Stimulator cardiac fără baterie, testat cu succes pe animale

3 mai 2019 | 0 comentarii |

Creatorii săi sunt de părere că, în viitor, astfel de dispozitive vor putea fi implantate și la oameni, sursa de alimentare cu energie constituind-o bătăile inimii.

 

Stimulatoarele cardiace, de care depinde viața a  milioane de pacienți cărora le-au fost implantate astfel de dispozitive, sunt alimentate cu baterii voluminoase şi care au durate limitate de funcţionare, fapt ce implică necesitatea realizării mai multor intervenţii chirurgicale pentru a le înlocui, acesta fiind unul din principalele inconveniente pe care cercetătorii în domeniul tehnico-medical încearcă să le rezolve. Ca urmare a acestor demersuri, un stimulator cardiac a cărui energie este furnizată de bătăile inimii a fost testat cu succes în cadrul unui studiu realizat pe porci şi ar putea să deschidă calea către dezvoltarea unor stimulatoare implantabile, ce ar putea să funcţioneze pe durata întregii vieţi a pacienţilor, fără a avea nevoie de înlocuirea periodică a sursei de alimentare.

Modelul de stimulator cardiac fără baterie a primit denumirea de „stimulator cardiac simbiotic” iar obiectivul final vizat de creatorii săi este acela de a fi impnantat pe viață, după cum a declarat profesorul Zhou Li de la Academia Chineză de Ştiinţe, autorul acestui studiu, realizat în colaborare cu Zhong Lin Wang, membru al Academiei Chineze de Ştiinţe şi cercetător la Georgia Institute of Technology din Statele Unite.

 

Autorii cercetării au demonstrat, în cadrul unui studiu realizat pe porci adulţi, că dispozitivul lor implantabil este capabil nu doar să asigure o stimulare cardiacă eficientă, ci poate, în același timp, să corecteze tulburări ale ritmului cardiac şi să prevină complicaţii medicale ce pot să provoace decesul.

Aparatul reprezintă o versiune ameliorată a stimulatorului cardiac autoalimentat, însă recuperatorii de energie care generează electricitate pe baza impulsurilor trimise de organism, s-au dovedit eficienţi în ultimii ani doar în cazul unor teste realizate pe animale de talie mică, precum şobolanii, şi pe celule cu un slab consum de energie.

Cercetătorii chinezi au precizat că, de această dată, „acest studiu a fost realizat pe porci, ale căror inimi au aceeaşi mărime cu cordul uman şi care sunt, deci, adeseori utilizate pentru a testa dispozitive sau tratamente înainte de utilizarea acestora pe oameni. Rezultatele sunt foarte încurajatoare, însă o mulţime de lucruri rămân de făcut înainte ca dispozitivul să poată fi utilizat pe oameni”. Aceștia mai spun că tehnologia de autoalimentare ar putea fi aplicată şi pentru alte dispozitive medicale implantabile, cum ar fi stimulatarele neuronale, dar și pentru dispozitive conectate, cum ar fi anumiți senzori sau îmbrăcămintea inteligentă.


Categorii: Actual, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*