TERAPEUTUL TAU: Despre anxietate (I)

Definita ca o teama „invatata” fata de un pericol imaginar, anxietatea poate raspunde foarte bine terapiilor cognitiv-comportamentale de scurta durata, astfel ca in cateva luni ea poate disparea daca nu este lasata sa se agraveze.

 

Fiecare om a trait, la un moment dat, o frica intensa, care in mod obisnuit poate fi catalogata drept o emotie normala, utila omului in confruntarea sa cu pericolul. Unele persoane traiesc insa o neliniste permanenta si irationala, nejustificata prin prezenta unei situatii periculoase, iar aceasta poate indica prezenta unei tulburari de anxietate.

Tulburarea de anxietate este definita prin modul de procesare selectiva a informatiei negative sau aspectelor amenintatoare ale unui stimul. O caracteristica a tulburarii de anxietate este determinata de aceasta caracteristica cognitiva si anume procesarea informatiei cu valenta afectiva neutra ca fiind una negativa, in timp ce informatia ambigua ca fiind una amenintatoare (Hertel, 2002; Mathews, MacLeod, 2002).  Acest tip de procesare a informatiilor descrie vulnerabilitatea acestor persoane pentru dezvoltarea unor tulburari de anxietate.

Modul de procesare a informatiilor este insa un proces invatat si, in consecinta, are implicatii practice relevante in reducerea simptomatologiei anxioase. Astfel, studiile de psihologie cognitiva recomanda ca metode de preventie si interventie in anxietate, reinterpretarea stimulilor externi sau interni intr-o maniera ne-amenintatoare (Mathews, MacLeod, 2002).

 

Anxietatea poate fi descrisa si prin convingerile despre sine si lume ale subiectilor, care ii determina sa interpreteze lumea ca fiind amenintatoare. Aceste convingeri sunt de mai multe tipuri:

 a) relationate cu acceptarea („Nu sunt nimic daca nu sunt iubit/a”, „Critica inseamna respingere”, „Intotdeauna trebuie ca ceilalti sa fie multumiti de mine.”);

b) competenta („Sunt numai invingatori si invinsi in viata.”, „Daca fac o greseala, voi esua”, „Nu pot sa fac fata situatiei”, „Succesul celorlalti ii indeparteaza de mine”, „Trebuie sa fac totul perfect”, „Daca ceva nu merge perfect nu mai are nici o valoare”);

c) responsabilitatea („Sunt singurul responsabil de modul in care simt cei care sunt cu mine”, „Sunt singurul responsabil de reusita copiilor mei”);

d) controlul („Sunt singurul care pot sa-mi rezolv problemele.”, „Trebuie sa am control tot timpul”, „Daca permit unei persoane sa se apropie de mine prea mult ma va putea controla”, „Este anormal sa iti fie teama sau frica” ).

Teama de a nu face fata dificultatilor vietii, desi generata de contextul social, ascunde, la indivizii anxiosi, o neincredere in propriile forte, o proasta imagine de sine.Tulburarile de anxietate pot include: anxietate generalizata, fobia sociala, fobii specifice (de insecte, de spatii deschise sau inchise), atacul de panica, tulburarea obsesiv-compulsiva si stresul posttraumatic.

 

Odata ce o persoana dezvolta anxietate, modificarile cognitive si comportamentale mentin tulburarea si, intr-o situatie perceputa ca fiind amenintatoare, selecteaza aspectele din situatie care par sa denote pericolul. De exemplu, daca o persoana este anxioasa, in prezenta unui grup de persoane interpreteaza orice situatie ca fiind in defavoarea ei: daca cineva se uita la ceas sau in alta parte fara sa-o priveasca, interpreteaza gestul ca fiind lipsa de interes fata de persoana sa ori ca atitudine negativa (Sigur ma crede plictisitor sau Nu ma place).

Reactiile neurovegetative ale organismului si modificarile produse in corp in timpul unei crize de anxietate sunt aceleasi ca in cazul unui pericol real, insa inadecvate momentului. Daca devin persistente si crescute ca intensitate, atunci avem de a face simptome ale anxietatii, care pot afecta functionarea optima a individului in plan personal, profesional sau social.

Se pot obtine insa rezultate foarte bune, intr-un timp relativ scurt, de cateva luni, in urma ajutorului specializat, prin terapii cognitiv-comportamentale, exercitii de control al respiratiei si relaxarea musculara progresiva, care conduc la reabilitarea imaginii de sine. Persoana anxiosa va invata astfel sa isi gestioneze starea de teama atribuind-o in mod adecvat si realist fiecarui „obstacol”, pornind de la o imagine de sine imbunatatita cu ajutorul tehnicilor terapeutice. In cazurile severe poate fi nevoie si de tratament medicamentos.

 

Terapia este folosita, de asemenea, in reducerea tulburarilor de anxietate la copii.  Interventia la copii trebuie sa tina cont de aspectele specifice varstei acestora. De aceea, principala etapa in evaluare este identificarea masurii in care temerile, fricile sau ingrijorarile copilului corespund stadiului de dezvoltare sau sunt inadecvate si este necesar sa fie abordate in cadrul sedintelor de terapie.

Interventia terapeutica la copii este conditionata de nivelul de dezvoltare cognitiva a acestora. Copiii trebuie sa aiba abilitatile cognitive necesare intelegerii relatiei gand-emotie-comportament si identificarii gandurilor dezadaptative. De aceea, recomandarea generala este de a utiliza terapia cognitiv-comportamentala cu copii care au implinit varsta de 7 ani.

Copiii tind sa se identifice cu problema pe care o au si sa o considere o caracteristica personala. Acest aspect creste dificultatea interventiei. De aceea, specific procesului de terapie cu copiii este educarea lor, pentru a distinge  problema pe care o au (anxietate, temeri) de caracteristicile personale. Se recomanda folosirea unor metode care sa faciliteze copiilor perceperea dihotomiei „propria persoana – tulburarea de tip anxios”: reprezentarea grafica a temerilor sau fricilor, numirea fiecarei temeri sau ingrijorari cu nume proprii.

 

*Taisia Trica este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management