Strategia campaniei de vaccinare anti COVID va fi făcută publică săptămâna viitoare

22 noiembrie 2020 | 0 comentarii |

Afirmația îi aparține medicului militar Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19, care a transmis totodată că „vaccinarea va fi gratuită şi voluntară” și se va realiza în trei etape, resursele producătorilor fiind limitate.

 

Lt. col dr. Valeriu Gheorghiță

Se vorbește din ce în ce mai mult despre vaccinurile care ar putea pune capăt sau măcar ar putea limita pandemia de Covid-19. Medicul militar infecționist Valeriu Gheorghiţă, șeful Comitetului Naţional de coordonare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a precizat că strategia de vaccinare este aproape de finalizare, iar la începutul săptămânii viitoare va fi făcută publică.

Acesta a precizat sâmbătă, într-o intervenție la un post național de televiziune, că România este parte egală a demersului european de stopare a răspândirii virusului și după ce un vaccin va fi autorizat, acesta va fi distribuit simultan în toate ţările Uniunii Europene.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat într-o conferință de presă că, după părerea sa, campania de vaccinaretrebuie să fie un succes și, ca atare, campania de vaccinare este o chestiune de securitate națională. Pentru asta, am convocat o întâlnire, o ședință, pentru luni, ședință la care vor participa, în afară de mine, ministrul Apărării, ministrul de Interne și ministrul Sănătății și vom clarifica toate aspectele care țin de campania de vaccinare ca și chestiune de securitate națională”.

 

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță a subliniat că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 va fi „gratuită și voluntară”,  iar România va avea o campanie de informare „cât mai transparentă, cât mai onestă cu privire la acest vaccin”.

Strategia de vaccinare presupune realizarea a trei obiective: o campanie de comunicare, organziarea logisticii necesare vaccinării și pregătirea actului medical. Comunicarea va fi realizată prin intermediul unei platfome online dedicate, prin social media, prin toate mijloacele disponibile. Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID speră astfel să reușească să „lămurim și, cumva, să demontăm și toate miturile care există la acest momen, astfel încât  fiecare, atunci când va opta pentru a se vaccina sau nu, să ia această decizie în baza unui nivel cât se poate de mare de informare. Vaccinarea va fi gratuită şi va fi voluntară, în niciun caz şi va fi condiţionată sau obligatorie şi, din acest punct de vedere, cred că fiecare trebuie să aibă un nivel suficient de mare de date corecte şi din surse sigure şi credibile ca să decidă acest lucru”.

Potrivit estimărilor, este nevoie de un nivel de imunitate colectivă de 60-70% din populaţie, pentru ca vaccinarea să conducă la încheierea pandemiei.

 

Strategia de vaccinare defineşte totodată priorităţile şi grupele de vârstă la care se va administra vaccinul anti-SARS-CoV-2, iar administrarea se va realiza însă în trei etape, din cauza resurselor limitate ale producătorilor. Astfel, acesta va ajunge mai întâi la cei din sistemul sanitar și din asistență socială, apoi la persoanele din categoriile vulnerabile (vârstnici și/sau cu afecțiuni cronice), iar în a treia etapă va fi administrat populației generale.

Vorbim, în primul rând, de lucrătorii din sistemul medical şi din domeniul social, adică acei lucrători din sănătate şi, respectiv, din centrele de rezidenţă, din căminele pentru persoanele cu dizabilităţi sau pentru persoanele vârstnice. În etapa a doua vom vorbi de accesul persoanelor din categoriile vulnerabile, şi anume persoane cu vârsta peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice, la care se adaugă, pe acelaşi nivel de importantă, persoanele care deservesc activităţi esenţiale din infrastructura critică a statului. În cea de-a treia etapă vom vorbi de vaccinarea populaţiei generale”, a explicat dr. Valeriu Gheorghiţă, care consideră că vaccinarea poate fi „cea mai eficientă şi mai scurtă” cale prin care populaţia poate reveni la normalitate.

 

Dr Alexandru Rafila

În același context, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) și președintele Societății Române de Microbiologie, dr. Alexandru Rafila, a afirmat că nu este normal să se facă aprecieri privind administrarea vaccinurilor anti-COVID până când acestea nu sunt autorizate de instituţiile abilitate.

Noi, în momentul de faţă, discutăm despre două vaccinuri care au încheiat studiile clinice de fază 3 şi care urmează să fie supuse unor proceduri de autorizare. Nu putem să facem aprecieri la cine sau cum se administrează până când nu avem un document oficial emis de o agenţie de reglementare. În cazul României, pentru că suntem parte a UE, discutăm de EMA – Agenţia Europeană a Medicamentului”, a spus Rafila, care a menționat că în momentul în care vaccinul va primi autorizaţia de utilizare, în aceasta se va preciza care sunt categoriile de persoane la care poate fi administrat.

Pe de altă parte, dr. Rafila, crede că este foarte posibil să apară al treilea val de infectări cu noul coronavirus în lunile februarie-martie, dar amplitudinea acestuia va depinde de modul în care autorităţile şi societatea se vor poziţiona, de măsurile de sănătate publică şi de măsurile individuale de protecţie, astfel încât lucrurile să nu fie scăpate de sub control.

 

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că UE ar putea da undă verde comercializării vaccinurilor dezvoltate de Moderna şi Pfizer / BioNTech la mijlocul lunii decembrie, însă confirmă că totul depinde de rezultatele evaluării pe care Agenţia Europeană a Medicamentelor o va face celor două vaccinuri anti-COVID.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) ar putea autoriza punerea pe piaţă a vaccinurilor Pfizer / BioNTech şi Moderna din a doua jumătate a lunii decembrie a anului 2020”, a spus von der Leyen într-o conferință de presă, în care a menționat că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se află „în discuţii zilnice” cu instituţia americană omoloagă, FDA, pentru „sincronizarea evaluărilor lor asupra vaccinurilor” anti-COVID-19.

Oficialul european a menționat că, până acum, Comisia Europeană a semnat cinci contracte pentru precomanda posibilelor vaccinuri: cu AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer / BioNTech şi CureVac. După un memorandum de înţelegere încheiat în august cu firma americană Moderna „continuăm discuţiile şi suntem în discuţii şi cu Novavax,” a adăugat Ursula von der Leyen, sugerând că ar putea fi încheiate și alte contracte.

 


Adaugati un comentariu


 

*