TERAPEUTIL TAU: Imputinarea egoului
Cati dintre noi nu tanjim dupa vremurile cand eram copii? In fiecare dintre noi exista un copil pe care ar fi necesar sa-l onoram, iar in aceasta perioada ar fi, poate, cel mai potrivit!
Psiholog Taisia TRICA
Oriunde te uiti vezi oameni grabiti, agitati, uneori chiar agresivi. Magazinele sunt pline, cosurile la fel. Evident, exista si cei care doar se uita si viseaza, dar nu acestia fac obiectul interventiei mele. Poate ca ei vor trai mai plenar aceasta perioada. Peste tot vezi reclame privitoare la magia Craciunului. Mie, personal, mi se pare ca magia s-a transformat in manie. Actionam aproape compulsiv sub imperiul lui «a avea», uitand ca ceea ce ne defineste este, de fapt, «a fi» impletit armonios cu «a simti».
Multi oameni cu care vorbesc remarca acelasi lucru. Constientizam ! Macar este un pas inainte, dar ramanem in acest stadiu, multi dintre noi. Este ca si cum o forta ascunsa in noi ne impinge sa ne mentinem aceste comportamente ale «bunului consumator». Din pacate, in toata aceasta poveste ne consumam si pe noi: ne consumam energia launtrica, ne uitam adevaratele valori. Suntem asemenea unei lumanari care arde in plina zi si intr-o zi torida. Ce rost are o lumanare daca nu lumineaza, nu incalzeste si nu ceeaza semnificatii?
Putem sa vedem cu usurinta o slabiciune a vointei noastre, focusati fiind pe indeplinirea unor obiective cu satisfactie imediata. Putem vedea cu usurinta o incapatanare in actiunile si deciziile noastre. Normal, orice sarbatoare presupune si o perioada de pregatire, numai ca aceasta pregatire ar fi de dorit sa respecte niste principii. In primul rand sa vizeze toate palierele existentei noastre: biologicul, mentalul, emotionalul, spiritualul. Apoi, sa construim in jurul nostru, dar nu forme fara fond. Ar fi de dorit ca eu-l nostru sa mai renunte la anumite atasari.
Stim din psihologie ca EU-l este simbolizat in obiecte, e simbolizat in atasari. Cu cat ai mai multe atasari si obiecte, cu atat ai mai mult EGO. Imputinarea egoului inseamna smerenie. Tot mai atenti la trebuintele noastre materiale, scapam din vedere evolutia noastra spirituala.
Iata o parabola care ar trebui sa ne dea de gandit: Intr-un tinut indepartat traia odata un calugar, care toata ziua se ruga. Intr-o zi a trecut pe langa el un soarece si l-a tulburat. A rugat pe un ucenic sa-i aduca o pisica, sa prinda soarecele. Ucenicul a adus pisica. Apoi i-a propus calugarului sa-i aduca o vaca, pentru a avea lapte pentru pisica. A fost adusa si vacuta. Apoi s-au gandit ca este nevoie si de un grajd si de oameni care sa munceasca. Era nevoie de o femeie care sa aiba grija de casa si gospodarie si tot asa, si tot asa. Rugile erau din ce in ce mai putine. Aceasta este natura umana. Se infunda in trebuinte.
Evident, nu pledez pentru o viata de pustnic sau pentru o existenta ascetica, dar pledez pentru masura, pentru timp si traire de calitate, pentru detasari si intoarceri la sine.
Cati dintre noi nu tanjim dupa vremurile cand eram copii ? Cand familia era totul, cand ne faceam propriile decoratiuni, cand gaseam cu usurinta un farmec in toate din jur, cand ne minunam si traiam cu adevarat bucuria lucrurilor marunte ? In fiecare dintre noi exista un copil pe care ar fi necesar sa-l onoram. Si daca nu acum atunci cand ?
Intrebarea saptamanii : Ce vei face pana in acest final de an pentru copilul din tine ?
Anii copilariei, frumosii ani ai copilariei! Dar nu-i bai, se creste si se merge inainte, important este sa fii sanatos la minte si la corp, sa te bucuri de tot ce viata cu bune si cu rele iti daruieste in fiecare zi. Exìst, deci gandesc si nu invers, ar trebui sa fie. De multe ori, unii se limiteaza doar la a exista, eu inclusa.
In ceea ce priveste bunastarea, vorba lui Creanga:,,sarac ca anul asta, anul trecut si ca decand ma stiu, niciodata n-am fost.” Toate cele bune si sa auzim de bine!