TERAPEUTUL TAU: Sa profitam de vacanta!

9 august 2014 | 0 comentarii |

Este important sa ne organizam timpul si resursele pentru vacanta astfel incat sa beneficiem cu adevarat de perioada respectiva.

 

Taisia TRICA-Psihoterapeut

Taisia TRICA-Psihoterapeut

Luna august este luna concediilor si a vacantelor. Multi dintre noi nu intelegem ca nevoia de timp liber este o nevoie de baza a noastra, a tuturor.

Uneori ne aruncam in concedii cu toata energia noastra si cu toata dorinta noastra de a elibera. Si… si avem neplacuta surpriza sa venim sau sa revenim mai obositi decat am plecat. Ardem in acele zile de vacanta, fara a ne incarca bateriile si fara a ne odihni.

Dorinta de vacanta prea mare arata pe de o parte surmenajul, iar pe de alta parte, dorinta de a ne „rupe”, de a avea timp pentru noi.

Numai ca, permanent conectati la un program si la sarcini bine definite, avem aceeasi tendinta si in vacanta. Iar acest lucru nu face decat sa ne agaseze si mai tare. Vacantele sunt momente pe care le petrecem mai mult cu familia, numai ca unii dintre noi nu stim exact cum sa ne alaturam familiei, deoarece in timpul anului suntem mai mult absenti (din motive obiective, legate de serviciile noastre). Acest fapt devine o sursa de stres.

 

la mareCred ca este important sa ne organizam timpul si resursele pentru vacanta astfel incat sa beneficiem cu adevarat de perioada respectiva. Poate cateva sugestii ne-ar fi de folos, tuturor:

Vacanta inseamna „alta parte”, dar nu neaparat. Putem sa ne relaxam si la noi acasa. Sa incercam sa ne amintim ce ne face placere, ce ne revigoreaza: un film, o carte, o ceremonie altfel cu prietenii, plimbari mai lungi in parcuri, sport, gradinarit. Nu stiu, lucruri pe care le amanam tot anul…lucruri dragi sufletului nostru. Un regim altfel.

Daca este sa plecam, este important sa tinem cont de cateva aspecte. Uneori copiii mari nu mai vor sa petreaca vacanta cu noi. Este dreptul lor la autodeterminare. Copiii mai mici, evident, ne vor insoti. Asta inseamna ca este vacanta si pentru ei. Macar anumite activitati vor fi negociate. Nici parintii si nici copiii nu trebuie sa petreaca tot timpul vacantei pentru ceilalti. Modul in care petreceti vacanta va fi un model pentru copiii vostri.

Vacanta nu inseamna a ma rupe total. Sunt lucruri pe care daca imi doresc sa le fac in continuare, este normal sa le fac. Altfel, voi fi stresat.

Vacanta nu inseamna a face curat, reparatii, rezolvarea sarcinilor amanate. Inseamna timp liber de calitate folosit pentru mine si familia mea.

Nu-ti dori epuizarea tuturor lucrurilor sau obiectivelor turistice intr-o singura vacanta. La final vei fi obosit.

Este important si pentru cei fara copii sa negocieze activitatile. Ambii parteneri trebuie sa beneficieze de relaxare.

 

la munteDincolo de aceste minime sugestii, as vrea sa va aduc aminte ca orice zi poate fi o vacanta, daca stim sa o vedem astfel.

Sa intelegeti ca si cu un buget minim putem sa ne simtim bine, daca suntem impacati cu noi insine.

Sa nu uitati ca vacanta insemna o combinatie echilibrata intre a fi conectat si a te abandona trairilor, evenimentelor.

Mai mult decat atat, cred ca desi luna august intra in constiinta noastra ca luna de concedii, oricand ne putem rezerva cateva zile, momente, in vederea relaxarii noastre.

Celor care ati avut vacante, va doresc sa va reamintiti clipele frumoase si sa va fie de folos pe viitor.

Iar celor care acum va pregatiti sa intrati in concediu / vacanta, va doresc clipe de neuitat.

 

*Taisia Trica este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management

 


Adaugati un comentariu


 

*