Tag: agentia medicamentului
Ministrul Sănătății a semnat, ieri, încetarea detașării acestuia în funcția de președinte interimar al agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, pe care o ocupa de la începutul anului 2019. Marius Daniel Șișu, unul dintre cele mai controversate nume instalate într-o funcție de răspundere de către fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, nu […]
Continuare...
Absolvenții de Farmacie au fost incluși în „condițiile specifice prevăzute de fișa postului” pentru a putea candida la funcțiile de președinte și vicepreședinte al ANMDMR, dar perioada de depunere a dosarelor de concurs nu a fost prelungită, așa cum a solicitat Colegiul Farmaciștilor din România. Scandalul declanșat de modul cel puțin „suspect” în care […]
Continuare...
La examenele organizate de Ministerul Sănătății, în perioada 28 octombrie-12 noiembrie, se pot înscrie doar absolvenți de medicină, economie, drept, administrație publică sau psihologie, deși principala atribuție a instituției se concentrează pe politica medicamentului. Pe ultima sută de metri a mandatului său la cârma Ministerului Sănătății, Sorina Pintea se ocupă de reorganizarea Agenției Naționale […]
Continuare...
Etichete: agentia medicamentului,
angajare,
anmdmr,
concurs,
dispozitive medicale,
finantare,
locuri de munca,
medicamente,
ministerul sanatatii,
presedinte anmdmr,
reorganizare,
vicepresedinti
Acesta a deținut până acum funcția de vicepreședinte și, începând de ieri, il înlocuiește dr. Nicolae Fotin. Noul an aduce și un nou președinte la Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM). Postul este ocupat, începând de ieri, de dr. Alexandru Velicu, care îl înlocuiețte astfel pe dr. Nicolae Fotin, al cărui mandat a […]
Continuare...
Bolnavii de hepatita, cancer sau diabet au descoperit medicamente contrafacute. S-au confiscat abia dupa un an. Ma intreb insa cate medicamente existente in farmacii nu sunt in regula, daca Agentia Medicamentului nu descopera la timp toate neregulile? Una este sa faci interferon, alta este glucoza… Nu fac vreo legatura intre aceasta situatie si unele diagnostice […]
Continuare...
Agentia Nationala a Medicamentului a anuntat ca produsul prezinta reactii adverse, nivelul de endotoxina depasind limita impusa de Farmacopeea Europeana. Pe motiv ca „nu mai exista niciun pericol” de gripa, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a declarat inchisa campania de vaccinare. Vaccinul produs de Cantacuzino prezinta reactii adverse minore, comparabile cu cele ale vaccinurilor din […]
Continuare...