TERAPEUTUL TAU: Ce putem face ?

Suferinta umple lumea. Oamenii se tem din ce in ce mai tare. Lumea pe care am construit-o este amenintata. Nu putem face prea multe lucruri, dar putem continua sa fim, sa nu abandonam gradina si munca noastra. Putem sa ne invingem fricile. Asemenea fetitei din poveste. Sunt convinsa ca veti gasi multe asemanari cu ceea ce traim in prezent.

„La marginea unui oras indepartat, traia un gradinar cu familia lui. Era foarte vestit datorita pasiunii pentru gradinarit, asa ca multa lume venea la el sa-i ceara sfaturi. Dar cel mai mult statea pe langa el fetita lui, careia ii placea deasemenea gradinaritul. Avea si ea cateva stra­turi, pe care tatal ei i le incredintase sa le ingrijeasca singura. Sadea, sapa, plivea buruienile, intr-un cuvant, muncea destul de mult si se straduia din ras­puteri ca legumele si zarzavaturile de pe straturile ei sa fie frumoase si sanatoase.

 

In fiecare dimineata, fetita punea in ladite salata, fasole verde, varza, morcovi, dovlecei, spanac, tot ce culegea in acea zi si mergea la piata cu ele, incercand sa le vanda pe un pret cat mai bun.

Avea mari emotii, dar marfa ei era proaspata, asa ca seful pietei ii arata totdeauna un loc bun unde sa se aseze si o ajuta sa le vanda.

Cei din jurul ei o priveau cu sim­patie, desi era o fetita cam tematoare si tacuta din fire.

Tatal ei se bucura si o lauda pentru aceasta treaba pe care o facea destul de bine. El nu stia ce emotii mari avea fetita in fiecare zi.

Din pacate insa, de un timp incoace, se intampla ceva foarte ciu­dat. Cand ajungea la piata, fetita nu mai gasea in laditele ei ceea ce pusese acasa. In locul legumelor proaspete, acolo nu era decat o invalmaseala de frunze mizerabile, sifonate, ofilite si cotoare putrezite, la care daca priveai, cu greu puteai sa-ti dai seama daca fusesera morcovi sau patrunjel.

 

Fetitei nu-i venea sa-si creada ochilor. Se uita in ladite, se uita in jur la oamenii care se strangeau in jurul ei, apoi iarasi se uita in ladite, dar acolo nu mai gasea nimic demn de a vinde.

Seful pietei a iertat-o o data, de doua ori dar apoi a chemat-o la el si a intrebat-o ce s-a intamplat ca vine la piata cu marfa asa de proasta?

Fetitei i s-a facut foarte rusine, a lasat capul in pamant, s-a rosit la fata si abia astepta sa se termine orele de piata, ca sa se duca acasa. Dupa aceea, zi de zi fetita a fost tot mai atenta ce pune in ladite. Se apropia de piata cu emotii tot mai mari. Si pe buna dreptate, pentru ca in laditele ei nu se gaseau din nou decat frunze ofilite si putrede.

Cei din jur o fixau cu privirile, radeau pe seama ei, ii intorceau spatele, asa ca nu putea sa mai vanda nimic. Si nu mai avea nici un prieten la piata.

 

La inceput, fetita n-a spus nimic tatalui ei. Se gandea ca, poate, cineva ii incurcase cosurile din greseala sau din gluma. Cand a vazut insa ca nu mai reuseste sa vanda nimic, plina de necaz, cu ochii in lacrimi, i-a marturisit tatalui ce pateste. Gradinarul cel vestit s-a suparat si el, insa pen­tru ca avea mare incredere in fetita, n-a certat-o prea tare pentru neglijenta si a inceput sa impacheteze impreuna cu ea legumele si zarzavaturile proaspete in laditele de dus la piata.

Faceau impreuna aceasta munca, dar degeaba. Desi tatal sau o ajuta, in ziua urmatoare, la piata, laditele erau din nou pline de gunoi in loc de verdeturi proaspete. Seful pietei a inceput sa o priveasca plin de mila pe fetita, dar nu avea ce face, decat sa o aseze mai in spate, unde nu trecea multa lume, pentru ca marfa ei strica tot aspectul pietei.

