară: dieta alimentară; adoptarea unui stil de viaţă sănătos; menţinerea sub control a presiunii arteriale, colesterolului şi a diabetului; limitarea consumului de alcool, renunţare la fumat; începerea unui program de exercitii pentru menţinerea greutăţii corporale.
Ca schemă de tratament, medicul cardiolog poate recomanda betablocante, antiagregante plachetare, aspirina, anticoagulante sau alte tipuri de medicamente care au rolul de a fluidiza sângele în interiorul vaselor, împiedicând astfel formarea de trombi şi reducând incidenţa infarctului miocardic acut.
Rolul tratamentul este acela de a îmbunătăţi circulaţia sângelui la nivelul inimii. Sunt cazuri ale pacienţilor care nu răspund la tratamentul medicamentos, iar în aceste situaţii se impune intervenția prin metode de diagnosticare precum scintigrama miocardică cu test de efort sau prin procedurile minim invazive precum coronarografia, urmată, în cazul în care se evidenţiază stenoze semnificative (depuneri de plăci ateromatoase), de dilatarea porţiunii stenozate prin implantare de balon sau stent (angioplastie coronariană cu balon sau stent).
* Dacă bănuiești că ai un infarct de miocard, sună imediat la numărul de urgență 112 sau roagă pe cineva să te ducă la cel mai apropiat spital! Dacă ai factorii de risc pentru boala arterială coronariană – hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, fumezi, ai diabet, ai istoric familial de boală de inimă sau obezitate – fă-ți o programare la medic! Odată cu înaintarea în vârstă, şi mai ales în cazul pacienţilor diabetici sau cu istoric familial de boală cardiovasculară, este necesară evaluarea periodică a sistemului circulator.
