Teroarea capuselor

2 mai 2012 | 0 comentarii |

Minivacanta de 1 mai s-a intrerupt brusc, pentru sute de buzoieni, cu un drum la spital. In toate aceste zile, ambulantele au fost extrem de solicitate, medicii urgentisti fiind chemati  sa salveze zilnic  peste 200 de oameni cazuti in strada, cu tulburari gastrice, cu afectiuni cardiace, diabetice, gravide ori copii cu febra.

Cele mai multe apeluri au fost inregistrate de Serviciul Judetean de Ambulanta pe 30 aprilie, semn ca buzoienii au inceput petrecerile inca din weekend si nu s-au abtinut de la excesele alimentare sau bahice.

In ciuda lipsei de personal cu care se confrunta de ani buni si a faptului ca nu mai putin de sapte masini sunt in aceasta perioada „pe butuci” in service, ambulantele au parcurs sute de kilometri. Cele mai multe persoane care au cerut ajutor au fost transportate la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean Buzau, luni, 30 aprilie, zi neclucratoare pentru cei mai multi dintre buzoienii care in aceste conditii au petrecut din plin in weekend.

Multi dintre cei au apelat la ajutorul medicilor au stat prea multe ore in soare, au mancat sau au baut in exces. Au fost si 10  gravide care au avut nevoie sa ajunga de urgent la Maternitate. De asemenea, peste 20 de copii au ajuns la pediatrie cu febra mare.

 

Cei care au iesit la iarba verde nu au scapat de teroarea insectelor. Inca de la inceputul lunii aprilie, buzoienii sunt terorizati de periculoasele insecte. „Peste 100 de buzoieni au ajuns la spital cu intepaturi de insecte, luna aceasta. Numai ieri, pe 1 mai, 24 de persoane s-au prezentat la Spitalul Judetean cu intepaturi de capuse, iar alte 13 persoane am inteles ca au cazut victime ale acelorasi insecte si s-au prezentat la Spitalul Municipal Rm. Sarat. Niciun pacient nu a necesitat insa internarea”,  a precizat Adriana Bratosin, purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean de Urgenta Buzau.

Medicii recomanda, in continuare, vigilenta maxima in cazul plimbarilor prin parc, al iesirilor la iarba verde, mai ales daca iarba este inalta si permite capuselor sa se ascunda in ea, iar daca exista semne de intepaturi ale acestor insecte, prezentarea de urgenta la spital, pentru a nu se ajunge la complicatii.

Autoritatile locale desfasoara dezinsectii in toate parcurile, locurile de joaca si adaposturilor de animale de pe raza municipiului, dar cel mai bun „paznic” ramane precautia.

 


Adaugati un comentariu


 

*