TERAPEUTUL TAU: Iertarea (II)

25 aprilie 2016 | 0 comentarii |
Taisia Trica - psihoterapeut

Taisia Trica – psihoterapeut

Iertarea inseamna a iubi. Cata liniste aduce aceasta iertare! Multi dintre clientii mei raman surprinsi cand, dupa un proces lung si dureros uneori, reusind sa ierte, viata lor se schimba si persoana resimte un confort psihologic.

«„Daca iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, ce rasplata mai aveti, ce rasplata asteptati? Oare nu si paganii fac asa? Dar Eu va zic: iubiti pe vrajmasii vostri.” Aici este examenul iubirii.

Dar cine sunt vrajmasii nostri? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat masina, nu cei care vin cu sabii asupra tarii noastre. Vrajmasii nostri sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o parere proasta, oamenii care ne tulbura prin prezenta lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oamenii despre care noi spunem: „Lasa-ma, ca m-am saturat de el“. Aici trebuie sa incepem lucrarea dragostei. Cum? Iarta! „Nu pot sa-l iert, pentru ca este mandru“. Pai… dar tu cum esti? Iarta! Iertarea este semnul cel mai graitor si piatra de temelie pe care se zideste mai tarziu dragostea…

 

iertare(2)Dumnezeu, cand S-a pogorat in lume, mai inainte ne-a iertat. Ne-a iertat pentru ca L-am tradat in Rai, ne-a iertat pentru ca ne-am indepartat de poruncile pe care ni le-a descoperit prin prooroci, ne-a iertat pentru ca nu L-am primit pe Fiul Sau, L-am rastignit. Pentru toate ne-a iertat. Ne-a iertat  pentru ca ne-a iubit. Si noi suntem datori sa raspundem cu aceeasi dragoste.

Sa iertam, pentru ca nu este cu neputinta. Nu este cu neputinta sa iertam pe acest om pacatos din fata noastra. Pentru ca Insusi Dumnezeu l-a iertat. Aceasta este cugetarea cea mai de folos. Aceasta este raportarea pe care trebuie sa o avem fata de aproapele. Inainte de a-l judeca eu, trebuie sa ma intreb cum il judeca Dumnezeu pe el? Si cum il judeca? A murit pentru el! Dumnezeu l-a iertat. Vin oameni cu intrebari de genul: „Oare credeti ca pe verisorul meu, care a facut asa si asa, poate Dumnezeu sa-l ierte?” Cand a murit pe cruce a aratat ca l-a iertat. Problema lui este: ce va face el mai departe, va primi aceasta iertare? Va raspunde acestei iertari?

 

iertare4Cum raspundem noi iubirii lui Dumnezeu si iertarii pe care ne-o daruieste? Iertand pe aproapele nostru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi in schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca si noi, fiecare la randul nostru, sa facem acelasi lucru cu aproapele nostru. Daca este sa ne asemanam cu Dumnezeu in ceva, aceasta este puterea de a ierta. Noi nu suntem nici fara de inceput ca Dumnezeu, nu suntem nici atotputernici, nu suntem nici Lumina, nu suntem nici Adevar, nu suntem nici Cale, nu suntem … nimic nu suntem. Suntem… pamant. Dar Dumnezeu ne-a chemat sa fim asemenea Lui si asemenea lui Dumnezeu suntem atunci cand iertam. Puterea de a ierta este insusire dumnezeiasca. Iertand celor ce ne gresesc, ne facem partasi la dragostea cu care iubeste Dumnezeu lumea. Pana la venirea lui Hristos nu puteau oamenii sa ierte, dar prin moartea Sa si prin harul pe care l-a varsat asupra lumii ne-a dat aceasta puteresi aceasta bucurie: de a ierta pe cel din fata ta. Acest dar este dat noua tuturor, nu ca o taina a Bisericii, ci ca o stare a sufletului de a ierta. Pentru ca insusi Hristos ne-a repetat-o obsedant in predica Sa: “Iertati si vi se va ierta. Cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura. Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri.“ Iata ca iertarea de la Dumnezeu noi o primim in masura in care noi insine daruim iertare.