Fetita nu mai putea de rusine. Viata i se parea un chin. De necaz, tot gandindu-se la ce i se intampla, obosita si rusinata, fetita s-a oprit pe mar­ginea drumului sa se odihneasca.

 

Cum plangea ea asa incetisor, nici n-a observat ca s-a apropiat de ea o batranica cu ochi buni si intelepti, care s-a oprit si a privit-o. Vazand cat de suparata era fetita, a intrebat-o:

– Pentru ce esti suparata?

– Pentru ca nu inteleg ce se intampla cu legumele pe care le ingri­jesc si le duc la piata sa le vand. Desi muncesc asa de mult cu ele, desi le impachetez pe fiecare in ladite, cand ajung la piata am foarte mari emotii. Deschid laditele si nu gasesc in ele decat frunze vestede, cotoare putrede, din care nu mai pot sa vand absolut nimic. Nu mai stiu ce sa ma fac…

– O, doar asta te necajeste? a intrebat-o batrinica. Apoi, plina de bunavointa a adaugat: Tu nu ai auzit inca de gandacii invizibili ?

– Nu, nu am auzit si nu i-am vazut niciodata, a raspuns fetita ridicind ochii.

– Pai nici nu aveai cum sa-i vezi, pentru ca sunt invizibili. Ei apar atunci cand ai emotii si-ti distrug munca pe loc.

– Dar cum as putea sa ma apar de ei?, a intrebat-o fetita.

 

Batranica a privit-o pe fetita in ochi si a adaugat:

– Am sa-ti dau o cheita fermecata. De cate ori te vei stradui si vei munci pentru ca legumele si zarzavaturile tale sa iasa frumoase ca sa le poti vinde, dupa ce le-ai impachetat, incuie capacul fiecarei ladite cu aceasta cheita. Cand vei ajunge la piata nu vei mai avea emotii, pentru ca verdeturile pe care le-ai cultivat nu vor mai fi atacate de gandacii invi­zibili. Zicand acestea, batranica i-a intins fetitei o cheie mica, deosebita de toate cheile pe care fetita le vazuse vreodata.

Multumindu-i, fetita a plecat mai bine dispusa spre casa. S-a apu­cat imediat de treaba. A smuls buruienile de pe straturi, a curatat plantele de frunze uscate si a cules varza, salata, ardeii, morcovii, rosiile, tot ce trebuia dus la piata a doua zi. Le-a asezat cu grija in ladite, a incuiat capacele cu cheita fermecata si s-a culcat linistita.

In dimineata urmatoare a plecat la piata. Seful pietei s-a apropiat de ea si a intrebat-o:

– Ei, ai marfa buna astazi?

– Da, vino si vezi, i-a raspuns fetita, sigura de ea si fara nici o emotie.

 

Cand seful pietei a venit langa ea, fetita a descuiat laditele, rand pe rand, fara sa-i fie deloc frica sau rusine. Au iesit la iveala exact verdeturile proaspete, pline de roua, frumoase si sanatoase pe care ea le impachetase cu grija.

Seful pietei a admirat marfa. Imediat s-au strans toti cei din jur. Legumele si zarzavaturile fetitei erau cele mai frumoase din piata, asa incat au fost cumparate la cel mai bun pret. Fetita nu mai putea de bucurie.

S-a intors acasa foarte mandra, iar tatal ei a laudat-o cu dragoste.

Fetita nu a spus nimanui despre gandacii invizibili care i-au dis­trus munca atunci cand avea emotii. Acum era foarte sigura pe ea si nu-i mai era deloc rusine, de nimeni. Cu timpul a reusit sa se duca la piata abso­lut fara nici o emotie, asa ca n-a mai fost nevoie sa foloseasca acea cheita fermecata, pe care o pastra totusi ascunsa intr-un loc secret stiut numai de ea.”

 (Sursa: Sempronia Filipoi, Basme Terapeutice, Fundatia Culturala, Cluj Napoca, 1998)

Avem si noi o cheita magica si anume CREDINTA !

 

*Taisia TRICA este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management