 

iertareaCa sa intelegem si mai adanc aceasta relatie si conditie a mantuirii noastre, Mantuitorul ne-a dat pilda celor doi datornici in care cineva care avea o datorie foarte mare a fost chemat de mai-marele sau si amenintat ca i se vor lua nevasta si copiii si vor fi vanduti, iar el va fi aruncat in temnita, pana va plati datoria. Acest datornic, cazand in genunchi, s-a rugat si a cerut indurare si a primit-o. Dar plecand el cu bucurie ca a scapat de atata durere si necaz, de durerea despartirii de nevasta si de copii, de suferinta temnitei, a intalnit pe cale pe unul din tovarasii sai. Si iata ca, de indata ce l-a vazut, i-a trecut bucuria, a uitat binele si si-a adus aminte ca acest tovaras are la el o datorie, o datorie neinsemnata pe langa datoria pe care el o avea la stapanul sau, si indata l-a apucat de piept si-i cerea sa-i dea datoria. (…) Stapanul, infuriindu-se, l-a chemat pe acel datornic, i-a pus inapoi toate datoriile lui si l-a inchis in temnita zicandu-i: „Daca eu ti-am iertat toata datoria ta atat de mare, n-ai putut si tu sa ierti aproapelui tau datoria neinsemnata pe care ti-o datora?“. Prin aceasta pilda, Mantuitorul ne arata starea noastra in aceasta lume, ca toata relatia noastra cu Dumnezeu se face prin aproapele, prin puterea de a ierta.

 

floare fluture iertarePutem ierta si cand traim intr-o adunare, intr-o obste, dar putem ierta si dintr-un loc insingurat, dintr-o pustietate. Ne putem tulbura si mania si gasi pricini de nemultumire in adunare, in convietuire cu oamenii, dar putem pastra aceeasi rautate si nemultumire si intr-un loc insingurat. Asa ca, puterea de a ierta este un rod al experientei indelungate prin care noi incercam sa ne apropiem de Dumnezeu si de esenta Evangheliei.

De aceea mi se pare ca cel mai scurt drum, cea mai simpla si mai esentializata cale de a lucra dragostea este de a oferi iertarea celor care ne gresesc. Nu adunand bani pentru ca sa-i dai vaduvelor si orfanilor, pentru ca acesta este un lucru greu si anevoios si s-ar putea nici sa nu ajungi vreodata sa-i ai. Nu este nevoie neaparata nevoie sa mergi pana la capatul lumii pentru a indeplini dorinta cuiva, dar sa ierti poti. Mi ales, stiind ca in schimbul acestei iertari primesti iertare de la Dumnezeu pentru toate pacatele vietii tale. Dar mai presus de aceasta, stiind ca prin puterea de a ierta te asemeni cu Dumnezeu.

 

iertare2Cum sa ierti un om rau? Cum sa ierti un om care te necajeste?  Aducandu-ti aminte de Dumnezeu, Cel care a murit pentru el. Aducandu-ti aminte ca si tu ai nenumarate datorii. Aducandu-ti aminte de oamenii dragi tie, de felul in care te porti cu ei. Cu toate ca vedem copii care-si urasc parintii, parinti care-si urasc copiii si asa mai departe. Cat de departe suntem de chemarea lui Hristos!

Puterea de a ierta este proprie celor care se apropie incetul cu incetul de despatimire, care au inceput sa iasa cu incetul din aceasta lume. Care sunt pricinile pentru care uram un om, pentru care ne suparam pe el? Are mai multi bani? Ne-a pacalit intr-o afacere? A mers in locul nostru intr-o calatorie care se oferea de la locul de munca si asa mai departe? Toate acestea vin din alipirea noastra de cele materiale, de cele pamantesti si trecatoare. In masura in care ne desprindem de ele si ne indreptam mintea catre Dumnezeu, catre viata vesnica, stiind ca toate sunt desertaciune, iertam usor. Stim ca „desertaciune este tot omul” si „in desert se tulbura tot pamanteanul“, cum ne spune prorocul David.

(Continuare Conferinta parintelui Savatie Bastovoi, „A iubi inseamna a ierta“, tinuta in decembrie 2005 la Cluj-Napoca )

 

*Taisia TRICA este psihoterapeut, specialist in psihoterapie integrativa, consiliere psihologica, consiliere institutionala, consiliere cariera si management

 


Adaugati un comentariu


 

*